joi, 29 decembrie 2011

Conducătorii Munteniei

Astăzi voi publica lista domnitorilor Munteniei. Am ales să o încep încă de la conducătorii legendari din sec XIII, împărţindu-i în două dinastii funcţie de râul unde aveau aceştia reşedinţa. Abia de la 1310 se cunoaşte dinastia sigură domnitoare, cea a Basarabilor, după întemeietorul ei, Basarab I. Până la începutul sec XVI se pare că doar această dinastie a condus principatul, pentru ca mai apoi diverse dinastii, mai apropiate sau nu de cea a Basarabilor vor începe să se lupte pentru tzron. Uneori, chiar dinastii provenite din oldova, Transilvania sau Grecia vor conduce ţara. În perioada fanariotă dinastiile vor fi toate din Grecia, dar în timp se vor împământeni şi vor deveni mai apoi familii princiare roâneşti.

Domnitorii Munteniei

Dinastia Olteană (1228-1290)

Mişelav 1228-1241
Litovoi 1241-1277
Bărbat 1277-1290

Dinastia Arşeşeană (1290-1310)

Radu Negru 1290-1300
Tihomir 1300-1310

Dinastia Basarab (I) (1310-23 ian 1512)

Basarab I 1310-1352
Nicolae Alexandru 1352-16 noi 1264
Vladislav Vlaicu 16 noi 1364-1377
Radu I 1377-1383
Dan I 1383-23 sept 1386
Mircea I cel Bătrân (I) 23 sept 1386-mai 1395
Vlad I Uzurpatorul mai 1395-ian 1397
Mircea I cel Bătrân (II) ian 1397-31 ian 1418
Mihai I 31 ian 1418-aug 1420
Dan II cel Viteaz (I) aug 1420-mart 1421
Radu II Prasnaglava (I) mart 1421-oct 1422
Dan II cel Viteaz (II) oct 1422-iul 1423
Radu II Prasnaglava (II) iul-aug 1423
Dan II cel Viteaz (III) aug 1423-sept 1424
Radu II Prasnaglava (III) sept-oct 1424
Dan II cel Viteaz (IV) oct 1424-mai 1426
Radu II Prasnaglava (IV) mai 1426
Dan II cel Viteaz (V) mai 1426-ian 1427
Radu II Prasnaglava (V) ian-apr 1427
Dan II cel Viteaz (VI) apr 1427-mart 1431
Alexandru I Aldea mart 1431-dec 1436
Vlad II Dracul (I) dec 1436-apr 1442
Mircea II apr-aug 1442
Basarab II aug 1442-apr 1443
Vlad II Dracul (II) apr 1443-noi 1447
Vladislav II (I) noi 1447-oct 1448
Vlad III Ţepeş (I) oct-noi 1448
Vladislav II (II) noi 1448-22 aug 1456
Vlad III Ţepeş (II) 22 aug 1456-noi 1462
Radu III cel Frumos (I) noi 1462-noi 1473
Basarab III Laiotă (I) noi-dec 1473
Radu III cel Frumos (II) dec 1473-mai 1474
Basarab III Laiotă (II) mai-oct 1474
Radu III cel Frumos (III) oct 1474-ian 1475
Basarab III Laiotă (III) ian 1475-noi 1476
Vlad III Ţepeş (III) noi-dec 1476
Basarab III Laiotă (IV) dec 1476-noi 1477
Basarab IV Ţepeluş (I) noi 1477-sept 1481
Mircea III sept 1481
Vlad IV Călugărul (I) sept-noi 1481
Basarab IV Ţepeluş (II) noi 1481-apr 1482
Vlad IV Călugărul (II) apr 1482-15 apr 1495
Radu IV cel Mare 15 apr 1495-apr 1508
Mihnea I cel Rău apr 1508-29 oct 1509
Mircea IV Miloş 29 oct 1509-febr 1510
Vlad V cel Tânăr febr 1510-23 ian 1512

Dinastia Craioveştilor (I) (23 ian 1512-oct 1521)

Neagoe Basarab 23 ian 1512-15 sept 1521
Teodosie Basarab (I) 15 sept-oct 1521

Dinastia Basarab (II) (oct-noi 1521)

Vlad Dragomir Călugărul oct-noi 1521

Dinastia Craioveştilor (II) (noi 1521-dec 1522)

Teodosie Basarab (II) noi 1521-dec 1522

Dinastia Basarab (III) (dec 1522-noi 1523)

Radu V de la Afumaţi (I) dec 1522-4 apr 1523
Vladislav III (I) 4 apr-noi 1523

Dinastia Craioveştilor (III) (noi 1523-ian 1524)

Radu VI Bădica noi 1523-ian 1524

Dinastia Basarab (IV) (ian 1524-aug 1592)

Radu V de la Afumaţi (II) ian-iun 1524
Vladislav III (II) iun-sept 1524
Radu V de la Afumaţi (III) sept 1524-apr 1525
Vladislav III (III) apr-aug 1525
Radu V de la Afumaţi (IV) aug 1525-2 ian 1529
Moise Vodă ian 1529-iun 1530
Vlad VI Înnecatul iun 1530-sept 1532
Vlad VII Vintilă de la Slatina (I) sept 1532-sept 1534
Radu VI Paisie de la Argeş (I) sept-noi 1534
Vlad VII Vintilă de la Slatina (II) noi 1534-iun 1535
Radu VI Paisie de la Argeş (II) iun 1535-17 mart 1545
Mircea V Ciobanul (I) 17 mart 1545-16 noi 1552
Radu VII Ilie Hăidăul 16 noi 1552-mai 1553
Mircea V Ciobanul (II) mai 1553-1 mart 1554
Pătraşcu cel Bun 1 mart 1554-dec 1558
Mircea V Ciobanul (III) ian 1558-21 sept 1559
Radu VIII cel Tânăr 21 sept 1559- 8 iun 1568
Alexandru II Aldea (I) 8 iun 1568-30 apr 1574
Vintilă Pătraşcu 30 apr-4 mai 1574
Alexandru II Aldea (II) 4 mai 1574-sept 1577
Mihnea II Turcitul (I) sept 1577-iul 1583
Petru I Cercel iul 1583-6 apr 1585
Mihnea II Turcitul (II) 6 apr 1585-mai 1591
Ştefan I Surdul mai 1591-aug 1592

Dinastia Muşat (I) (aug 1592-sept 1593)

Alexandru III cel Rău aug 1592-sept 1593

Dinastia Basarab (V) (sept 1593-sept 1600)

Mihai II Viteazul (I) sept 1593-noi 1599
Nicolae I Pătraşcu noi 1599-sept 1600

Dinastia Movilă (I) (sept 1600-3 iul 1601)

Simion Movilă (I) sept 1600-3 iul 1601

Dinastia Basarab (VI) (3 iul-noi 1601)

Mihai II Viteazul (II) 3 iul-9 aug 1601
Radu IX Mihnea (I) 9 aug-noi 1601

Dinastia Movilă (II) (noi 1601-aug 1602)

Simion Movilă (II) noi 1601-aug 1602

Dinastia Craioveştilor (IV) (aug 1602-ian 1611)

Radu X Şerban (I) aug 1602-ian 1611

Dinastia Bathory (ian-mart 1611)

Gabriel I Bathory ian-mart 1611

Dinastia Basarab (VII) (mart-iun 1611)

Radu IX Mihnea (II) mart-iun 1611

Dinastia Craioveştilor (V) (iun-sept 1611)

Radu X Şerban (II) iun-sept 1611

Dinastia Basarab (VIII) (sept 1611-aug 1616)

Radu IX Mihnea (III) sept 1611-aug 1616

Dinastia Movilă (III) (aug-sept 1616)

Gabriel II Movilă (I) aug-sept 1616

Dinastia Muşat (II) (sept 1616-mai 1618)

Alexandru IV Iliaş (I) sept 1616-mai 1618

Dinastia Movilă (IV) (mai 1618-iul 1620)

Gabriel II Movilă (II) mai 1618-iul 1620

Dinastia Basarab (IX) (iul 1620-3 noi 1627)

Radu IX Mihnea (IV) iul 1620-aug 1623
Alexandru V Coconul 14 aug 1623-3 noi 1627

Dinastia Muşat (III) (3 noi 1627-oct 1629)

Alexandru IV Iliaş (II) 3 noi 1627-oct 1629

Dinastia Tomşa (I) (oct 1629-iul 1632)

Leon Tomşa oct 1629-iul 1632

Dinastia Muşat (IV) (iul-sept 1632)

Radu XI Iliaş iul-sept 1632

Dinastia Craioveştilor (VI) (sept 1632-26 ian 1658)

Matei Basarab sept 1632-19 apr 1654
Constantin I Şerban Basarab 19 apr 1654-26 ian 1658

Dinastia Basarab (X) (26 ian 1658-20 noi 1659)

Mihnea III 26 ian 1658-20 noi 1659

Dinastia Ghica (I) (20 noi 1659-27 noi 1664)

Gheorghe I Ghica 20 noi 1659-1 sept 1660
Grigore I Ghica (I) 1 sept 1660-27 noi 1664

Dinastia Tomşa (II) (27 noi 1664-mart 1669)

Radu XII Leon 27 noi 1664-mart 1669

Dinastia de Popeşti (mart 1669-febr 1672)

Antonie Vodă din Popeşti mart 1669-febr 1672

Dinastia Ghica (II) (febr 1672-noi 1673)

Grigore I Ghica (II) febr 1672-noi 1673

Dinastia Duca (noi 1673-29 noi 1678)

Gheorghe Duca noi 1673-29 noi 1678

Dinastia Cantacuzino (I) (29 noi 1678-oct 1688)

Şerban Cantacuzino 29 noi 1678-oct 1688

Dinastia Brâncoveanu (oct 1688-mart 1714)

Constantin II Brâncoveanu oct 1688-mart 1714

Dinastia Cantacuzino (II) (mart 1714-21 ian 1716)

Ştefan II Cantacuzino mart 1714-21 ian 1716

Dinastia Mavrocordat (I) (21 ian 1716-oct 1730)

Nicolae II Mavrocordat (I) 21 ian-25 noi 1716
Ioan I Mavrocordat 25 noi 1716-6 mart 1719
Nicolae II Mavrocordat (II) 6 mart 1719-14 sept 1730
Constantin III Mavrocordat (I) 14 sept-oct 1730

Dinastia Racoviţă (I) (oct 1730-24 oct 1731)

Mihai III Racoviţă (I) oct 1730-24 oct 1731

Dinastia Mavrocordat (II) (24 oct 1731-16 apr 1733)

Constantin III Mavrocordat (II) 24 oct 1731-16 apr 1733

Dinastia Ghica (III) (16 apr 1733-27 noi 1735)

Grigore II Ghica (I) 16 apr 1733-27 noi 1735

Dinastia Mavrocordat (III) (27 noi 1735-sept 1741)

Constantin III Mavrocordat (III) 27 noi 1735-sept 1741

Dinastia Racoviţă (II) (sept 1741-iul 1744)

Mihai III Racoviţă (II) sept 1741-iul 1744

Dinastia Mavrocordat (IV) (iul 1744-apr 1748)

Constantin III Mavrocordat (IV) iul 1744-apr 1748

Dinastia Ghica (IV) (apr 1748-22 iun 1753)

Grigore II Ghica (II) apr 1748-23 aug 1752
Matei Ghica 23 aug 1752-22 iun 1753

Dinastia Racoviţă (III) (22 iun 1753-28 febr 1756)

Constantin IV Racoviţă (I) 22 iun 1753-28 febr 1756

Dinastia Mavrocordat (V) (28 febr 1756-7 sept 1758)

Constantin III Mavrocordat (V) 28 febr 1756-7 sept 1758

Dinastia Ghica (V) (7 sept 1758-5 iun 1761)

