Astăzi se împlinesc 92 de ani de la unirea Moldovei dintre Prut şi Nistru cu patria mamă la 27 martie 1918. Folosesc denumirea de Moldova dintre Prut şi Nistru, pentru că cel de Basarabia este incorect, după cum voi arăta în curând într-un alt articol al meu.
Nu ştiu dacă are rost să ţin o întreagă listă de istorie, să mai prezint eu aici cine au fost Ion Inculeţ, Pantelimon Halippa şi alţii şi care a fost drumul de la despărţirea de Rusia Ţaristă până la unirea din 27 martie 1918. Aceste lucruri se găsesc în cărţile de istorie şi vi le voi detalia cu altă ocazie.
Voiesc prin acest articol doar să povestesc cum a avut loc astăzi o manifestaţie dedicată acestei zile, nu în Iaşi, nu în Focşani, Chişinău sau Suceava sau orice alt oraş moldovean ci în inima Ardealului, în Târgu Mureş, demonstrând că românii sunt fraţi şi se bucură de sărbătorile naţionale oriunde s-ar afla, aşa cum şi muntenii sau moldovenii sărbătoresc ziua de 1 decembrie.
Astăzi, s-a organizat în centrul oraşului Târgu Mureş o paradă cu steaguri tricolore şi cu pancarde pentru a comemora ziua unirii acelui vechi pământ romînesc cu Patria Mamă în 1918 şi pentru a sensibiliza publicul mureşean cu faptul că acel teritoriu, prin vitregia timpului nu se mai află din păcate astăzi în trupul ţării. Manifestaţia mi s-a părut extraordinară, s-au cântat cântece patriotice, s-au fluturat steaguri şi e rând diverse persoane au luat cuvântul şi am vorbit despre semnificaţia zilei de 27 martie 1918. Mă întreb eu acum personal, cum de în acele vremuri tinerii au ieşit în masă pe străzi şi au cerut, au creat unirea şi noi astăzi nu mai putem face asta? Era România într-o situaţie mai prielnică atunci decât acum? Nimic mai fals! România era pe atunci doar o fâşie de pământ distrusă de 2 ani de război cumplit, cu teritoriul ocupat, cu armatele germane şi dualiste care ne năvăleau ... Aveam un vecin revoluţionar care trădase şi acum jefuia, care ne emninţa direct! România era singură atunci, nu avea niciun ajutor,eram prinşi între Austro-Ungaria şi Rusia Comunistă şi cu toate astea am avut forţa să declarăm unirea! Astăzi suntem un stat liber, puternic, sau măcar mai putrernic ca în 1918, membrii ai NATO şi UE, cu aliaţi bine determinaţi.Şi atunci ce ne opreşte să declarăm unirea?Cu ce ne-au fost superiori tinerii din acele vremuri nouă?Şi mai am o întrebare.Dacă acei tineri moldoveni dintre Prut şi Nistru nu ar fi avut curajul să lupte atunci, unirea din 1918 s-ar mai fi realizat?Nu mă refer numai la unirea teritoriului dintre Prut şi Nistru ci la tot, inclusiv la Moldova de Nord(aşa zisa Bucovină), la Banat, parţium, Maramureş sau Ardeal. Ar mai fi ieşit transilvănenii la 1 decembrie să ceară unirea dacă nu ar fi făcut-o moldovenii la 27 martie? În astfel de termeni trebuie gândită istoria.
Pe pancardele afişate stăteau scrise cuvinte precum : ,,Basarabia, pământ românesc", ,,România Mare, singura salvare" sau ,,Limba română, acasă e stăpână", mai ales că în ultimele zile se aude de un proiect de lege care încalcă cel puţin 10 articole din constituţie şi care vrea să ne impună o a doua limbă oficială.
În urma manifestaţiei de astăzi, eu nu pot decât să fiu fericit că încă se mai luptă pentru acest vechi pământ românesc, să fiu mândru că sunt român şi să vă invit pe voi pe toţi să puneţi umărul la crearea României de mâine, o Românie mai puternică, mai bună, mai fericită! Doamne ajută! Aştept comentariile voastre.
sâmbătă, 27 martie 2010
Ce este iubirea?
O prietenă a mea, văzând că mi-am făcut blog, a venit acum câteva zile cu o propunere incitantă, de ce nu încerc să scriu ceva şi despre cel mai profund sentiment al omului, respectiv iubirea. Întrebarea mi s-a părut interesantă, iar subiectul la fel, aşa că m-am hotărât azi să scriu un articol sespre aşa ceva.
