duminică, 20 martie 2011

Un an de blog

Azi se împlineşte un an de când mi-am făcut blog. În tot acest timp am încercat să scriu cât mai multe lucruri şi cât mai deverse, dar de cele mai multe ori nerăbdarea sau alte motive m-au determinat să nu scriu perioade întregi. Din păcate, din iunie până-n toamnă n-am scris nimic. Sper ca în noua vară să îmi găsesc timp să scriu. Ceea ce e mai important acum e să-mi termin noul proiect început, cel cu Cele mai proaste decizii din istoria României. Doamne ajută!

sâmbătă, 19 martie 2011

Tinerii societăţii actuale

Multe persoane trecute deja de prima tinereţe folosesc tot mai des expresia "Tinerii din ziua de azi!". Insă tot mai mulţi nu-şi exprimă admiraţia sau plăcerea faţă de această fragedă vârstă prin care au trecut şi ei, ci dimpotrivă, îi dispreţuiesc din ce in ce mai mult.
Până la urmă, sunt chiar aşa de extravaganţi? Extravaganţa a existat şi va exista mereu. Mereu vom avea impresia că cei mai tineri decât noi adoptă un stil de viaţă din ce in ce mai neobişnuit.
Dar totuşi...tinerii - căci acesta este subiectul discuţiei noastre - ce sunt ei pentru noi? Ce rol au ei in societate? Majoritatea tinerilor din zilele noastre sunt prea maturizaţi, îmbătrâniţi înainte de vreme, trecând de la copilarie direct la maturitate. Societatea "noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; ei îi trebuiesc bătrâni, mulţi bătrâni, însă tineri."
Aşadar, revenim la conflictul dintre "vârsta a doua" şi tineri. Chiar şi cu aceşti "tineri îmbătrâniţi" care sunt din ce in ce mai atraşi de alcool, etnobotanice şi stupefiante, noi, ca societate, putem evolua. De ce? Pentru că printre noi sunt şi persoane conştiente şi lucide. De ce? Pentru că şi ei işi pot reveni din această transă în care se află şi pot ajuta la evoluţia societăţii. Până la urmă, ei sunt viitorul nostru, viitorul ţării, nu-i aşa? Dacă ei nu pot face nimic în acest sens, atunci cine poate?
Este adevărat – aşa cum am spus anterior – că preocuparile tinerilor sunt foarte diferite astăzi faţă de cum erau acum zece, douăzeci de ani sau poate mai mult. Modalităţile de petrecere a timpului liber sunt din ce in ce mai diverse, iar anturajul, cercul lor de prieteni devine un fel de familie adoptivă. Aşa ne explicăm cum, noua generaţie are din ce in ce mai multe probleme. Însă nu trebuie să plecăm capul atunci când trecem pe lângă o astfel de persoană, ci din contră, trebuie să avem puterea s-o privim in ochi şi să-i intindem o mână de ajutor. Gândeşte-te că nu ei poartă toată vina. Există o mulţime de motive din cauza cărora ei sunt aşa. Dar gândeşte-te în primul rând că TU poţi fi acolo, în locul lor.
Dacă patria nu le-a oferit nimic -sau poate doar crunta realitate a unui viitor inexistent sau cel mult instabil- ei de ce nu-şi pot croi viaţa aşa cum işi doresc, cum visează şi cum le place, fără a fi judecaţi şi criticaţi de noi toţi ceilalţi? De ce?


Articol creat de buna mea prietenă Simo creaţa ... La rugăminţile ei i-am publicat articolul pe blogul meu ;)

marți, 8 martie 2011

Un cărturar aduce cel mai mare dezastru pentru ţară

Anii : 1710-1711
Principatul vinovat : Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei
Greşeala : S-a aliat cu Rusia ţaristă, ntr-o perioadă când aceasta nu reprezenta încă o putere europeană şi când aceasta era încă incapabilă să-l susţină domn în faţa Imperiului Otoman
Motivaţia : A presupus că dacă se va alia cu ţarul Petru I şi se va pune sub protecţia sa acesta va fi capabil să-l ajute să iasă de sub suzeranitatea Porţii, să-şi întemeieze o dinastie proprie şi să conducă o Moldovă liberă
Urmările : Înfrângerea sa va duce la pierderea totală a încrederii sultanului în domnii români şi înlocuirea lor cu domni alogeni, din cartierul Fanar al Istanbulului. Regimul fanariot se va dovedi cel mai distructiv regim care va trona în spaţiul românesc peste un secol.