Scarlat Ghica (I) 7 sept 1758-5 iun 1761

Dinastia Mavrocordat (VI) (5 iun 1761-9 mart 1763)

Constantin III Mavrocordat (VI) 5 iun 1761-9 mart 1763

Dinastia Racoviţă (IV) (9 mart 1763-28 aug 1765)

Constantin IV Racoviţă (II) 9 mart 1763-8 febr 1764
Ştefan III Racoviţă 8 febr 1764-29 aug 1765

Dinastia Ghica (VI) (29 aug 1765-5 noi 1769)

Scarlat Ghica (II) 29 aug 1765-2 dec 1766
Alexandru V Ghica 2 dec 1766-28 oct 1768
Grigore III Ghica 28 oct 1768-5 noi 1769

Ocupaţie Rusă (5 noi 1769-mai 1770)

Dinastia Ruset (mai 1770-oct 1771)

Emanuel Giani Ruset mai 1770-oct 1771

Ocupaţie Rusă (oct 1771-15 sept 1774)

Dinastia Ipsilanti (I) (15 sept 1774-15 ian 1882)

Alexandru VI Ipsilanti (I) 15 sept 1774-15 ian 1782

Dinastia Caragea (I) (15 ian 1782-17 iul 1783)

Nicolae III Caragea 15 ian 1782-17 iul 1783

Dinastia Şuţu (I) (17 iul 1783-6 apr 1786)

Mihai IV Şuţu (I) 17 iul 1783-6 apr 1786

Dinastia Mavrogheni (6 apr 1786-30 sept 1790)

Nicolae IV Mavrogheni 6 apr 1786-30 sept 1790

Dinastia Şuţu (II) (30 sept 1790-10 ian 1793)

Mihai IV Şuţu (II) 30 sept 1790-10 ian 1793

Dinastia Moruzzi (I) (10 ian 1793-aug 1796)

Alexandru VII Moruzi (I) ian 1793-aug 1796

Dinastia Ipsilanti (II) (aug 1796-25 noi 1797)

Alexandru VI Ipsilanti (II) aug 1796-25 noi 1797

Dinastia Hangherli (25 noi 1797-ian 1799)

Constantin V Hangerli 25 noi 1797-ian 1799

Dinastia Moruzzi (II) (ian 1799-8 oct 1801)

Alexandru VII Moruzi (II) ian 1799-8 oct 1801

Dinastia Şuţu (III) (8 oct 1801-30 aug 1802)

Mihai IV Şuţu (III) 8 oct 1801-22 mai 1802
Alexandru VIII Şuţu (I) 22 mai-30 aug 1802

Dinastia Ipsilanti (III) (30 aug 1802-24 aug 1806)

Constantin VI Ipsilanti 30 aug 1802-24 aug 1806

Dinastia Şuţu (IV) (24 aug-15 oct 1806)

Alexandru VIII Şuţu (II) 24 aug-15 oct 1806

Dinastia Ipsilanti (IV) (15 oct 1806-28 aug 1807)

Constantin VI Ipsilanti (II) 15 oct 1806-28 aug 1807

Ocupaţie Rusă (28 aug 1807-mai 1812)

Dinastia Caragea (II) (mai 1812-sept 1818)

Ioan Gheorghe Caragea mai 1812-sept 1818

Dinastia Şuţu (V) (sept 1818-31 ian 1821)

Alexandru VIII Şuţu (III) sept 1818-31 ian 1821

Guvernul Revoluţionar (31 ian-21 mai 1821)

Tudor Vladimirescu 31 ian-21 mai 1821

Ocupaţie Otomană (21 mai 1821-30 iun 1822)

Dinastia Ghica (VII) (30 iun 1822-11 mai 1828)

Grigore IV Ghica 30 iun 1822-11 mai 1828

Ocupaţie Rusă (11 mai 1828-apr 1834)

Pavel Kiseleff mai 1828-apr 1834

Dinastia Ghica (VIII) (apr 1834-7 oct 1842)

Alexandru IX Ghica (I) apr 1834-7 oct 1842

Dinastia Ştirbei (I) (7 oct 1842-25 iun 1848)

Gheorghe Bibescu 7 oct 1842-25 iun 1848

Guvernul Revoluţionar (25 iun-13 sept 1848)

Nicolae Bălcescu 25 iun-28 iul 1848
Ioan Heliade Rădulescu 28 iul-13 sept 1848

Dinastia Cantacuzino (III) (13 sept 1848-iun 1849)

Constantin VII Cantacuzino 13 sept 1848-iun 1849

Dinastia Ştirbei (II) (iun 1849-29 oct 1853)

Barbu Ştirbei (I) iun 1849-29 oct 1853

Ocupaţie Rusă (29 oct 1853-iul 1854)


Ocupaţie Otomană (iul-aug 1854)

Dinastia Ştirbei (III) (aug 1854-4 iul 1856)

Barbu Ştirbei (II) aug 1854-4 iul 1856

Dinastia Ghica (IX) (4 iul 1856-oct 1858)

Alexandru IX Ghica (II) 4 iul 1856-oct 1858

Dinastia Filipescu (oct 1858-24 ian 1859)

Alexandru X Filipide oct 1858-24 ian 1859

Dinastia Cuza (24 ian 1859-11 dec 1861)

Alexandru XI Ioan Cuza 24 ian 1859-11 dec 1861

luni, 26 decembrie 2011

Patriarhii României

Continui astăzi lista de conducători prin prezentarea patriarhilor României. Mulţi dintre ei au fost contestaţi şi li s-au discutat deciziile şi metodele sociale şi politice pe care le-au susţinut, dar oricare le-ar fi lipsurile sau elementele pozitive ei rămân parte a istoriei României.

Patriarhii României


Miron Cristea 4 febr 1925-6 mart 1939
Nicodim Munteanu 6 mart 1939-27 febr 1948
Justinian Marina 27 febr 1948-26 mart 1977
Iustin Moisescu 26 mart 1977-31 iul 1986
Teoctist Arăpaşu 31 iul 1986-30 iul 2007
Daniel Ciobotea 30 iul 2007-

duminică, 25 decembrie 2011

Conducătorii Dobrogei

Azi am adăugat conducătorii Dobrogei.

Conducătorii Dobrogei


Dinastia Terter (1325-1388)

Balica 1325-1347
Dobrotici 1347-1386
Ivanco 1386-1388

joi, 22 decembrie 2011

Conducătorii României

Încep, după cu este şi normal cu lista conducătorilor României. Ţara noastră a avut două dinastii, Cuza şi Hohenzolern-Sigmaringen, două republici, una totalitară comunistă, alta deocratică, iar pentru scurt timp s-a aflat sub conducerea unei locotenenţe domneşti. Conducătorii fostelor provincii româneşti (Muntenia, Moldova, Dobrogea,etc) vor fi trataţi separat, aşa că am început lista de la 11 decebrie 1861, data de naştere a României ca stat cu acest nume. Acest articol îl voi afişa şi cu poze şi fără, doar lista.Aştept şi alte sugestii ale voastre, cât şi comentarii.

Conducătorii României

Dinastia Cuza (11 dec 1861-11 febr 1866)

Alexandru Ioan Cuza 11 dec 1861-11 febr 1866


Locotenenţă domnească (11 febr-10 mai 1866)

Lascăr Catargiu 11 febr-10 mai 1866

Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen (10 mai 1866-30 dec 1947)

Carol I 10 mai 1866-27 sept 1914
Ferdinand I 27 sept 1914-20 iul 1927
Mihai I (I) 20 iul 1927-8 iun 1930

Carol II 8 iun 1930-6 sept 1940
Mihai I (II) 6 sept 1940-30 dec 1947


Prima Republică (30 dec 1947-22 dec 1989)

Constantin Ion Parhon 30 dec 1947-12 iun 1952
Petru Groza 12 iun 1952-7 ian 1958
Ion Gheorghe Maurer 7 ian 1958-21 mart 1961
Gheorghe-Gheorghiu Dej 21 mart 1961-19 mart 1965
Chivu Stoica 19 mart 1965-9 dec 1967
Nicolae Ceauşescu 9 dec 1967-22 dec 1989


A doua Republică (22 dec 1989-)

Ion Iliescu (I) 22 dec 1989-17 noi 1996
Emil Constantinescu 17 noi 1996-10 dec 2000
Ion Iliescu (II) 10 dec 2000-20 dec 2004
Traian Băsescu (I) 20 dec 2004-20 apr 2007
Nicolae Văcăroiu 20 apr-23 mai 2007
Traian Băsescu (II) 23 mai 2007-


Dinastia Cuza (11 dec 1861-11 febr 1866)

Alexandru Ioan Cuza 11 dec 1861-11 febr 1866

Locotenenţă domnească (11 febr-10 mai 1866)

Lascăr Catargiu 11 febr-10 mai 1866

Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen (10 mai 1866-30 dec 1947)

Carol I 10 mai 1866-27 sept 1914
Ferdinand I 27 sept 1914-20 iul 1927
Mihai I (I) 20 iul 1927-8 iun 1930
Carol II 8 iun 1930-6 sept 1940
Mihai I (II) 6 sept 1940-30 dec 1947


Prima Republică (30 dec 1947-22 dec 1989)

Constantin Ion Parhon 30 dec 1947-12 iun 1952
Petru Groza 12 iun 1952-7 ian 1958
Ion Gheorghe Maurer 7 ian 1958-21 mart 1961
Gheorghe-Gheorghiu Dej 21 mart 1961-19 mart 1965
Chivu Stoica 19 mart 1965-9 dec 1967
Nicolae Ceauşescu 9 dec 1967-22 dec 1989


A doua Republică (22 dec 1989-)

Ion Iliescu (I) 22 dec 1989-17 noi 1996
Emil Constantinescu 17 noi 1996-10 dec 2000
Ion Iliescu (II) 10 dec 2000-20 dec 2004
Traian Băsescu (I) 20 dec 2004-20 apr 2007
Nicolae Văcăroiu 20 apr-23 mai 2007
Traian Băsescu (II) 23 mai 2007-

Liste de conducători

De astăzi voi afişa pe blogul meu liste cu conducători ai diferitelor stete care există sau au existat. Sper să fie utile şi altor persoane şi să vă folosiţi de ele. ajoritatea datelor provin de pe wikipedia. Fiecare listă va avea un titlu, să ştiţi despe ce stat e vorba, cu albastru literă are şi subliniat vor fi trecute dinastiile sau forele de guvernare, iar cu negru numele conducătorilor. Dacă aceştia au ai ult de o donie acestea vor fi trecute în paranteză cu litere romane.

duminică, 18 decembrie 2011

O dovadă de calicie ieftină

Perioada : 1912-1913
Principalii vinovaţi : Membrii guvernului conseravator, în frunte cu primul ministru Titu Maiorescu
Greşeala : Alipirea Cadrilaterului prin Pacea de la Bucureşti din 1913
Motivaţia : Dorinţa guvernului conservator aflat la putere de a se legitima suplimentar în ochii electoratului român, cât şi a întregii clase politice româneşti de a obţine teritorii suplimentare pentru a le alipi României
Urmările : România şi-a stricat relaţiile diplomatice cu nou-apăruta Bulgarie, care va decide să se alăture Triplei Alianţe şi să lupte contra României în primul război mondial, iar mai apoi va provoca un război surd diplomatic în perioada interbelică între cele două state