Ştiţi ce este iubirea? Există mai multe feluri ale iubirii. Evident, există iubirea creştină faţă de aproape, iubirea faţă de propria persoană (egoismul), sau faţă de natură. Există iubirea faţă de oameni, faţă de animale şi faţă de plăcerile vieţii, în general. În ceea ce priveşte iubirea faţă de oameni, se desprind multe feluri, printre care iubirea faţă de rudele tale sau faţăp de prieteni, etc. Dar cea mai importantă, şi cea despre care voi vorbi în acest articol, este iubirea faţă de persoana de care te-ai îndrăgostit.
Există iubirea romantică, pe care toţi am trăit-o şi o cunoaştem. Sentimentul acela când te îndrăgosteşti de cineva şi te simţi fericit şi mulţumit că eşti lângă ea. Iubirea romantică este creaţia trubadurilor medievali, pentru a arăta că ea înseamnă ceva mai mult decât doar un act biologic de perpetuare a speciei, că iubirea e un fenomen uman, în care sunt implicate funcţii superioare ale psihicului şi simţurilor omului şi nu numai dorinţa nebună de a te împerechea. După părerea lui Freud acest tip de iubire a fost inventat având drept scop crearea termenului de seducţie şi în a se găsi o motivaţie pentru dorinţa acestora de a scrie poezii şi proză, de a cuceri femeile printr-o metodă originală. Interesantă teorie nu? Cum adică iubirea a fost inventată? Se pare că da, a fost inventată, ea nu a existat din totdeauna în felul în care o cunoaştem noi acum, ea a evoluat de-a lungul vremii şi s-a acordat mereu societăţilor vremii. Ea a devenit specifică fiecărei societăţi umane în parte, mă refer strict la iubirea de tip romantic, evident. Tot în legătură cu ea, Freud ironiza în scrierile sale că inventarea iubirii de tip romantic a însemnat începutul sfârşitului pentru umanitate. :)) Că în numele acestei noţiuni s-a provocat mai multă moarte şi distrucţie decât pentru orice altceva, depăşind poate şi noţiunea de religie. În numele iubirii şi pasiunii s-au purtat războaie, au căzut imperii, s-au prăbuişit culturi. În lupta pentru cucerirea persoanei iubite, fraţii au devenit duşmani, iar ideile lor arme ale morţii.
Carl Jung explica iubirea ca pe o dorinţă de a fi permanent într-o stare de balanţă între componentele noastre psihice, ca o simbioză între părţile noastre componente, un fel de Yin şi Yan. După spusele lui noi cu toţii purtăm în sufletele noastre imaginea peroanei iubite pe care noi visăm să o avem, imaginea femeii sau bărbatului pe care dacă i-am întâlni noi am fi împliniţi, fericiţi. ,,Noi avem în componenţa psihicului şi sufletului nostru, atât componente feminine, cât şi masculine!” spunea Jung. ,,Dacă vom şti să le găsim, să le acceptăm şi să ne folosim de acestea, ca nişte calităţi ale noastre, să creem o balanţă între ele, atunci vom fi fericiţi! Şi este dorinţa noastră cea mai mare să găsim acestă balanţă, să fim fericiţi! Tocmai această victorie, acestă reuşită, de a ne găsi jumătatea nostră de celălalt sex în noi înşine, o putem numi iubire!” Conform lui, lupta noastră pentru iubire se reduce la lupta noastră de a ne găsi jumătatea lipsă, de a deveni un întreg, de a ne îndeplini.
Dar mai există un stil de abordare, de înţelegerii a iubirii, a motivaţiei ei. Sigmund Freud spunea că iubirea noastră provine din dorinţa noastră ancestrală de a face sex şi nimic mai mult. Întreaga nostră iubire, tot ceea ce noi facem provin din dorinţa noastră de a ne împlini sexual. Toate iubirile de pe pământ se suzbordonează acestui principiu. Chiar şi iubirea copilului mic faţă de părinţii săi, idei mult dezbătute în celebrele lui scrieri despre Mitul lui Oedip. Tot ceea ce noi gândim, felul cum ne comportăm şi gândim toate ne duc în psihicul nostru la aceaşi finalitate, dorinţa noastră de a face sex. Se pare că sentimentele noastre pe care creierul le crează despre cineva, modificările vegetative din corpul nostru, trăirile pe care le avem când iubim nu ar reprezenta decât un mod genial al creierului nostru de a ne conduce spre ţelul final. Acela de a ne uni corporal cu fiinţa iubită. De a încerca să dăm o motivaţie pentru acset act atât de animalic, dar totuşi atât de normal.