Dimitrie Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, a fost un mare cărturar român al secolului XVIII, educat în spirit renascentist şi baroc, precum marii prinţi ai vremii sale. Într-o Moldovă în care domnii se schimbau des ajunge şi el domn în anul 1710. Având în plan eliberarea Moldovei de sub jugul otoman şi transferarea acesteia în zona de influenţă cultural-occidentală, Cantemir îşi caută aliaţi încă de la începutul domniei. Speriat probabil de forţa înspăimântătoar a habzburgilor, care în mai puţin de 15 ani ocupaseră întreaga Ungarie şi Transilvanie, zdrobindu-i pe turci, germani care erau în plin asalt, domnul moldovean a presupus că este mai înţelept să nu apeleze la ajutorul lor, luând aminte la ceea ce păţise Şerban Cantacuzino în ţara vecină şi dându-şi seama că Moldova ar putea şi ea să devină posesiune nemţească în caz de victorie a Imperiului German. Cu toate că era un mare învăţat şi un om de o cultură de netăgăduit, el se va dovedi un conducător şi un starteg neispirat, alegând ca şi aliat pentru înfăptuirea planurilor sale pe ţarul Petru I al Rusiei, stat îndepărtat încă de frontul romînesc, stat care încă nu dovedise o putere milotară deosebită şi care abia acum se afla în construcţie. Cantemir încheie cu ţarul un tratat în care cel din urmă recunoaşte pe domnul moldovean ca şi conducător al întregii Moldove până la Nipru şi Marea Neagră, cât şi dreptul acestuia de a.şi transmite domnia ereditar. În schimb, domnul Moldovei se angaja să-l ajute militar pe ţar şi apoi să intre în sfera de influenţă politică a lui. Lăsând la o parte pericolul imens la care supunea Moldova, aceasta putând sfârşi prin acapararea e de către imensul imperiu estic şi pierderea identităţii naţionale a românilor în marea slavă, Cantemir nu a realizat că acest aliat era incapabil încă militar să ţină piept unui imperiu bine organizat şi încă puternic. Armata ţaristă va trece în Moldova şi se va uni cu Cantemir în primăvara lui 1711 şi-i va provoca pe turci la luptă. Bătălia decisivă se va da la Stănileşti, unde trupele moldo-ruseşti sunt zdrobite de otomani, care ocupă Iaşul. Cantemir, neputând să se mai întoarcă în domnia Moldovei, fuge alături de familia sa în Rusia, acolo unde ţarul îl va găzdui. În locul lui, sultanul nu va mai îndrăzni să urce un domn român, deoarece experienţele cu Cantacuzino şi Cantemir îi arătaseră că în domnii pământeni nu mai putea avea încredere. Astfel, el va decide să dea Ţara Moldovei către un alogen, unor domni proveniţi din familiile greceşti locuitoare ale cartierului Fanbar din Istanbul, deoarece se gândea că aceştia nu vor avea sentimentul de apartenenţă la poporul şi ţara pe care o vor conduce şi astfel îi va putea coordona mai simplu, iar aceştia nu se vor întoarce împotriva lui. Regimul fanariot din Moldova (1711-1821) şi Muntenia (1716-1821) va reprezenta cel mai decăzut şi mai corupt sistem de care spaţiul românesc a avut parte în istoria sa. Toate calităţile românilor care mai rămăseseră se vor perverti, cum dealtfel se vor perverti gândurile lor, comportamentul şi viaţa în general. După un secol de fanariotism, spaţiul românesc va ieşi sleit de puteri, de cultură, rupt în mii de bucăţele de statele vecine şi umilit. În bună măsură acest lucru este şi din cauza domnului Dimitrie Cantemir, un starteg mediocru, care şi-a condus ţara spre dezastru.