După ce în 1878 România îşi obţinea independenţa prin Tratatul de la Berlin, ţara noastră va proceda la declararea regatului la 10 mai 1881, lucru ce ne aducea mult prestigiu în Europa şi mai apoi la dezvoltarea economică a tinerei ţări. Economia românească va reuşi surprinzător să fie pusă pe picioare într-un timp relativ scurt, astfel că în anii premergători primului război mondial, cu toate superficialităţile româneşti existente, cu toate formele fără fond prezente în societate, România se prezenta ca o ţară prosperă, cu o economie înfloritoare, o societate stabilă şi o armată pusă la punct. Omul bolnav al Europei, Imperiul Otoman continua progresiv să se destrame. După ce în 1908 o revoluţie a tinerilor liberali turci a destabilizat puternic din interior Imperiul, în anul 1912 ţările balcanice existente au decis să se alieze şi să lupte decisiv împotriva otomanilor cu scopul comun de a-i expulza din Europa. Imperiul Otoman este înfrânt şi pierde aproape toate posesiunile lui balcanice, dar între învingători se pornesc certuri legate de împărţirea teritoriilor cucerite. În acest nou conflict, stârnit în primăvara anului 1913 se implică şi ţara noastră care se declară de partea Serbiei şi Greciei contra Bulgariei. Intervenţia armatei române şi avansarea rapidă a armatei greceşti pe teritoriul bulgar îi vor face pe bulgari să ceară pace. La Bucureşti, în urma păcii Bulgaria primea un teritoriu foarte mic în comparaţie cu Grecia şi Serbia şi de asemenea era obligată să piardă un teritoriu care urma să fie atribuit României. Este vorba de două judeţe din sudul Dobrogei, în care se aflau importantul oraş Durostor, fostă cetate deţinută în Evul mediu de Mircea cel Bătrân şi magnificul oraş de litoral Balcic, o staţiune smulsă parcă din poveste, care va fi curând îndrăgit de artiştii români cât şi de Regina Maria.
Dacă stăm să punem în balanţă faptul că teritoriul strămoşilor noştri traci se întindea cu mult la sud de Dunăre putem declara că preluarea micului teritoriu ar fi justă, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Cadrilaterul fusese preluat de România doar din motive strict politice şi nu naţionale. Prin umilirea Bulgariei şi ajutorarea celorlalte state balcanice România obţinea astfel un rol de arbitru al Balcanilor. Era un semn către bhulgari cum să noi suntem mai puternici şi oricând îi putem înfrânge şi spre greci şi sârbi că noi suntem un aliat necesar pentru ei. De asemenea, în Balcani trăiau la începutul secolului XX peste 1000000 români. Cadrlaterul fusese mai degrabă un fel de plată la schimb în locul acelor teritorii locuite de români mult prea îndepărtate de ţară, teritorii pe care nu le puteam deci unifica. Era un schimb parşiv, deoarece acesta nu îmbunătăpţea deloc situaţia românilor sud-sunăreni, ci mai mult îi lăsa de izbelişte, ei erau vânduţi, folosiţi la schimb cu un teritoriu riveran ţării, mai util din punct de vedere economic şi turistic, deşi acesta deţinea o comunitate românească foarte redusă. Actul era văzut şi din perspective de politică internă şi nu numai externă. Partidul Conservator, sub conducerea căruia fusese înfăptuită acestă cucerire avea acum un atu în plus faţă de rivalii liberali, invidioşi dealtfel că n-au avut ei şansa să înfăptuiască acest lucru. Niciun politician al acelor vremuri nu s-a opus şi nu a văzut acest act ca unul distructiv. Cu toate astea, alipirea Cadrilaterului în 1913 rămâne o gravă eroare a politicii diplomatice româneşti. Cu toate că am obţinut simpatia Serbiei, cu care peste câţiva ani chiar vom încheia două alianţe regionale, cât şi a Greciei, prin actul din 1913 ne-am făcut un duşman înverşunat, care se simţea nedreptăţit de politica arogantă a Bucureştiului. În loc să încercăm să atragem Bulgaria într-o înţelegere, într-un tratat de pace, care să asigure o prietenie şi un ajutor reciproc între cele două state, care ar fi protejat ambele ţări, România şi-a creat un inamic care va deveni curând incomod, doar pentru un teritoriu de câteva mii de kilometri pătraţi, care avea dealtfel o populaţie românească slab reprezentată. Efectele negative imediate şi pe termen lung vor fi semnificativ mai mari decât cele pozitive. În acelaşi an, 1913 Bulgaria va adera la Tripla Alianţă, alături de care va participa în Primul Război Mondial şi va fi parte a trupelor care vor invada Câmpia Română în toamna anului 1916 (de la Turtucaia ne-a venit dezastrul) şi vor ocupa Bucureştiul, pentru ca mai apoi să îşi aroge prin pacea de la Buftea înteaga Dobroge. În urma victoriei Antentei, în tratatul semnat la Neuilly România reobţinea teritoriile pierdute prin pacea de la Buftea, dar nici în acest moment, chiar şi în urma evenimentelor recente care dovedeau greşeala din 1913 politicienii români nu vor renunţa la Cadrilater, ceea ce va provoca Bulgaria să refuze de-a lungul întregii perioade interbelice orice înţelegere amiabilă cu România. Cu toate încercările diplomatice ale miniştrilor de externe români de a atrage Bulgaria în Înţelegerea Balcanică, sau de semnare a cel puţin un tratat de neagresiune reciprocă şi de liberalizare a relaţiilor româno-bulgare, Bulgaria va refuza sistematic să colaboreze până când România nu va voi să returneze teritoriul care în concepţia lor le fusese furat în 1913. Abia după septembrie 1940 când România va decide într-un final renunţarea la Cadrilater, relaţiile româno-bulgare se vor ameliora, deşi vor rămâne până-n zilele noastre relativ reci, bulgarii neiertând nici până în ziua de astăzi acea ieşire de aroganţă ieftină a ţării naostre care în 1913 a ales să sacrifice diplomaţia pe un teritoriu mic, slab populat de români.
Datorită aroganţei şi intereselor meschine ale clasei politice de dinainte de prima conflagraţie mondială, România se va vedea nevoită să sufere atacurile dure ale unui vecin incomod, iar mai apoi răceala acestuia în orice tentativă a noastră de atragere a statului vecin în vreo alianţă sau înţelegere militară, economică sau politică. Este unul dintre nenumăratele greşeli diplomatice făcute de români în secolul XX, greşeală ce putea fi uşor evitată, dacă politicienii români ar fi fost mai înţelepţi şi ar fi judecat în perspectiva viitorului.

duminică, 11 decembrie 2011

O ruşine naţională

Greşeala : Forţarea Domnului Unirii, principele Alexandru Ioan Cuza de a abdica, pe data de 11 februarie 1866
Vinovaţii : Clasa politică românească din acele timpuri
Motivaţia : Reformele luate de Cuza şi miniştrii săi loveau puternic în interesele personale şi de partid a principalilor politicieni români; dorinţa clasei politice româneşti de a pune în fruntea statutului un domn străin, care după părerea lor ar fi asigurat o neutralitate mai reală
Urmările : Abdicarea forţată a lui Cuza a însemnat o pată de dezonoare în istoria României. Acest gest ne-a învăţat ca şi popor cu oportunismul. Domnul care prin luptă personală şi diplomaţie reuşise să creeze România la 11 decembrie 1861, era acum părăsit şi dat la o parte, fără ca ţara sa să-şi arate recunoştinţa pe care ar fi trebuit să o aibă. În locul lui a fost adus un prinţ străin şi inoculată criminala idee în rândul românilor că noi nu suntem capabili să ne guvernăm singuri, că avem nevoie de străini să ne educe, să ne conducă

După ce secole întregi teritoriul românesc fusese împărţit în zeci de state şi stătuleţe, în 1856, în urma unui război purtat între marile puteri ale Europei, având ca miză dorinţa acestora de a stăpâni zona carpatică, ultimele două formaţiuni statale locuite de români, care-şi mai păstrau o oarecare libertate au decis, în spiritul naţionalist al vremii de a se uni, de a forma o singură ţară şi un singur popor. În urma întâlnirilor Marilor Puteri şi convenţiilor dintre ele, se va hotărî în 1858 ca cele două principate româneşti să se unească sub o formă federală, cu doi domni, două guverne, două parlamente, două ministere de finanţe, două armate, etc. Într-o Europă dominată de cele 7 mari puteri, România a ştiut să se folosească cu dibăcie de diplomaţie şi să ajungă în zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 să aleagă ca şi domn în ambele principate, pe acelaşi om, colonelul Alexandru Ioan Cuza, făcând un prim plan spre îndeplinirea unirii.
Dar 24 ianuarie 1859 nu a însemnat decât atât, o dublă alegere a unui singur om de a fi domn în 2 state diferite. Cuza era nevoit să se împartă între cele 2 capitale, cele 2 guverne şi parlamente, să dea legi separate şi să încaseze taxe separate în cele 2 state. După aproape 2 ani de muncă grea, în care Cuza şi politicienii din acea vreme au luptat în comun şi au convins diplomatic Europa de necesitatea unirii, la 11 decembrie 1861, România reuşea să se nască. La acea dată, data reală a naşterii României ca şi stat unitar, cuza dădea celebra proclamaţie : ,,Români, unirea este îndeplinită, naţiunea românească este întemeiată! În zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 aţi depus a voastră încredere în alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur domn! Alesul vostru vă dă astăzi o singură ROMÂNIE! Vă iubiţi patria, vă ştiţi a o vă întări! Trăiască ROMÂNIA!!!"
Lupta generaţie lui Cuza nu s-a oprit aici. În următorii ani, sub guvernarea lui Mihail Kogălniceanu s-au insituit cele mai importante reforme, prima dintre ele fiind cea a secularizării vieţii politice româneşti. Pe data de 2 mai 1864 Cuza a dat o lovitură de stat şi şi-a însuşit prerogrative dictatoriale, deoarece reforma mergea foarte lent. În acelaşi an s-a dat prima constituţie a ţării, Statutul dezvoltător a Convenţiei de la Paris, s-a înfiinţat Parlamentul Bicameral (pe care unii din trădătorii de astăzi vor să-l desfiinţeze), s-au emis legile agrară, fiscală, etc, cât şi primele coduri civile, penale, economice, etc din ţara noastră, toate inspirate don viaţa socială şi politică a Franţei. Partidul Naţional Liberal, înfiinţat în 1864, condus de Brătianu şi gruparea politică a conservatorilor (vor deveni partid abia în 1872), condusă de Catargiu, deranjaţi de reformele foarte radicale impuse de regimul lui Cuza şi simţindu-se lezaţi pentru pierderea privilegiilor pe care le deţineau anterior vor constitui în 1865 Monstruasa Coaliţie şi vor unelti împotriva domnului. Dorinţa lor era de a-l detrona pe Cuza şi a pune în locul lui un prinţ străin dintr-o familie regală europeană. Motivele lor erau atât bune şi explicabile, un prinţ străin dintr-o familie renumită aducând mai mult prestigiu României şi ajutor diplomatic străin, dar în majoritate, motivaţiile lor erau meschine. Ei erau efectiv deranjaţi că un alt român îi conduce, un om care în scurt timp le anulaseră privilegiile şi conducea dictatorial. Ei doreau un om pe care să-l manipuleze, un străin anulând pt totdeauna orice alte duşmănii interne. Astfel a fost adus prinţul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen (al doilea fiu al prinţului Carl Anton - nu eram demni nici măcar de primul născut, a venit cel secund) şi a fost instaurat şef de stat în România un străin, inoculându-se ideea că noi suntem incapabil şi deci, doar conduşi şi manipulaţi de alţii putem evolua. Alţii să comande şi noi să executăm.
Regimul lui Cuza a adus mult bine României şi a fost primul pas spre modernizare. Chiar dacă a săvârşit şi greşeli în guvernarea sa, domnul Unirii a avut o conştiinţă naţională vie şi o dorinţă reală de a-şi conduce ţara pe drumul progresului. În timpul domniei sale s-au pus bazele a majorităţii instituţiilor statului român şi au fost elaborate printre primele legi de căpătâi ale unui stat modern. Gonirea lui pe 11 februarie 1866 şi totala ingratitudine a poporului pentru care el a luptat în toţi acei ani i-am adus multă tristeţe domnului unirii şi o pată urâtă pe onoarea ţării noastre. În urmă nu rămân decât regretele că acest om deosebit nu a avut la dispoziţie decât şapte ani pentru a-şi implementa reformele şi viziunile lui moderne şi progresiste, mai mult de jumătate din timp pierzându-l într-o luptă diplomatică de acceptare a unităţii şi suveranităţii noului stat. Dacă unirea a fost acceptată încă din timpul domniei sale şi definitivată în 1866 când toate puterile europene l-au acceptat pe noul principe Carol ca şi principe al României unite, suveranitatea şi independenţa vor fi obţinute abia în 1878, în urma Păcii de la Berlin. Mai presus de acestea rămâne ruşinea naţională de a apela la un străin pentru ca să ne conducă şi să ne ghideze, de parcă noi nu am fi fost capabili, de parcă un român nu demonstrase deja că are toate capacităţile să modernizeze România. Colonelul Alexandru Ioan Cuza rămâne unul dintre principalele figuri politice romnâneşti şi unul dintre marii eroi naţionali, unul dintre pionierii dezvoltării României, iar data de 11 decembrie rămâne adevărata dată a naşterii României, cu toate că astăzi nimeni numai vorbeşte de acestă dată.

joi, 1 decembrie 2011

La mulţi ani România!