Dragostea în inima unei persoane tinere, un adolescent e cel mai bun exemplu, este un lucru puternic dar şi periculos, căci el trăieşte dragostea la cel mai înalt nivel, din toate punctele de vedere. Nu degeaba se spune că iubirile adolescentine sunt cele mai frumoase. Şi, uneori, chiar şi când nu mai suntem adolescenţi ni se întâmplă să iubim în acel stil, ca în liceu ... Nu cred că e vreunul dintre noi, care nu s-a mai îndrăgostit aşa nebuneşte şi n-a mai trăit dragostea cu atâta pasiune ca atunci, n-a mai făcut acele erori nebuneşti ca şi atunci, cu toate că avem peste 20 de ani, poate chiar peste 30.
În dragoste întreaga ta personalitate este implicată. Te gândeşti tot timpul la persoana iubită, o vrei alături, vrei s-o îmbrăţişezi, să o săruţi, să respiri alături de ea. Fiecare secundă e un chin alături de ea, tremuri când ea te atinge, te emoţionezi când numai auzi sau citeşti numele ei, cu toate că e vorba de o altă persoană, ţi se face rău când auzi vocea ei la telefon. Ajungi până şi noaptea tot numai pe ea să o visezi.
După părerea mea, dacă ceea ce simţi ţi se pare a fi iubire, consider că trebuie să lupţi pentru ea. Să o preţuieşti, să încerci să construieşti pe baza acstui sentiment lumea ta şi astfel îţi vei crea o stabilitate puternică pentru viaţa ta ce va urma. În iubire, eşti neajutorat, te simţi lipsit de control. Chiar aşa şi este, dar nu trebuie să te temi, nu trebuie să dai înapoi, nu rebuie să renunţi. Nu trebuie să permiţi unor pereţi imaginari care se interpun între voi să te ţină mai departe despărţit de fiinţa pe care o iubeşti.
Dragostea poate fi un act spiritual, dacă eşti Carl Jung, un act romantic, dacă eşti un poet, o dorinţă de împlinire, dacă eşti de acord cu interpretarea psihologului Adler, sau un simplu act biologic, dacă te conduci după gândirea lui Sigmund Freud. E doar o motivaţie pentru actul sexual la care te supui. Altfel, e un act dureros dar şi minunat în acelaşi timp.
Dar indiferent care este părerea voastră, vă rog nu uitaţi un singur lucru important. Nu te întoarce împotriva ei şi nici nu-i întoarce spatele, nu o nega indiferent ce se va întâmpla! Să-ţi negi dragostea faţă de cineva, indiferent cine este acesta, este un act periculos şi criminal, atât pentru tine, cât şi persoana pe care o iubeşti! Nu te teme să-ţi expui sentimentele, indiferent de consecinţe! Zbiară în gura mare depre despre sentimentele tale, despre dragostea ta! Fă în aşa fel încât toată lumea să ştie despre perosana pe care tu o iubeşti şi de ce o iubeşti! Te vei elibera aşa, te vei exterioriza, vei scăpa de o presiune enormă. Să nu-ţi pese de ce va spune lumea, de felul cum va reacţiona, nici măcar de felul cum va reacţiona persoana pe care o iubeşti! Lumea e proastă dragii mei, ea nu poate înţelege focul ce arde în inima ta! Ei distrug prin logica şi cândirea lor de suet, corola de minuni a lumii pe care tu o făureşti în inima ta! Nu te lăsa influenţat, nu te lăsa oprit de nimeni să iubeşti! Strigă-i iubirea ta în faţă peroanei pe care o iubeşti, nu te comporta ca un laş şi să te limitezi a o iubi în tăcere, căci atunci o vei pierde, iar suferinţa ta va fi de 1000 de ori mai puternică decât cea mai zgomotoasă palmă dată în mijlocul oraşului. Iar dacă peroana la care te duci să-i spui că o iubeşti va râde, îşi va bătrea joc de tine, de sentimentele tale, atunci ţie să nu-ţi pară rău, să nu te ruşinezi de tine, de sentimentele tale! Ei să-i fie rişine, căci îşi bate joc de un sentiment aşa puternic şi de omul care îl poartă pentru ea. Ea ar trebui să se ruşineze pentru întunericul ce se află pe privirea ei şi nu-i permite să vadă adevărul şi să te aprecieze pentru sentimentele tale. O bună prietenă a mea, Dănuţa îmi spunea odată că nu eu am o problemă când nu merge o relaţie, ci fata cu care eu am încercat relaţia, căci e aşa proastă că nu a realizat care sunt capacităţile mele şi m-a pierdut, că ea a pierdut şi nu eu!
Deci îndrăzniţi fraţilor, îndrăzniţi să iubiţi şi să vă exteriorizaţi iubirea, indiferent de consecinţe!
Îmi cer iertare dacă am filozofat prea mult pe acestă temă în acest articol, dar simţeam nevoia să îmi explic mai întâi mie unsentiment care mă apasă de aproape un an ... Data viitoare când voi mai vorbi despre acset sentiment voi încerca să fiu mai pe subiect. Închei, folosindu-mă de cuvintele Sfântului Apostol Pavel : ,,Dacă dragoste nu e, atunci nimic nu e!”.
Ştiţi ce este iubirea? Există mai multe feluri ale iubirii. Evident, există iubirea creştină faţă de aproape, iubirea faţă de propria persoană (egoismul), sau faţă de natură. Există iubirea faţă de oameni, faţă de animale şi faţă de plăcerile vieţii, în general. În ceea ce priveşte iubirea faţă de oameni, se desprind multe feluri, printre care iubirea faţă de rudele tale sau faţăp de prieteni, etc. Dar cea mai importantă, şi cea despre care voi vorbi în acest articol, este iubirea faţă de persoana de care te-ai îndrăgostit.
Există iubirea romantică, pe care toţi am trăit-o şi o cunoaştem. Sentimentul acela când te îndrăgosteşti de cineva şi te simţi fericit şi mulţumit că eşti lângă ea. Iubirea romantică este creaţia trubadurilor medievali, pentru a arăta că ea înseamnă ceva mai mult decât doar un act biologic de perpetuare a speciei, că iubirea e un fenomen uman, în care sunt implicate funcţii superioare ale psihicului şi simţurilor omului şi nu numai dorinţa nebună de a te împerechea. După părerea lui Freud acest tip de iubire a fost inventat având drept scop crearea termenului de seducţie şi în a se găsi o motivaţie pentru dorinţa acestora de a scrie poezii şi proză, de a cuceri femeile printr-o metodă originală. Interesantă teorie nu? Cum adică iubirea a fost inventată? Se pare că da, a fost inventată, ea nu a existat din totdeauna în felul în care o cunoaştem noi acum, ea a evoluat de-a lungul vremii şi s-a acordat mereu societăţilor vremii. Ea a devenit specifică fiecărei societăţi umane în parte, mă refer strict la iubirea de tip romantic, evident. Tot în legătură cu ea, Freud ironiza în scrierile sale că inventarea iubirii de tip romantic a însemnat începutul sfârşitului pentru umanitate. :)) Că în numele acestei noţiuni s-a provocat mai multă moarte şi distrucţie decât pentru orice altceva, depăşind poate şi noţiunea de religie. În numele iubirii şi pasiunii s-au purtat războaie, au căzut imperii, s-au prăbuişit culturi. În lupta pentru cucerirea persoanei iubite, fraţii au devenit duşmani, iar ideile lor arme ale morţii.
Carl Jung explica iubirea ca pe o dorinţă de a fi permanent într-o stare de balanţă între componentele noastre psihice, ca o simbioză între părţile noastre componente, un fel de Yin şi Yan. După spusele lui noi cu toţii purtăm în sufletele noastre imaginea peroanei iubite pe care noi visăm să o avem, imaginea femeii sau bărbatului pe care dacă i-am întâlni noi am fi împliniţi, fericiţi. ,,Noi avem în componenţa psihicului şi sufletului nostru, atât componente feminine, cât şi masculine!” spunea Jung. ,,Dacă vom şti să le găsim, să le acceptăm şi să ne folosim de acestea, ca nişte calităţi ale noastre, să creem o balanţă între ele, atunci vom fi fericiţi! Şi este dorinţa noastră cea mai mare să găsim acestă balanţă, să fim fericiţi! Tocmai această victorie, acestă reuşită, de a ne găsi jumătatea nostră de celălalt sex în noi înşine, o putem numi iubire!” Conform lui, lupta noastră pentru iubire se reduce la lupta noastră de a ne găsi jumătatea lipsă, de a deveni un întreg, de a ne îndeplini.