A fi Român este un privilegiu!



La mulţi ani România! La mulţi ani Români! Azi se împlinesc 93 de ani de la fericitul eveniment care a condus la reîntregirea unei părţi a ţării noastre. Anul acesta evenimentul nu mai l-am trăit la Târgu Mureş, aşa cum am avut plăcerea în ultimii şase ani, ci la Brăila, în oraşul meu natal. Mă învăţasem cu acea atmosferă de sărbătoare care se simţea la Mureş, cu acele parade din centrul oraşului, cu acele concerte nebune care se dădeau anual. Recunosc cu tristeţe că am fost dezamăgit de ceea ce am văzut azi în Brăila. Nişte manifestaţii modeste, anemice, comparându-le cu cele trăite la Mureş. Poate că ardelenii sunt mai entuziaşti în această zi decât suntem noi muntenii., poate pentru ei ziua are o semnificaţie mai vie, decât pentru noi. E trist ... Cel puţin aici acasă n-am mai văzut scandările acelea de ură şi de conflict celebre Noii Drepte ... Nu i-am înţeles niciodată pe aceşti oameni de ce instigă la ură şi la neînţelegere între români şi maghiari. Chiar nu avem toţi loc în ţara asta? Chiar nu putem trăi împreună, ca nişte prieteni? În cei şase ani petrecuţi la Mureş am reuşit să-mi fac foarte mulţi prieteni maghiari, am avut chiar iubite unguroaice. M-am înţeles cu toţii foarte bine. Am fost permanent prieten cu ei, am fost tratat frumos, am fost înconjurat cu prietenie şi ajutat de fiecare dată. Pentru mine prietenii mei maghiari sunt la fel de importanţi şi la fel de apropiaţi ca şi cei români. Aceste conflicte nu sunt la nivel de cetăţeni normali, care judecă şi trăiesc normal, ci la nivel înalt, legate de interesele meschine ale parlamentarilor de la Bucureşti. Oameni precum Vadim, Bella sau Barna sunt vinovaţi pentru conflictele inter-etnice şi nu noi, oamenii de rând. Din ianuarie voi fi medic rezident la Bucureşti. Am părăsit oraşul Mureş deocamdată, dar nu voi uita prea curând clipele frumoase petrecute acolo şi bucuriile pe care le simţeam sărbătorind Ziua Naţională în acel colţ de Românie.
Am fost plăcut impresionat de campania lansată e curând de PRO TV numită : Şi eu iubesc România! M-am implicat, mi-am făcut profil de facebook cu poza tricolorului, am trimis mesaje, chiar dacă poate uneori am exagerat. Eu iubesc România! O iubesc pentru că pur şi simplu o iubesc. Fără motive deosebite. Nu o iubesc numai pentru că aici m-am născut, sau pentru că strămoşii mei au fost români cu toţii, n-o iubesc numai pentru că avem o istorie bogată şi oameni de cultură buni ... o iubesc pentru tot ce este ea, o iubesc pur şi simplu ... Fără motive ... Şi mă doare să o văd în starea în acre se află ... Mă doare să văd că ţara mea a ajuns un veceu în care pute de-a dreptul. Că din acel popor măreţ care am fost în istorie am ajuns un popor de supravieţuitori. Mă doare să citesc în istorie ce mari am fost cândva şi ce minusculi am ajuns azi. A cui este vina? A noastră a tuturor ... Am încredere însă că ţara asta îşi va reveni şi va reajunge pe culmile gloriei. Chiar şi după noaptea cea mai întunecată va răsări soarele la un moment dat! Şi când va răsări o va face mai strălucitor şi mai călduros ca în ziua precedentă. Orice ar fi ... nu trebuie să cedăm. Trebuie să luptăm mai departe, pentru ţara noastră! Trebuie să avem spirite şi minţi de învingători! Învingătorii nu renunţă niciodată, iar cei care renunţă nu sunt învingători! Sunt sigur că vom reuşi!Trăiască România! În drumul acesta anevoios spre reuşită trebuie să ne întoarcem din nou faţa către Dumnezeu şi să-i cerem protecţia şi ajutorul! În perioada de maximă înflorire a noastră, în perioada regală, aveam un motto : Nihil sine Deo! Să-l recuperăm, aşa cum trebuie să recuperăm şi ajutorul lui Dumnezeu cel Sfânt, căci ce putem face fără Dumnezeu?
Ieşiţi în stradă români, ieşiţi şi urlaţi de fericire, bucuraţi-vă de ziua noastră a tuturor! Ţara şi poporul nostru sunt de calitate, încercaţi măcar un minut să vă imaginaţi istoria, lumea, civilizaţia, dacă România şi românii n-ar fi existat. Ştiu că este greu să o faceţi cu atâtea probleme pe cap, fără bani şi cu nevoile de bază nesatisfăcute, ştiu că este frig afară dar ieşiţi în staradă şi strigaţi-vă mândria că sunteţi români! Poate că dacă Ziua Naţională ar fi Ziua Independenţei, 10 mai lucrurile ar sta altfel, dar asta e o altă discuţie ...
Eram acuzat ieri pe facebook că iubesc România doar acum, dar ce se va întâmpla dacă mi se va ivi oportunitatea să plec în străinătate pentru bani mai mulţi, situaţie mai bună, aş pleca? M-aş întoarce? Aş mai iubi România? Sunt proaspăt absolvent de medicină. Majoritatea colegilor mei de breaslă pleacă afară să muncească, sau intenţionează să plece în viitor. Toţi vor să fugă de salariile mici şi ingratitudinea cu care suntem înconjuraţi în ţara asta. Eu nu am plecat încă. Nu am fost un student slab ci dimpotrivă şi nu sunt nici un om fără calităţi, sunt sigur că dacă aş dori cu adevărat să plec afară aş reuşi, dar nu vreau! Indiferent cât de ciudat poate părea pentru unii eu vreau să rămân aici, să muncesc pentru acestă ţară. Pentru că o iubesc! Într-adevăr, nu aş refuza o ofertă de a pleca 3-5 ani în Occident pentru a-mi perfecţiona studiile, a face un rezidenţiat sau o specializare afară, unde poate aş cumula cunosştinţe superioare celor din ţară, dar în final sunt sigur că m-aş întoarce înapoi. Nu vreau să trăiesc altundeva decât în ţara mea, iar ţara mea este România! Aşa au făcut şi marii oameni de cultură şi ştiinţă în perioada dezvoltării României! Între 1840-1940 românii mergeau şi studiau la Paris, Berlin, Viena sau Roma şi apoi se întorceau cu cunoştinţele acumulate şi cu acel stil de viaţă învăţat şi le aplicau în România, aşa am clădit o ţară competitivă, aşa vom putea să o reclădim la loc! Dar trebuie să ne întoarcem, cu toţii! Oare ce rost vor avea averile strânse toată viaţa, dacă noi ne vom pierde credinţa în Dumnezeu şi în Patrie? Închei, nu înainte de a vă îndemna din nou să purtaţi în inimile voastre mândria de a fi români şi dorinţa de a face ceva pentru a schimba soarta acsetei ţări! A fi român este un privilegiu!
NIHIL SINE DEO!

joi, 5 mai 2011

La mulţi ani bărbaţi!

Azi, 5 mai, e ziua internaţională a bărbatului. Dacă ziua femeii e sărbătorită anual pe 8 martie şi toate posturile de televiziune vuiesc şi dau reportaje, azi e o linişte deplină. Şi se mai plâng femeile că cică ele sunt discriminate ... Ziua bărbatului a fost oficial introdusă în anul 2007 şi de atunci se sărbătoreşte anual pe data de 5 mai. Din păcate, media nu s-a adaptat încă la această nouă sărbătoare introdusă, sau nu i s-a permis să vorbească. Ştiu că în 2008 chiar se propusese în senat ca această zi să fie declarată liberă, dar până la urmă s-a renunţat la proiect. Femeile intraseră pe fir şi se ofticaseră că de ce nu e declarată şi ziua de 8 martie zi liberă. Ţine de noi, bărbaţii să facem loby şi să încetăţenim această zi a noastră ca şi sărbătoare. Haideţi să strigăm azi ziua noastră, să mergem în gaşcă undeva şi să ciocnim o halbă de bere, haideţi să facem din această zi una deosebită, haideţi să arătăm că suntem bărbaţi şi suntem mândri! Ridicaţi-vă bărbaţi! Să sărbătorim ziua noastră, a tuturor! La mulţi ani!

luni, 2 mai 2011

Osama Bin Laden a fost ucis ...

Osama Bin-Laden, conducătorul celei mai mari organizaţii teroriste din lume a murit. Am citit această ştire acum 5 minute. Apare pe toate saiturile . Se pare că ieri armata americană a atacat brusc Pakistanul unde se ascundea liderul şi a bombardat zona. Bin Laden a murit se pare împuşcat în cap. A fost ucis mişeleşte de către armata americană. După părerea mea era musai să fie ucis. Dacă era prins viu şi i se organiza un proces real şi corect, atunci exista pericolul să se dea pe faţă minciuna de la 11 septembrie 2001 când americanii şi-au deturnat singuri cele două turnuri gemene, doar ca să aibă motive să stăpânească lumea. Bin Laden trebuia să moară cândva. Americanii trebuiau să dovedească că-şi ,,fac treaba", că sunt încă capabili. Acum Obama va obţine sigur încă un mandat. Cine îl va mai putea opri? Văd pe toate saiturile că lumea se bucură că Bin Laden a murit. Puţini văd gravitatea momentului. În primul rând S.U.A. a ieşit de aici cu mândrie şi mai puternică decât oricând. Nici nu ne dăm seama cu ce aroganţă vom fi trataţi de acum încolo. Moartea lui Bin Laden va duce la creşterea fulminantă a dolarului şi implicit scăderea puterii monedei EURO! Statele Unite ale Europei, şi aşa bulversate şi cuprinse de crize economice şi politice, vor avea acum şi mai multe probleme. Există pericolul dizolvării Uniunii Europene şi sfârşitul visului european de rezistenţă în faţa Americii, Rusiei, a lumii arabe sau a puterilor asiatice care se ridică (Japonia, China, India). Oare care va fi reacţia lumii arabe, acum că un mare lider a lor a fost omorât atât de mişeleşte, atât de patetic pentru noi, europenii. Oare câte bombe şi atentate vor lovi Europa,a cum ca şi răspuns la nervozitatea arabilor? Nu vă bucuraţi fraţi europeni! Nu vă bucuraţi, că noi vom suporta greul! S.U.A. e la zeci de mii de kilometri distanţă ... Europa este chiar la o zvârlitură de băţ de ei. O bombă bine trimise poate rade orice oraş european. Credeţi că S.U.A. va suferi un eventual război? Vor suferi, atât cât au suferit după primul sau al doilea război mondial. Moartea lui Bin Laden nu aduce decât tristeţe pentru noi europenii. Este o mare tragedie, o mare înfrângere pentru noi. În timp ce S.U.A. îşi va reveni din toate ppunctele de vedere şi va redeveni o mare putere, Europa se va cufunda şi mai puternic în anonimat. Moartea lui Bin Laden reprezintă o nouă înfrângere a noastră. Nu se va mai afla niciodată adevărul despre 11 septembrie. Şi mulţi ani de acum, S.U.A. nu va mai putea să fie înfrântă, distrusă, pusă sub forţa UE. Aştept să văd care va fi reacţia autorităţilor române, că jurnaliştii e clar. Majoritatea se bucutră, fiind orbi la consecinţele ce vor fi asupra noastră. Acum aflu că trupul lui a fost aruncat în mare. Nici măcar un mormânt nu i se permite să aibă. Aât de mult se vrea să fie umilit. Atât de aroganţi sunt americanii. Şi nu oricum a fost ucis, ci cam în aceaşi periadă cu moartea lui Hitler (30 aprilie 1945), pentru a se putea pune o paraleleă între cei doi. Doamne ajută-ne şi protejează România! Aştept să văd ce se va întâmpla mai departe, dar nori negri se adună deasupra cerului european, nimic bun nu va urma pentru noi ...