Dar mai există un stil de abordare, de înţelegerii a iubirii, a motivaţiei ei. Sigmund Freud spunea că iubirea noastră provine din dorinţa noastră ancestrală de a face sex şi nimic mai mult. Întreaga nostră iubire, tot ceea ce noi facem provin din dorinţa noastră de a ne împlini sexual. Toate iubirile de pe pământ se suzbordonează acestui principiu. Chiar şi iubirea copilului mic faţă de părinţii săi, idei mult dezbătute în celebrele lui scrieri despre Mitul lui Oedip. Tot ceea ce noi gândim, felul cum ne comportăm şi gândim toate ne duc în psihicul nostru la aceaşi finalitate, dorinţa noastră de a face sex. Se pare că sentimentele noastre pe care creierul le crează despre cineva, modificările vegetative din corpul nostru, trăirile pe care le avem când iubim nu ar reprezenta decât un mod genial al creierului nostru de a ne conduce spre ţelul final. Acela de a ne uni corporal cu fiinţa iubită. De a încerca să dăm o motivaţie pentru acset act atât de animalic, dar totuşi atât de normal.
Dragostea în inima unei persoane tinere, un adolescent e cel mai bun exemplu, este un lucru puternic dar şi periculos, căci el trăieşte dragostea la cel mai înalt nivel, din toate punctele de vedere. Nu degeaba se spune că iubirile adolescentine sunt cele mai frumoase. Şi, uneori, chiar şi când nu mai suntem adolescenţi ni se întâmplă să iubim în acel stil, ca în liceu ... Nu cred că e vreunul dintre noi, care nu s-a mai îndrăgostit aşa nebuneşte şi n-a mai trăit dragostea cu atâta pasiune ca atunci, n-a mai făcut acele erori nebuneşti ca şi atunci, cu toate că avem peste 20 de ani, poate chiar peste 30.
În dragoste întreaga ta personalitate este implicată. Te gândeşti tot timpul la persoana iubită, o vrei alături, vrei s-o îmbrăţişezi, să o săruţi, să respiri alături de ea. Fiecare secundă e un chin alături de ea, tremuri când ea te atinge, te emoţionezi când numai auzi sau citeşti numele ei, cu toate că e vorba de o altă persoană, ţi se face rău când auzi vocea ei la telefon. Ajungi până şi noaptea tot numai pe ea să o visezi.
După părerea mea, dacă ceea ce simţi ţi se pare a fi iubire, consider că trebuie să lupţi pentru ea. Să o preţuieşti, să încerci să construieşti pe baza acstui sentiment lumea ta şi astfel îţi vei crea o stabilitate puternică pentru viaţa ta ce va urma. În iubire, eşti neajutorat, te simţi lipsit de control. Chiar aşa şi este, dar nu trebuie să te temi, nu trebuie să dai înapoi, nu rebuie să renunţi. Nu trebuie să permiţi unor pereţi imaginari care se interpun între voi să te ţină mai departe despărţit de fiinţa pe care o iubeşti.
Dragostea poate fi un act spiritual, dacă eşti Carl Jung, un act romantic, dacă eşti un poet, o dorinţă de împlinire, dacă eşti de acord cu interpretarea psihologului Adler, sau un simplu act biologic, dacă te conduci după gândirea lui Sigmund Freud. E doar o motivaţie pentru actul sexual la care te supui. Altfel, e un act dureros dar şi minunat în acelaşi timp.
Dar indiferent care este părerea voastră, vă rog nu uitaţi un singur lucru important. Nu te întoarce împotriva ei şi nici nu-i întoarce spatele, nu o nega indiferent ce se va întâmpla! Să-ţi negi dragostea faţă de cineva, indiferent cine este acesta, este un act periculos şi criminal, atât pentru tine, cât şi persoana pe care o iubeşti! Nu te teme să-ţi expui sentimentele, indiferent de consecinţe! Zbiară în gura mare depre despre sentimentele tale, despre dragostea ta! Fă în aşa fel încât toată lumea să ştie despre perosana pe care tu o iubeşti şi de ce o iubeşti! Te vei elibera aşa, te vei exterioriza, vei scăpa de o presiune enormă. Să nu-ţi pese de ce va spune lumea, de felul cum va reacţiona, nici măcar de felul cum va reacţiona persoana pe care o iubeşti! Lumea e proastă dragii mei, ea nu poate înţelege focul ce arde în inima ta! Ei distrug prin logica şi cândirea lor de suet, corola de minuni a lumii pe care tu o făureşti în inima ta! Nu te lăsa influenţat, nu te lăsa oprit de nimeni să iubeşti! Strigă-i iubirea ta în faţă peroanei pe care o iubeşti, nu te comporta ca un laş şi să te limitezi a o iubi în tăcere, căci atunci o vei pierde, iar suferinţa ta va fi de 1000 de ori mai puternică decât cea mai zgomotoasă palmă dată în mijlocul oraşului. Iar dacă peroana la care te duci să-i spui că o iubeşti va râde, îşi va bătrea joc de tine, de sentimentele tale, atunci ţie să nu-ţi pară rău, să nu te ruşinezi de tine, de sentimentele tale! Ei să-i fie rişine, căci îşi bate joc de un sentiment aşa puternic şi de omul care îl poartă pentru ea. Ea ar trebui să se ruşineze pentru întunericul ce se află pe privirea ei şi nu-i permite să vadă adevărul şi să te aprecieze pentru sentimentele tale. O bună prietenă a mea, Dănuţa îmi spunea odată că nu eu am o problemă când nu merge o relaţie, ci fata cu care eu am încercat relaţia, căci e aşa proastă că nu a realizat care sunt capacităţile mele şi m-a pierdut, că ea a pierdut şi nu eu!