duminică, 20 martie 2011

Un an de blog

Azi se împlineşte un an de când mi-am făcut blog. În tot acest timp am încercat să scriu cât mai multe lucruri şi cât mai deverse, dar de cele mai multe ori nerăbdarea sau alte motive m-au determinat să nu scriu perioade întregi. Din păcate, din iunie până-n toamnă n-am scris nimic. Sper ca în noua vară să îmi găsesc timp să scriu. Ceea ce e mai important acum e să-mi termin noul proiect început, cel cu Cele mai proaste decizii din istoria României. Doamne ajută!

sâmbătă, 19 martie 2011

Tinerii societăţii actuale

Multe persoane trecute deja de prima tinereţe folosesc tot mai des expresia "Tinerii din ziua de azi!". Insă tot mai mulţi nu-şi exprimă admiraţia sau plăcerea faţă de această fragedă vârstă prin care au trecut şi ei, ci dimpotrivă, îi dispreţuiesc din ce in ce mai mult.
Până la urmă, sunt chiar aşa de extravaganţi? Extravaganţa a existat şi va exista mereu. Mereu vom avea impresia că cei mai tineri decât noi adoptă un stil de viaţă din ce in ce mai neobişnuit.
Dar totuşi...tinerii - căci acesta este subiectul discuţiei noastre - ce sunt ei pentru noi? Ce rol au ei in societate? Majoritatea tinerilor din zilele noastre sunt prea maturizaţi, îmbătrâniţi înainte de vreme, trecând de la copilarie direct la maturitate. Societatea "noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; ei îi trebuiesc bătrâni, mulţi bătrâni, însă tineri."
Aşadar, revenim la conflictul dintre "vârsta a doua" şi tineri. Chiar şi cu aceşti "tineri îmbătrâniţi" care sunt din ce in ce mai atraşi de alcool, etnobotanice şi stupefiante, noi, ca societate, putem evolua. De ce? Pentru că printre noi sunt şi persoane conştiente şi lucide. De ce? Pentru că şi ei işi pot reveni din această transă în care se află şi pot ajuta la evoluţia societăţii. Până la urmă, ei sunt viitorul nostru, viitorul ţării, nu-i aşa? Dacă ei nu pot face nimic în acest sens, atunci cine poate?
Este adevărat – aşa cum am spus anterior – că preocuparile tinerilor sunt foarte diferite astăzi faţă de cum erau acum zece, douăzeci de ani sau poate mai mult. Modalităţile de petrecere a timpului liber sunt din ce in ce mai diverse, iar anturajul, cercul lor de prieteni devine un fel de familie adoptivă. Aşa ne explicăm cum, noua generaţie are din ce in ce mai multe probleme. Însă nu trebuie să plecăm capul atunci când trecem pe lângă o astfel de persoană, ci din contră, trebuie să avem puterea s-o privim in ochi şi să-i intindem o mână de ajutor. Gândeşte-te că nu ei poartă toată vina. Există o mulţime de motive din cauza cărora ei sunt aşa. Dar gândeşte-te în primul rând că TU poţi fi acolo, în locul lor.
Dacă patria nu le-a oferit nimic -sau poate doar crunta realitate a unui viitor inexistent sau cel mult instabil- ei de ce nu-şi pot croi viaţa aşa cum işi doresc, cum visează şi cum le place, fără a fi judecaţi şi criticaţi de noi toţi ceilalţi? De ce?


Articol creat de buna mea prietenă Simo creaţa ... La rugăminţile ei i-am publicat articolul pe blogul meu ;)

marți, 8 martie 2011

Un cărturar aduce cel mai mare dezastru pentru ţară

Anii : 1710-1711
Principatul vinovat : Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei
Greşeala : S-a aliat cu Rusia ţaristă, ntr-o perioadă când aceasta nu reprezenta încă o putere europeană şi când aceasta era încă incapabilă să-l susţină domn în faţa Imperiului Otoman
Motivaţia : A presupus că dacă se va alia cu ţarul Petru I şi se va pune sub protecţia sa acesta va fi capabil să-l ajute să iasă de sub suzeranitatea Porţii, să-şi întemeieze o dinastie proprie şi să conducă o Moldovă liberă
Urmările : Înfrângerea sa va duce la pierderea totală a încrederii sultanului în domnii români şi înlocuirea lor cu domni alogeni, din cartierul Fanar al Istanbulului. Regimul fanariot se va dovedi cel mai distructiv regim care va trona în spaţiul românesc peste un secol.


Dimitrie Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, a fost un mare cărturar român al secolului XVIII, educat în spirit renascentist şi baroc, precum marii prinţi ai vremii sale. Într-o Moldovă în care domnii se schimbau des ajunge şi el domn în anul 1710. Având în plan eliberarea Moldovei de sub jugul otoman şi transferarea acesteia în zona de influenţă cultural-occidentală, Cantemir îşi caută aliaţi încă de la începutul domniei. Speriat probabil de forţa înspăimântătoar a habzburgilor, care în mai puţin de 15 ani ocupaseră întreaga Ungarie şi Transilvanie, zdrobindu-i pe turci, germani care erau în plin asalt, domnul moldovean a presupus că este mai înţelept să nu apeleze la ajutorul lor, luând aminte la ceea ce păţise Şerban Cantacuzino în ţara vecină şi dându-şi seama că Moldova ar putea şi ea să devină posesiune nemţească în caz de victorie a Imperiului German. Cu toate că era un mare învăţat şi un om de o cultură de netăgăduit, el se va dovedi un conducător şi un starteg neispirat, alegând ca şi aliat pentru înfăptuirea planurilor sale pe ţarul Petru I al Rusiei, stat îndepărtat încă de frontul romînesc, stat care încă nu dovedise o putere milotară deosebită şi care abia acum se afla în construcţie. Cantemir încheie cu ţarul un tratat în care cel din urmă recunoaşte pe domnul moldovean ca şi conducător al întregii Moldove până la Nipru şi Marea Neagră, cât şi dreptul acestuia de a.şi transmite domnia ereditar. În schimb, domnul Moldovei se angaja să-l ajute militar pe ţar şi apoi să intre în sfera de influenţă politică a lui. Lăsând la o parte pericolul imens la care supunea Moldova, aceasta putând sfârşi prin acapararea e de către imensul imperiu estic şi pierderea identităţii naţionale a românilor în marea slavă, Cantemir nu a realizat că acest aliat era incapabil încă militar să ţină piept unui imperiu bine organizat şi încă puternic. Armata ţaristă va trece în Moldova şi se va uni cu Cantemir în primăvara lui 1711 şi-i va provoca pe turci la luptă. Bătălia decisivă se va da la Stănileşti, unde trupele moldo-ruseşti sunt zdrobite de otomani, care ocupă Iaşul. Cantemir, neputând să se mai întoarcă în domnia Moldovei, fuge alături de familia sa în Rusia, acolo unde ţarul îl va găzdui. În locul lui, sultanul nu va mai îndrăzni să urce un domn român, deoarece experienţele cu Cantacuzino şi Cantemir îi arătaseră că în domnii pământeni nu mai putea avea încredere. Astfel, el va decide să dea Ţara Moldovei către un alogen, unor domni proveniţi din familiile greceşti locuitoare ale cartierului Fanbar din Istanbul, deoarece se gândea că aceştia nu vor avea sentimentul de apartenenţă la poporul şi ţara pe care o vor conduce şi astfel îi va putea coordona mai simplu, iar aceştia nu se vor întoarce împotriva lui. Regimul fanariot din Moldova (1711-1821) şi Muntenia (1716-1821) va reprezenta cel mai decăzut şi mai corupt sistem de care spaţiul românesc a avut parte în istoria sa. Toate calităţile românilor care mai rămăseseră se vor perverti, cum dealtfel se vor perverti gândurile lor, comportamentul şi viaţa în general. După un secol de fanariotism, spaţiul românesc va ieşi sleit de puteri, de cultură, rupt în mii de bucăţele de statele vecine şi umilit. În bună măsură acest lucru este şi din cauza domnului Dimitrie Cantemir, un starteg mediocru, care şi-a condus ţara spre dezastru.

luni, 28 februarie 2011

Un sentiment religios mai puternic decât raţiunea de stat

Anii : 1683-1686
Principalul vinovat : Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei
Greşeala : A oferit sprijin militar şi material trupelor imperiale germane în lupta lor contra otomanilor
Motivaţia : Ca şi domn al unei ţări creştine, Şerban Cantacuzino s-a simţit obligat să ofere sprijin şi ajutor unui alt stat creştin în conflictul acestuia cu un stat musulman, punând raţiunea religioasă şi înfrăţirea creştină mai presus decât raţiunea de stat care impunea sprijinirea Imperiului Otoman
Urmările : Imperiul German va câştiga într-un târziu conflictul cu otomanii şi va ocupa pentru mai bine de două secole teritoriile Transilvaniei, Parţiumului şi ale Banatului, în coasta României apărând astfel un nou stat puternic, care va căuta să subjuge teritoriile româneşti şi populaţia românească.


Şerban Cantacuzino a fost domnul Munteniei între anii 1678-1688. El a ajuns domn printr-o revoltă a boierilor Cantacuzini, într-o perioadă când în principatele româneşti Moldova şi Muntenia astfel se obţinea coroana. În primii ani a fost un domn loial otomanilor şi chiar a întreprins unele jocuri diplomatice alături de ruşi şi veneţieni contra habzburgilor. În anul 1682, în urma unei neînţelegeri între sultanul otoman Mahomed IV şi împăratul german Leopold I, Imperiul Otoman declară război Imperiului German, până pe 14 iulie turcii ajungând la Viena pe care o vor supune unui îndelungat asediu. Ca vasal al otomanilor, domnul muntean a trebuit să contribuie la campanie cu 7000 de oameni şi cu materiale logistice aferente. Muntenii vor ajuta la construcţia unui pod peste Dunăre la nordul Vienei şi la atacarea aripei stângi a imperialilor. Simţindu-se ataşat moral şi religios de germani, care erau creştini ca şi el, domnul muntean va lua decizia boicotării armatelor otomane şi ajutarea în secret a habzburgilor să câştige asediul şi să-i respingă pe turci.
Astfel, sub pretextul trimiterii de spioni sub zidurile „inamice”, domnitorul român trimitea de fapt soli având ca scop informarea vienezilor despre mişcările din tabăra turcească, ba chiar mai mult, a dezvoltat un sistem secret de comunicaţii, pentru a nu trezi suspiciuni în rândul turcilor. În momentele în care armatele româneşti erau nevoite să bombardeze oraşul, acestea fie umpleau tunurile cu paie, fie foloseau ghiulele de fontă care produceau pagube minime zidurilor vieneze. Şerban Cantacuzino a întârziat cât mai mult construcţia podului care îi fusese aribuit lui, facilitând totodată distrugerea lucrărilor de către „duşmani”. În timpul bătăliei decisive, de pe dealul Kahlenberg, din 12 septembrie 1863 între regele polon Ioan III Sobieski şi marele vizir Kara Mustafa Paşa, românii au privit desfăşurarea evenimentelor cu pasivitate din tabăra lor. Acţiunile domnitorului muntean au contribuit într-o mare măsură la depresurarea Vienei, permiţând creştinilor să cunoască dinainte intenţiile turcilor şi oferindu-le răgazul pentru a-şi regrupa şi întări forţele. După victoria germanilor, aceştia s-au grăbit să-l laude pe domnitorul muntea şi să-i facă diverse promisiuni legate de teritorii şi titluri imepriale, dar toate se vor dovedi fără rost. În schimbul sprijinirii armate şi logistice contra otomanilor şi a cuceririi Constantinopolului, germanii se învoiau să predea întreg teritoriul românesc şi balcanic lui Şerban Cantacuzino care ar fi fost recunoscut ca şi urmaş al Imperiului Bizantin, cu drept de conducere asupra vechilor teritorii bizantine. Având în calcul propriile interese în regiune precum ocuparea Ungariei, a Transilvaniei şi a Serbiei, ne putem da seama cât de seci erau promisiunile germanilor către domnitorul muntean. Domnul muntean va fi otrăvit de boierii mari ai ţării, care vedeau geşelile din politica sa, de ajutorarea nemţilor, în anul 1686. În locul lui va sui pe tron Constantin Brâncoveanu care va căuta să păstreze o neutralitate între forţele otomane şi habzbirgice. Războiul între Imperiile German şi Otoman se va prelungi până în 1699, când, prin pacea de la Pasarowitz, habzburgii primesc de la turcii învinşi întreaga Ungarie, Transilvania, Parţiumul şi Maramureşul. Peste 19 ani germanii vor ocupa şi Banatul şi Oltenia în 1718 (Oltenia va fi retrocedată în 1739). Începând cu înfrângerea de la Viena din 1683 Imperiul Otoman va continua să decadă permanent, majoritatea teritoriilor lui intrând încet sub ocupaţia germană sau rusă. Inconştient de ceea ce făcea şi neurmând raţiunile de stat care dovedeau că suzeranitatea otomană era mult mai benefică românilor decât ocupaţia directă rusă sau nemţească, oricât ar fi fost ea de creştină, Şerban Cantacuzino va participa activ la înfrângerea şi destrămarea Imperiului Otoman şi implicit la eliberearea drumului Imperiilor German şi Ţarist de a ocupa şi ciopârţi teritoriul nostru naţional, acum că numai exista nicio armată capabilă să le stea împotrivă. Timp de peste 100 de ani cele două imperii ,,creştine" vor ocupa peste trei sferturi din teritoriul naţional românesc şi vor implementa regimuri mult mai opresive decât cel otoman. Cel ce va stopa acestă extindere şi va slăbi forţa celor două imperii va fi abia Napoleon I Bonaparte în secolul XIX. Deşi pornite din raţiuni logice şi purtând vise mari, precum cel al unui imperiu ortodox condus de români, deznodământul acţiunilor şi decoziilor domnului român din anii 1683-1686 va conduce la un dezastru naţional de proporţii care în deurs de 113 ani (1699-1812) va duce la pierderea a mai bine de trei sferturi din teritoriul naţional.

joi, 24 februarie 2011

Ziua îndrăgostiţilor

Astăzi, 24 februrie, este adevărata zi a îndrăgostiţilor la români. Din păcate încă mulţi tineri din ţara noastră sărbătoresc ziua de import, cea de pe 14 februarie, zi care nu are nicio legătură cu tradiţiile româneşti, dar cred că acest trend este în scădere şi de la an la an cuplurile preferă Dragobetele în schimbul falsului ,,Sfânt Valentin". În primul rând că pe 14 februarie nici măcar nu este Sfântul Valentin, ci eventual poate fi la catolici. Pe ei îi înţeleg că-l sărbătoresc, dar având în vedere că aproape 90% din populaţia ţării noastre este ortodoxă, nu pot înţelege nebunbia asta de a sărbători un Sfânt care nu este al nostru. Al nostru Sfânt Valentin se sărbătoreşte pe 16 februarie şi nu are nicio legătură cu îndrăgostiţii. Adevărata zi a îndrăgostiţilor la români, conform tradiţiei noastre vechi de mai bine de 2000 de ani este ziua de Dragobete, respectiv 24 februarie. Această sărbătoare provine de pe vremea strămoşilor noştri traci şi semnifica sfârşitul iernii şi venirea primăverii şi a speranţei. Şi cum putea fi mai bine reprezentat acest lucru decât prin cel mai nobil sentiment existent în psihologia umană : iubirea. Dragobetele era un zeu trac care înfăţişa un tânăr care răpea fecioarele în ziua de 24 februarie, fecioare ce trebuiau să fie recucerite de aleşii inimilor lor. Aşa aflau dacă ei se potrivesc şi dacă vor trăi împreună toată viaţa. E trist că renunţăm din ce în ce mai mult la vechile noastre tradiţii şi importăm altele, care n-au legătură cu noi. Cu ce poate fi oare mai minunat Sfântul Valentin catolic decât Dragobetele tracic? Mie chiar şi legenda Dragobetelui mi se mai mai faină, cât şi tradiţia peţitului fetelor. Era o adevărată artă, un adevărat ritual înainte să peţeşti o fată, era o frumuseţe să faci parte din aşa ceva. Astăzi peţitul înseamnă o cutie mare de bomboane de ciocolată de import şi eventual un articol de bijuterie, dar cuvintele ... ritualurile ... acel teatru simbolic a murit ... Lumea moare încet, încet, odată cu pierderea tradiţiilor şi lucrurilor frumoase care o reprezentau. Şi din păcate România este prin ţările care mor în fiecare zi din cauza ignoranţei şi stupidităţii poporului ei. Chem din nou generaţia mea la luptă, să ne ridicăm împotriva acestui val de invazie străină! Cherm din nou pe cei din generaţia mea să facem ceva pentru a salva România şi tradiţiile ei! La mulţi ani tuturor celor care astăzi au sărbătorit Ziua Îndrăgostiţilor şi care au petrecut măcar un moment alături de fiinţa care le este dragă ...

miercuri, 9 februarie 2011

Un domn trufaş şi ambiţios

Anii : 1637-1653
Principalul vinovat : Vasile Lupul, domnul Moldovei
Greşeala : A declanşat un război cu Muntenia, din ambiţia lui de a-l îndepărta pe Matei Basarab, ducând la secătuirea armatelor şi finanţelor celor trei ţări române
Motivaţia : Existau neînţelegeri personale între cei doi domni, iar Vasile Lupul, dorind să-şi îndepărteze rivalul, se va folosi de funcţia pe care o avea pentru a introduce ambele state în război
Urmările : Cele trei state româneşti îşi vor pierde mare parte din armată şi din finanţe, slăbindu-le împotriva vecinilor lor, care le vor acapara pe rând


Vasile Lupul a fost domnul Moldovei între 1634-1653. El a rămas în istorie ca un domn care a dezvoltat cultura şi arta în Moldova, în timpul lui apărând curentul baroc în Moldova şi tot atunci deschizându-se locaşuri de cultură şi de tipărit noi. Dar din păcate, Vasile Lupul rămâne în istorie şi ca un domn arogant şi iresponsabil. Trufia şi ambiţia lui au fost pricina unor lungi războaie cu Muntenia, în care a curs sângele poporului român, armatele ambelor principate având de suferit, cât şi finanţele din cancelariile domneşti. În 1637 Vasile Lupul convinge pe turci că Matei Basarab, domnul Munteniei între 1632-1654, unelteşte împotriva lor şi primeşte de la ei permisiunea ca să-l detroneze. Dar intrând în Muntenia cu oaste, domnul muntean îl atacă şi-l înfrânge. Arzând de răzbunare, Vasile Lupul va năvăli din nou în 1639, dar rivalul său îl înfrânse la Nenişori, pe Valea Iolomiţei şi-i distrusese armata, domnul moldovean scăpând doar ascunzându-se în Cetatea Brăilei, deţinută de turci. Abia în anul următor, în 1640, prin mijlocirea pricipelui transilvănean Gheorghe Rakoczi I (1630-1648)cei doi domni se împacă. Dar poziţia lor din anii ce vor veni referitor la comportamentul faţă de Poarta Otomană îi va transforma iar în inamici. Dacă Matei Basarab era de partea polonilor contra turcilor, domnul moldovean îi va primi pe trimişii poloni cu răceală, declanşând noi conflicte între el şi domnul muntean. Abia în 1645, în urma căsătoriei fiicei sale Maria cu marele hatman al Lituaniei, Ianuş Radziwil, va interveni o împăcare între el şi poloni. Dar pacea nu dură mult, căci în scurt timp cazacii se vor răscula contra polonilor şi îl vor ataca şi pe domnul moldovean, în 1650, împreună cu tătarii. Doi ani mai târziu, în 1652, Vasile Lupul îşi mărită cealaltă fiică, Ruxandra, cu Timuş Chmielnicki, fiul şefului cazacilor, asigurându-şi astfel prietenia lor. Creându-şi Vasile Lupul un aliat aşa de important precum cazacii şi profitând de faptul că principele transilvănean Gheorghe Rakoczi I murise în 1648, iar fiul său, Gheorghe Racoczi II nu intenţiona să-l ajute pe Matei Basarab, renăscu dorinţa lui de răzbunare pe domnul muntean şi hotărî în 1653 să-l gonească din domnie. Dar Matei Basarab va acţiona primul, uneltind cu logofătul moldovean Gheorghe Ştefan, cu care năvăleşte în Moldova şi-l alungă pe Vasile Lupul. Acesta, nervos, cere ajutorul ginerelui său şi împreună cu cazacii reintră în Moldova, îl înfrâng pe Gheorghe Ştefan la Popricani şi apoi năvăleşte în Muntenia, dorind detronarea lui Matei Basarab. Dar în ajutorul domnului muntean va veni totuşi şi principele Transilvaniei şi oştile muntene unite cu cele transilvănene îl vor înfrânge pe Vasile Lupul la Finta, în apropiere de Târgovişte şi-l vor obliga pe Vasile Lupul şi ginerele său să fugă în Moldova, unde Gheorghe Ştefan va relua domnia şi-i va da pe mâna turcilor. Turcii îl vor închide pe domnul moldovean în Cetatea celor 7 turnuri la Istanbul şi-i vor da drumul abia când fiul său, Ştefan va prelua tronul Moldovei în 1659.
Cu toate că domnul moldovean fusese înfrânt şi gonit din domnie, acţiunile sale născute din trufie de a porni războaie contra Munteniei vor lăsa urme adânci în viitorul ţărilor române. În primul rând oştile Munteniei şi Transilvaniei erau obosite şi răsfirate de cât luptaseră, iar oastea Moldovei era aproape nimicită total. După 20 de ani de lupte cele trei principate româneşti vor avea armate foarte slabe, fiindu-le greu să reziste militar vecinilor lor. De asemenea toate trei vor suferi financiar în urma acestor campanii lungi de aproape 20 de ani, opera culturală începută în spaţiul românesc fiind foarte greu de întreţinut. Urmările acestei pustiiri a spaţiului românesc vor fi grele. Otomanii vor interveni din ce în ce mai des în Muntenia şi Moldova, schimbând domnii între ei la intervale foarte scurte şi provocându-i să ducă lupte pentru domnie, deoarece niciuna din ţările româneşti nu mai deţinea acum o armată capabilă să se opună turcilor. Cât priveşte Transilvania, ea va fi curând invadată de germani, care vor declanşa un război cu turcii şi o vor ocupa până la sfârşitul secolului. Ambiţia şi trufia unui singur om, va duce în decurs de numai câţiva ani la eşecul unei întregi campanii anti-otomane gândite de Matei Basarab şi Gheorghe Rakoczi I şi la o tragedie imensă. Ultima încercare a unui domn român de a se lepăda de turci se va încheia cu un eşec.