Deci îndrăzniţi fraţilor, îndrăzniţi să iubiţi şi să vă exteriorizaţi iubirea, indiferent de consecinţe!
Îmi cer iertare dacă am filozofat prea mult pe acestă temă în acest articol, dar simţeam nevoia să îmi explic mai întâi mie unsentiment care mă apasă de aproape un an ... Data viitoare când voi mai vorbi despre acset sentiment voi încerca să fiu mai pe subiect. Închei, folosindu-mă de cuvintele Sfântului Apostol Pavel : ,,Dacă dragoste nu e, atunci nimic nu e!”.
luni, 22 martie 2010
Războaie uitate
Nicolae Iorga afirma în scrierile sale istorice că ,,Un popor care nu-şi cunoaşte istoria nu merită să mai existe!”. Mă întreb câţi dintre compatriotii noştri mai cunosc câte ceva din istoria ţării lor … Şi câţi dintre aceştia cunosc adevarul despre istorie, câţi ştiu faţa ascunsă a istoriei noastre, o istorie care din diferite motive ne-a fost falsificată ani în şir. Dar, în ultimii ani, echipe de cercetători şi arheologi, atât români, cât şi străini, au facut câteva descoperiri uluitoare în legatură cu istoria poporului nostru, descoperiri pe care dacă vom şti să le înţelegem şi să le folosim, ne vor aduce nu doar mândrie, ci şi prosperitate economică, socială şi umană. Depinde doar de noi dacă dorim să punem umărul şi să (re)clădim Romania, sa readucem în prezent fosta măreţie a Traciei noastre.
Bibliografie :
http://www.youtube.com/watch?v=qA88Ordp4S8&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=miVIWoMbieY&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=y_4SIOC14zY&feature=related
Ce părere aveţi dacă vă zic că prima scriere din lume a fost descoperită la noi, la Tărtăria , că suntem cel mai vechi popor al Europei, sau că la noi a aparut întâia oară monoteismul? În aceste rânduri voi incerca să prezint fragmente de istorie încă secretă, faţa ascunsă şi uitată a istoriei noastre.
Înainte ca bunicul, bunicului, bunicului meu să se fi născut acesta era pământul nostru, un loc foarte bun, în care zeii noştri trăiau, Părintii universului ne protejau. Noi eram fericiţi, iubeam, vânam, aveam familiile noastre, casele noastre, o viaţă bună. Dar câteodată trebuia să ne luptăm. Duşmanii noştri, persanii, romanii, barbarii, ruşii, otomanii, tătarii, deranjau zeii noştri, distrugeau, furau, ne luau pământurile nostre, copiii şi soţiile noastre, viaţa noastră. Ei ne spuneau că voiau de fapt să ne ajute, să ne protejeze, când de fapt voiau aurul nostru, pământul nostru, viaţa nostră. Dar am descoperit întotdeauna furtul şi minciuna lor. Ei incercau să ne ia până şi copiii, să-i transforme în soldaţii lor, să lupte si să moară pentru ei, aşa că ne-am luptat ca să păstrăm ce este al nostru, ce trebuie să rămână mereu al nostru! Cu duşmanii nu poţi avea pace!