vineri, 4 februarie 2011

Eşecul unei dorinţe care începuse frumos

Anii : 1598-1601
Principalul vinovat : Mihai III Viteazul, domnul Munteniei
Greşeala : Nu şi-a ales un singur aliat cu care să colaboreze în dorinţa lui de centralizare
Motivaţia : Dorea să centralizeze în termen foarte scurt şi dintrodată toate teritoriile locuite de români într-un singur stat şi pentru asta a făcut promisiuni tuturor vecinilor săi că-i va sprijini contra celorlalţi, în cazul în care primeşte teritorii
Urmările : Deşi a fost primul care a reuşit să creeze un stat românesc centralizat, acesta se va nărui din cauza faptului că Mihai Viteazul nu a avut răbdarea să-l construiască încet şi temeinic.


Mihai III Viteazul a fost domnul Munteniei între anii 1593-1601. El reuşea să fie primul care îndeplinea dorinţa de aproape un secol pe care o aveau domnii Ţărilor Române, aceea de a centraliza toate teritoriile româneşti sub conducerea unui singur domn. Am văzut că Petru Rareş a eşuat în încercarea lui. Nici alţi domni, la fel de dornici precum Petru Cercel nu vor reuşi să pună în aplicare acest proiect centralizator, cu toate că beneficia de sprijinul politic a lui Henric III al Franţei. Situaţia politică europeană a perioadei în care va ajunge domn Mihai Viteazul îi va permite să reia vechea luptă a centralizării româneşti şi, pentru un an să o pună în aplicare.
După ce în anii 1594-1595 obţine unele victorii împotriva turcilor şi tătarilor şi îşi obţine o oarecare independenţă în mişcări, Mihai Viteazul încheie în 1598 un tratat de alianţă cu împăratul Rudolf II al Imperiului Romano-German. Este momentul când domnul muntean aderă la Liga Sfântă,care lupta împotriva Imperiului Otoman şi de asemenea momentul când el va începe jocurile politice cu vecinii săi. Prin tratatul dintre el şi Rudolf II, Mihai se angaja să-i acorde sprijin împăratului când va avea nevoie, împotriva Poloniei, Rusiei, Imperiului Otoman şi a vecinilor imperiali din vest, cât şi predarea Unagriei eliberate şi a unui vast teritoriu balcanic, dacă împăratul îl recunoaşte ca şi domn al întregului teritoriu dintre Carpaţii Păduroşi şi Marea Egee şi râurile Tisa şi Nipru. Din start observăm că Mihai Viteazul avea intenţia nu numai să centralizeze un stat român al cărui unic conducător să fie, ci dorinţa lui era de a centraliza întreg spaţiul locuit în antichitate de traci. Un plan foarte îndrăzneţ şi greu de executat, mai ales pentru o ţară mică şi slăbită cum era Muntenia, dar realizabil, cel puţin parte din el, dacă domnul muntean ar fi rămas consecvent acestui tratat şi nu ar fi comis şi alte greşeli.
Abdicarea principelui transilvănean Sigismund Bathory în 1599 şi dorinţa noului principe Andrei Bathory de a se alia cu turcii, îl fac pe Mihai Viteazul să intre rapid în acţiune şi să ocupe armat Transilvania în toamna anului 1599. În anul viitor, după o incursiune peste Carpaţi, în Moldova, îl goneşte pe Ieremia Movilă şi alătură şi teritoriul moldovean statului său. Reuşea deci să creeze o uniune personală, un început de centralizare politică a teritoriilor româneşti, un punct de plecare pentru realizarea dorinţei sale de a centraliza întreg spaţiul trac. Dacă s-ar fi oprit aici, şi-ar fi întărit alianţa cu unul din statele vecine şi ar fi luat măsuri administrative centralizatoare, poate România ar fi avut şansa de a rezista încă de pe atunci ca şi stat unitar şi centralizat. Dar Mihai va decide să lase dieta Transilvaniei să se ocupe de administraţia Ardealului şi pe boierii moldoveni să conducă Moldova. Domnul muntean nu creea astfel un stat centralizat, ci mai degrabă unul federal, care putea uşor să fie destrămat.
Fiind nemulţumite cu noul stat creat şi cu faptul că prin această centralizare le erau lezate interesele, ţările vecine lui Mihai vor voi să-l detroneze pe domnul muntean şi să destrame România. În acest moment, în loc să-şi aleagă un singur aliat cu care să lupte alături contra celorlalţi, Mihai va încerca să se alieze cu toată lumea împotriva tuturor. Am văzut deja care era oferta către Imperiul German. Poloniei îi promitea ajutor armat şi economic contra Rusiei,Imperiului German şi Imperiul Otoman, dacă era recunoscut ca şi conducător al teritoriului din Pocuţia la Marea Egee şi de la Dunărea de Mijloc (Panonia) până la Nipru. Rusiei îi promitea cam acelaşi lucru, pentru acelaşi teritoriu, iar otomanilor le promitea că dacă-l vor sprijini să devine domn din Carpaţii Păduroşi la Dunăre (de Mijloc şi Inferioară) şi Nipru, se va retrage din Liga Sfântă şi va ajuta armat şi economic Poarta. Curios lucru, singurul vecin care va aproba propunerea domnului muntean, va fi Imperiul Otoman. Era prea târziu însă. În toamna anului 1600 germanii se aliază cu nobilimea transilvană şi-l înfrâng pe Mihai la Mirăslău. Polonii vor invada Moldova în acelaşi timp şi centralizarea politică reuşită în acel an se va destrăma. Mihai Viteazul va încerca să refacă statul cntralizat, obţinând alte victorii, dar va fi ucis pe 9 august 1601 din ordinul împăratului german.

Un proiect care începuse bine, va sfârşi în ruină exact precum cel al lui Petru Rareş, cu 62 de ani înainte. Mihai Viteazul reuşea să creeze un stat centralizat român, dar fiind purtat de lăcomie şi de lipsă de măsură, va tinde să obţină întreg teritoriul trac într-un singur an. Centralizarea lui va eşua, iar Statele Româneşti vor mai suferi încă 260 de ani, până la 1861, când Alexandru Ioan Cuza le va uni pentru totdeauna. Poate că dacă s-ar fi limitat la acele teritorii aparţinând celor trei principate româneşti independente, această centralizare ar fi avut succes. şI dacă s-ar fi aliat cu un singur vecin, de preferinţă Poarta Otomană, atunci ar fi avut cine să-i apere acest stat nou format. Mihai Viteazul rămâne în memoria poporului român drept unul din cei mai mari conducători pe care i-a avut şi primul care a reuşit să unească parte din teritoriile locuite de români într-un singur stat. Dar greşelile lui de tactică vor duce la năruirea unui ţel al unei întregi generaţii.

duminică, 30 ianuarie 2011

Ambiţiile lui Petru Rareş

Anii : 1527-1538
Principalul vinovat : Petru Rareş,domnul Moldovei
Greşeala : A intrat în conflict cu toate statele vecine,fără a se bizui pe niciun aliat
Motivaţia : Ambiţiile sale de a crea din Moldova un stat puternic şi eventual de a încerca o centralizare politică a celor trei principate româneşti,au dus la declanşarea unor conflicte repetate cu toţi vecinii săi
Urmările : Statele vecine Moldovei vor declanşa fiecare un atac asupra lui Petru Rareş, în 1538, deposedându-l de toate cuceririle sale de până atunci şi obligându-l să renunţe la tron, Moldova intrând şi ea ca şi Muntenia sub suzeranitatea otomană, urmând să plătească tribut


Petru Rareş ajunge domn al Moldovei în anul 1527,în urma uciderii lui Ştefan IV cel Tânăr (1517-1527), de către boierii care erau în conflict cu el. Fire ambiţioasă şi încrezută,dar şi curajos şi inteligent,a înţeles importanţa momentului istoric în care se afla şi şansa lui de a deveni un conducător mare al Europei, peste un stat centralizat,cu mult mai întins decât acela pe care-l moştenise.Cu un an în urmă,armata maghiară era zdrobită la Mohacs,iar ultimul descendent al familiei Iagello, regele Ludovic II (1516-1526),murea la scurt timp, lăsând Ungaria ocupată de otomani,fără urmaş la tron.Astfel că se vor forma două tabere rivale pentru accesul la tronul Ungariei.Pe de o parte se afla Ioan Zapolya,susţinut de turci,contracandidadtul său, susţinut de habzburgi, fiind Ferdinand de Austria,fratele împăratului Imperiului Romano-German,Carol Quintul. Petru Rareş se va amesteca în acest conflict,ţinând partea celui dintâi.După 2 ani de campanii grele în care domnul moldovean va cutreiera Ardealul în lung şi-n lat,purtând numeroase bătălii,tabăra lui Ioan Zapolya iese învingătoare,noul rege maghiar răsplătindu-l pe Rareş cu întinse teritorii transilvănene. După ce în 1527-1529 intra în conflict cu austriecii,în anul 1530 intră în conflict şi cu polonii pe care-i atacă, încercând să recupereze Pocuţia,teritoriu obţinut de moldoveni încă din 1387 de Petru Muşat şi recuperat de Ştefan cel Mare în 1501,dar pierdut de Bogdan III cel Orb în 1506.Campania contra Poloniei se va încheia cu un eşec,dar ceea ce va conta mai mult este că domnul moldovean strica relaţiile şi cu vecinul din nord. Observând că turcii obţin din ce în ce mai multă putere şi relaţiile sale de prietenie cu Zapolya nu-i aduceau niciun beneficiu, ambiţia sa de a crea un stat centralizat românesc risipindu-se,în anul 1534 decide să rupă alianţa cu regele maghiar şi-l capturează la Mediaş pe trimisul otomanilor în Transilvania Aloisio Gritti, pe care-l va ucide şi apoi va trece de partea lui Ferdinand de Austria, rupând relaţiile de prietenie cu Zapolya şi pregătind o campanie de ocupare şi alipire a Transilvaniei la Moldova. Decizia lui din 1535 de a invada Muntenia şi a-l proclama domn pe Radu Paisie, un domn total subjugat lui Rareş, care dealtfel gândea o soartă similară şi Munteniei,precum cea a Transilvaniei,îl vor provoca pe sultanul otoman Soliman Magnificul, ca în 1538,după ce a rezolvat toate problemele sale din Persia şi de la Dunăre, să pornească o campanie de pedepsire împotriva domnului moldovean. Situaţia lui Petru Rareş era critică.Intrând în conflict cu fiecare dintre vecinii săi, el se găsea în faţa campaniei otomane fără de niciun aliat pe care să se sprijine. În schimb,toate statele vecine se vor folosi de acest prilej pentru a-l ataca şi a-l deposeda de teritoriile cucerite. În disperare de cauză,Rareş încheie câte o înţelegere cu Polonia,căreia îi cedează pentru totdeauna Pocuţia şi cu Ungaria,căreia îi restituie toate posesiunile sale din Transilvania şi înfrânge la Ştefăneşti oastea tătară trmisă de otomani pentru a-l slăbi de domnul moldovean. Din păcate însă,trădat de boierii cei mari ai ţării şi presat de armata otomană,unită cu cea munteană, care se ridica la peste 150000 de oameni,Petru Rareş se vede nevoit să renunţe la tron şi să fugă în Transilvania. În locul lui turcii vor pune domn pe Ştefan V Lăcustă, vor dezlipi de la Moldova întreg litoralul şi Cetatea Tighina şi le vor transforma în raia şi vor impune Moldovei aceaşi situaţie ca cea existentă în Muntenia, aceea de stat vasal,plătitor de tribut. Petru Rareş va reuşi să-şi recupereze tronul în 1541,dar până la moartea sa în 1546 nu se va mai ridica împotriva turcilor şi nici nu va mai gândi campanii ample cu scopul centralizării celor trei state româneşti. Puţinele sale camanii, cele din Ardeal, se vor sfârşi cu un eşec în 1544,când Rareş nu reuşeşte să mai recupereze nicio parte a teritoriului pierdut în 1538.
Cu toate că dorinţele sale erau productive şi ar fia dus bunăstare şi forţă Ţărilor Române,care dacă s-ar fi centralizat ar fi devenit un stat important în regiune,stilul lui neatent şi iresponsabil de a-şi pune în aplicare ideile îl va duce la declanşarea unui conflict deschis cu toţi principii vecini lui şi la pierderea a tot ce construise timp de 11 ani! În urma eşecului său, Moldova va pierde întreaga sa ieşire la mare,teritoriile din Ardeal, Pocuţia, dar mai ales libertatea. Începând cu 1538 Moldova va fi aproape permanent în stare de vasalitate faţă de Imperiul Otoman şi va plăti un tribut care se va mări de la an la an. Un ideal măreţ, tipic perioadei istorice în care se afla, aceea de centralizare politică se va termina prin înrobirea ţării sale şi pierderea tuturor posesiunilor sale. În urma eşecului lui Petru Rareş Moldova nu se va mai ridica niciodată la un nivel superior care să-i permită să se impună în Europa.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Un front anti-otoman netranspus în centralizare politică