Pe vremea când civilizaţia Maya abia începea să existe, când se năşteau Budha şi Confucius, când Zoroastru introducea o nouă religie în Batria, când Biblia abia se scria, când Pitagora se năştea la Samos , când la Nemeea , 70 mile de Atena începeau Jocurile Olimpice, când Roma, forţă inexistentă încă, se afla sub conducerea ultimului rege etrusc Lucius Tranquinus Superbus, noi, tracii, ne luptam cu marile imperii ale lumii şi le învingeam! Dar, cine suntem noi tracii? Suntem al doilea popor din Europa, după inzi, ne spune Herodot in anul 425 i.Hr. Cunoscutul istoric al religiilor, Mircea Eliade vorbeşte despre traci că aceştia numărau peste 200 de triburi. Şi unde trăiam noi tracii atunci, la orizonturile lumii vechi? Era Nistrul graniţa naţiunii noastrea sau coloana ei? Dar Dunarea? Examinand o harta a sec. VI i.Hr, prezentată de Ion Tatomirescu, observam ca Tracia se intindea de la Marea Nordului pana la Marea Egee si din Panonia pana dincolo de Nipru! La nord, la Marea Baltică găsim ţinuturile Susudava, Selidava şi Costomocia. Central Maramabista, Tirageţia, Crisia, Abutelia şi Geţia. La sud Moesia, Tracia, Macedonia, Frigia, Bitinia şi Pontul. La vest Panonia şi Siginia. La est Masageţia şi Taurotracia.
Herodot si Iordanes, la aproximativ opt secole unul de altul ne vorbesc de sosirea pe teritoriul nostru, in anul 529 i. Hr, a lui Cyrus cel Mare, rege persan, stapân al unui vast imperiu, întins de la Marea Mediterană până la Indus. Forţa lui militara (peste 600.000 oameni), care cucerise vaste teritorii, cedeaza in faţa viteazului popor masaget, însuşi Cyrus murind intr-o luptă cu masageţii, condusi de regina Tomiris, care, după victorie va construi oraşul Tomis. Deşi multe tratate internaţionale de istorie, cât şi numeroase muzee din lume păstreaza amintirea ei, oraşul pe care ea l-a fondat şi care-i poartă numele, Tomis (Constanţa), a uitat-o deja. De ce oare? Război uitat, război nemenţionat in manualele româneşti de liceu!
In anul 514 i. Hr, vrând să spele ruşinea predecesorului său, soseşte în Tracia marele rege persan Darius, dar este înfrânt la Tapae de către al nostru rege Antirus, pe care manualele noastre de istorie l-au uitat de asemenea. Război uitat, război nemenţionat în manualele româneşti de istorie. Şi dacă grecii i-au invins de două ori pe perşi, tracii o vor face de trei ori! În anul 485 i.Hr, un alt rege persan, Xerxes, având o armată de aproape 1 mil. de oameni este învins şi gonit dincolo de Dunăre. Oare aceste războaie au fost numai ale oamenilor sau şi ale zeilor? Oricum, zeul persan Ahuramazda, este învins de trei ori de al nostru zeu Zamolxe! Între anii 431-424 î. Hr. Sitalces, regele tracilor odrişi ia în stăpânire Dobrogea, în prima încercare de unificare a tuturor triburilor trace.
În anul 329 i.Hr, getii dobrogeni conduşi de regele Gudila îi inving pe macedonenii regelui Alexandru cel Mare, rezistând in faţa marelui cuceritor, iar in anul 210 i.Hr, regele dac Dromihete îl invinge si ia prizonier pe regele macedonean Lisimah. Războaie uitate, războaie nemenţionate în manualele româneşti de istorie!
Trecând peste perioada înfloritoare a regatului trac din vremea marelui rege Burebista, perioadă mai bine cunoscută de publicul larg, voi sări direct la domnia regelui dac Decebal. Acesta, după ce-i învinge de câteva ori pe romani, este însă invins în anul 106 d.Hr, în urma a doua campanii grele, înfrângere care va conduce la ocuparea de către legiunile romane a apx. 14% din Tracia, pentru o perioadă nesemnificativă de timp, de 146 ani. Este adevărat însă că alte teritorii trace, precum cele ale Câmpiei Dunării, Litoralului Mării Negre până în Crimeea, Dobrogea şi întreg teritoriul trac de la sud de Dunăre au fost şi ele cucerite de romani şi au fost sub stăpânirea acestora mult timp, dar exagerarea acestor cuceriri mi se pare aiurea, istoricii noştri nevrând să povestească şi de teritoriile libere ale tracilor rămase. În anul 252, un strănepot al lui Decebal, Regalion, îi va goni pe romani şi va restaura vechiul regat al Daciei, fiind urmat la tron de soţia sa Suplycia, Dacia eliberându-se încă de pe acum pentru totdeauna, de orice dominaţie străină.Aceaşi daci, ramura din Banat al tracilor îl vor ajuta pe compatriotul lor Galerius, ajuns împărat al Romei, să-i învingă pe persani in anul 298. Dacă Columna lui Traian de la Roma reprezintă înfrangerea dacilor şi după unii istorici neinspiraţi dispariţia lor ca naţiune, Arcul de triumf de la Salonic este dovada continuităţii lor, a dacilor, negând astfel teza dispariţiei. Arcul de triumf de la Salonic continuă însă sa fie un monument ignorat de istoricii români!