Anii : 1470-1481
Principalul vinovat : Ştefan cel Mare, domnul Moldovei
Greşeala : A încercat să creeze un front anti-otoman prin punerea de domni ,,ascultători" lui, în loc să ia decizia de a se proclama pe el domn şi al Munteniei şi prin această mutare să încerce centralizarea celor două state româneşti
Motivaţia : Nu a înţeles importanţa creării unui stat centralizat român sub conducerea unitarăa unui singur om şi puterea politică şi militară care ar fi generat-o ; lipsa sentimentului de coeziune, de centralizare la români
Urmările : Domnii puşi în Muntenia îl vor trăda fiecare pe Ştefan cel Mare, frontul anti-otoman gândit de eroul moldovean rămânând doar un vis ; rămase separate, mai întâi Muntenia, apoi mai târziu Moldova vor intra sub suzeranitatea din ce în ce mai puternică a Porţii, niciuna din ele nefiind capabilă să facă faţă puternicului vecin ; fără un stat român centralizat şi puternic pe care să se bazeze, Ungaria va fi cucerită în 1526, ultima şansă al românilor de a scăpa de jugul otoman fiind spulberată


După ce şi-a rezolvat problemele cu Ungaria şi Hanatul Tătarilor, în anii precedenţi, în 1470 Ştefan cel Mare îşi îndreaptă privirile către ţara românească vecină, care se afla sub obedienţa Porţii Otomane. Dorinţa lui era de a porni război împotriva otomanilor şi a crea un front anti-otoman alături de Polonia, Ungaria, Transilvania şi Muntenia. Din păcate însă, pe tronul Munteniei se afla Radu cel Frumos, un conducător slab şi obedient otomanilor, pentru care Poarta putea oricând să pună în pericol existenţa Moldovei sau a neatârnării ei. Ştefan cel Mare pune la cale un plan îndrăzneţ, respectiv acela de a-l răsturna pe domnul muntean şi aducerea ţării vecine în alianţă cu statele creştine din regiune. Drept pentru care va duce două bătălii cu Radu cel Frumos, la Soci în 1470 şi la Râmnic în 1471, arzând şi Cetatea Brăilei, dar nu reuşeşte încă să-l înlăture pe domnul muntean. Abia peste 2 ani, în 1473 reuşeşte, în urma unei alte victorii strălucite, să-l gonească pe Radu şi să pună în locul lui pe Basarab III Laiotă, dar la scurt timp, Radu îşi reia tronul cu ajutor otoman. Din fericire, domul muntean moare în anul următor şi Ştefan cel Mare reuşeşte să-l impună pe Basarab III. această izbândă îl va înfuria pe sultan care va lansa două campanii contra Moldovei, în anii 1475-1476, la cea de-a doua atrăgându-l şi pe domnul muntean, ceea ce-l va provoca pe Ştefan cel Mare să treacă în toamna anului 1476 din nou în Muntenia şi să-l înlocuiască vremelnic, pentru două luni cu Vlad Ţepeş. Detronarea completă a lui Basarab III va avea loc abia în vara anului 1477, când domnul moldovean îl instaurează la Bucureşti pe Basarab IV Ţepeluş. Din păcate, nici noul domn muntean nu ea mai curajos sau mai dispus să lupte pentru cauza creştină, aşa că-l va trăda curând pe Ştefan, ceea ce-l va provoca pe domnul moldovean să mai recurgă la două campanii la sud de Milcov, pânând domni pe Mircea III în 1480 şi Vlad IV Călugărul în 1481. E de prisos să adaug că niciunul din ei nu se va dovedi până la urmă demn de încredere şi va trăda cauza creştină. Conflictul dintre Ştefan cel Mare şi Poartă se va prelungi până în 1484 când otomanii vor ocupa cele două cetăţi moldoveneşti Chilia şi Cetatea Albă şi-l vor sili pe domnul moldovean să încheie ostilităţile cu ei, dar Ştefan nu va mai intra în Muntenia pentru a schimba domnul. În urma unei campanii de 11 ani în care Ştefan cel Mare a schimbat 5 domni, Muntenia va ajunge tot sub obedienţa Porţii, iar Moldova va ieşi secătuită de puteri şi afectată economic şi demografic.

Cu toate că iniţiativa domnului moldovean este lăudabilă, stilul în care a gândit această campanie întinsă pe atâţia ani, a condus în cele din urmă la dezastru. Fără să înţeleagă importanţa unei centralizări politice şi crearea unui stat mai mare, mai puternic şi mai bogat, aşa cum făcuseră statele vest-europene în aceaşi perioadă cu el, Ştefan cel Mare a ales să schimbe pe tronul muntean 5 domni, în loc să încerce să se declare pe sine domn al Munteniei şi să încerce să creeze o uniune personală între cele două ţări române, o centralizare politică similară celei înfăptuite de Castilia şi Aragon, sau ducatele franceze. Se prea poate ca această uniune să nu fi fost agreată de otomani, care ar fi intervenit în forţă şi posibil l-ar fi constrâns pe Ştefan cel Mare să renunţe la idee, sau probabil Ungaria s-ar fi opus într-un final, de teamă să nu piardă Transilvania, care ar fi constituit următorul pas al centralizării politice româneşti, dar faptul că Ştefan cel Mare nici măcar nu a gândit un plan precum acesta este imputabil. Ar fi fost un plan îndrăzneţ, poate nerealizabil în acele momente ale istoriei, dar ar fi fost un început, ar fi fost un impuls care i-ar fi provocat pe domnii români care urmau să încerce şi ei şi aşa, poate, România ar fi reuşit cumva o centralizare în decursul secolelor XV-XVI. Din păcate, abia la 1599-1601, sub conducerea lui Mihai Viteazul, românii vor reuşi pentru scurtă vreme o centralizare politică, cu toate că e de menţionat că şi Petru IV Rareş va avea o tentativă la mijlocul anilor 30 din veacul XVI.
Cum ar fi arătat istoria românilor dacă Ştefan cel Mare ar fi decis să încerce să se declare domn şi al Munteniei nu vom şti niciodată, dar ceea ce ştim este că teritoriul românesc va mai rămâne divizat încă 400 de ani, din cauza acestei greşeli istorice din anii 1470-1481, când pe fondul marilor centralizări europene, românii nu şi-au încercat şi ei şansa.

luni, 24 ianuarie 2011

Dubla alegerea a lui Cuza - 152 ani

Astăzi se împlinesc 152 de ani de la dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca şi domn atât al Moldovei, cât şi al Munteniei. La mijlocul secolului XIX Marile Puteri ale Europei nu vedeau cu ochi buni creerea unei naţiuni unite a românilor, căci toate aveau interese în această zonă şi le era mai uşor să subjude aceste teritorii, dacă ele erau fărâmiţate. Dealtfel, în 1853 se va isca un întreg război pentru dominaţia acestor mici ţărişoare. În 1858, cu ajutorul Franţei românii vor primi dreptul de a se uni cumva sub o formulă foarte ciudată. Noul stat urma să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Munteniei şi urma să aibă 2 domni, 2 guverne, 2 parlamente, 2 armate, etc. Adică urma să fie un stat federal. Românii au ştiut în mod genial cum să fenteze ţările ce se opuneau şi să profite de această oportunitate care li se dădea şi au ales în ambele principate, la 5 şi respectiv 24 ianuarie 1859 acelaşi domn în ambele principate. Astfel, în următorii 2 ani se va pune temelia unui stat naţional unitar, refuzându-se ideea unui stat federal, care oricând ar fi putut fi fragmentat, aşa cum au păţit-o Cehoslovacia sau Iugoslavia. Actul de la 24 ianuarie 1859 rămâne unul din cele mai curajoase şi inteligente mişcări din istoria României şi a fost posibil doar pentru că pentru o scurtă perioadă de timp, clasa politică românească s-a unit şi a acţionat unitar. Ceea ce este de reţinut totuşi este că în această zi noi aniversăm dubla alegere a lui Cuza în ambele principate şi nu Unirea Munteniei şi Moldovei cum încearcă unii să prezinte acest act. Adevărata unire va avea loc abia la 11 decembrie 1861, când Cuza va da celebrul lui discurs către ţară : ,,Români, unirea este îndeplinită, naţiunea românească este întemeiată! În zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 aţi depus a voastră încredere în alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur domn! Alesul vostru vă dă astăzi o singură ROMÂNIE! Vă iubiţi patria, vă ştiţi a o vă întări! Trăiască ROMÂNIA!!!" Astăzi, pe întreg cuprinsul vechiului Regat, dar şi în unele oraşe transilvănene va fi încinsă Hora Unirii în amintirea a ceea ce au reuşit să realizeze strămoşii noştri acum 152 de ani şi încearcă astăzi politicienii contemporani să distrugă. Pentru toţi cei cărora le bate în piept o inimă de român şi se bucură şi trăiesc intens această zi le urez LA MULŢI ANI!!! Ieşiţi în stradă români, ieşiţi în stradă şi creaţi o horă a unirii atât de mare, încât să vadă tot mapamondul că mai există în acestă ţară un popor falnic, care nu va permite să fie călcat în picioare. Strămoşii noştri de la 1859 trăiau vremuri mult mai grele ca noi, vremuri mult mai neprielnice şi cu toate astea au avut curajul, îndrăzneala să-şi urmeze visurile şi să creeze o Românie! Să le urmăm curajul! Să fim noi cei care astăzi scriem istoria pentru patria noastră România! La mulţi ani Români, la mulţi ani România!!!