Razboaie uitate, istorie uitată, limbă pierdută … Cine sunt ei tracii? Cine suntem noi?
Las la latitidinea fiecăruia să tragă concluzia pe care o doreşte citind acest articol, dar fac un apel serios tuturor! Cu aşa trecut, viitorul nu poate fi decât minunat! Să ne apucăm să reclădim cu toţii Dacia, iar bunul Dumnezeu să ne aibă în pază şi să ne protejeze!
Voi reveni cu informaţii suplimentare în curând ... Între timp, vă rog mult să comentaţi în legătură cu părerile voastre legate de ce am scris eu aici. Vă mulţumesc.Bibliografie :
http://www.youtube.com/watch?v=qA88Ordp4S8&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=miVIWoMbieY&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=y_4SIOC14zY&feature=related
sâmbătă, 20 martie 2010
Mi-am făcut blog
Cum în zilele noastre moda s-a schimbat şi ca să fii cineva, trebuie întotdeauna să fii în pas cu moda, m-am gândit să fac şi eu acest mare pas, doar vreau să fiu şi eu un om mare! 
Astăzi, ca să fii cineva, trebuie musai să ai un blog personal în care să scrii câte ceva. Nu contează ce, contează numai să scrii ceva … Aşa că ce mi-am spus? Trebuie musai să mă apuc şi eu de treabă dacă vreau să intru în lumea bună. Aşa că m-am decis ca să-mi creez acest blog personal. Nu ştiu încă ce voi scrie, dar în mare vreau să scriu despre orice, şi despre ce-mi face plăcere şi despre ce mă va supăra. Voi încerca să creez mai multe teme, mai multe categorii în care să-mi scriu părerile. În mod sigur una va fi legată de dragostea mea cea mare, istoria. I-am găsit şi un nume, Istorie adevărată se va numi. Exact ca şi numele blogului meu. Voi vorbi despre UMF, despre prietenie, despre subiectele arzătoare ale societăţii noastre. Curând spre să scriu câte ceva şi despre datele mele personale pentru ca toată lumea să mă cunoască. De câte ori voi posta, am să vă rog să intraţi , să cititţi şi să comentaţi despre ce părere veţi avea în legătură cu articolul meu. Am să admit toate comentariile, voi încerca să nu cenzurez niciunul, în spiritul corectitudinii şi al democraţiei, dar vă rog mult să nu trimiteţi comentarii jignitoare sau să atacaţi sau să vorbiţi urât, căci vreau să păstrez blogul meu curat! Vă mulţumesc! Vă aştept pe toţi să-mi spuneţi părerile voastre. Şi acum, cu ajutorul lui Dumnezeu să începem treaba, adică să scriem … Doamne ajută!
Astăzi, ca să fii cineva, trebuie musai să ai un blog personal în care să scrii câte ceva. Nu contează ce, contează numai să scrii ceva … Aşa că ce mi-am spus? Trebuie musai să mă apuc şi eu de treabă dacă vreau să intru în lumea bună. Aşa că m-am decis ca să-mi creez acest blog personal. Nu ştiu încă ce voi scrie, dar în mare vreau să scriu despre orice, şi despre ce-mi face plăcere şi despre ce mă va supăra. Voi încerca să creez mai multe teme, mai multe categorii în care să-mi scriu părerile. În mod sigur una va fi legată de dragostea mea cea mare, istoria. I-am găsit şi un nume, Istorie adevărată se va numi. Exact ca şi numele blogului meu. Voi vorbi despre UMF, despre prietenie, despre subiectele arzătoare ale societăţii noastre. Curând spre să scriu câte ceva şi despre datele mele personale pentru ca toată lumea să mă cunoască. De câte ori voi posta, am să vă rog să intraţi , să cititţi şi să comentaţi despre ce părere veţi avea în legătură cu articolul meu. Am să admit toate comentariile, voi încerca să nu cenzurez niciunul, în spiritul corectitudinii şi al democraţiei, dar vă rog mult să nu trimiteţi comentarii jignitoare sau să atacaţi sau să vorbiţi urât, căci vreau să păstrez blogul meu curat! Vă mulţumesc! Vă aştept pe toţi să-mi spuneţi părerile voastre. Şi acum, cu ajutorul lui Dumnezeu să începem treaba, adică să scriem … Doamne ajută!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
