duminică, 30 ianuarie 2011

Ambiţiile lui Petru Rareş

Anii : 1527-1538
Principalul vinovat : Petru Rareş,domnul Moldovei
Greşeala : A intrat în conflict cu toate statele vecine,fără a se bizui pe niciun aliat
Motivaţia : Ambiţiile sale de a crea din Moldova un stat puternic şi eventual de a încerca o centralizare politică a celor trei principate româneşti,au dus la declanşarea unor conflicte repetate cu toţi vecinii săi
Urmările : Statele vecine Moldovei vor declanşa fiecare un atac asupra lui Petru Rareş, în 1538, deposedându-l de toate cuceririle sale de până atunci şi obligându-l să renunţe la tron, Moldova intrând şi ea ca şi Muntenia sub suzeranitatea otomană, urmând să plătească tribut


Petru Rareş ajunge domn al Moldovei în anul 1527,în urma uciderii lui Ştefan IV cel Tânăr (1517-1527), de către boierii care erau în conflict cu el. Fire ambiţioasă şi încrezută,dar şi curajos şi inteligent,a înţeles importanţa momentului istoric în care se afla şi şansa lui de a deveni un conducător mare al Europei, peste un stat centralizat,cu mult mai întins decât acela pe care-l moştenise.Cu un an în urmă,armata maghiară era zdrobită la Mohacs,iar ultimul descendent al familiei Iagello, regele Ludovic II (1516-1526),murea la scurt timp, lăsând Ungaria ocupată de otomani,fără urmaş la tron.Astfel că se vor forma două tabere rivale pentru accesul la tronul Ungariei.Pe de o parte se afla Ioan Zapolya,susţinut de turci,contracandidadtul său, susţinut de habzburgi, fiind Ferdinand de Austria,fratele împăratului Imperiului Romano-German,Carol Quintul. Petru Rareş se va amesteca în acest conflict,ţinând partea celui dintâi.După 2 ani de campanii grele în care domnul moldovean va cutreiera Ardealul în lung şi-n lat,purtând numeroase bătălii,tabăra lui Ioan Zapolya iese învingătoare,noul rege maghiar răsplătindu-l pe Rareş cu întinse teritorii transilvănene. După ce în 1527-1529 intra în conflict cu austriecii,în anul 1530 intră în conflict şi cu polonii pe care-i atacă, încercând să recupereze Pocuţia,teritoriu obţinut de moldoveni încă din 1387 de Petru Muşat şi recuperat de Ştefan cel Mare în 1501,dar pierdut de Bogdan III cel Orb în 1506.Campania contra Poloniei se va încheia cu un eşec,dar ceea ce va conta mai mult este că domnul moldovean strica relaţiile şi cu vecinul din nord. Observând că turcii obţin din ce în ce mai multă putere şi relaţiile sale de prietenie cu Zapolya nu-i aduceau niciun beneficiu, ambiţia sa de a crea un stat centralizat românesc risipindu-se,în anul 1534 decide să rupă alianţa cu regele maghiar şi-l capturează la Mediaş pe trimisul otomanilor în Transilvania Aloisio Gritti, pe care-l va ucide şi apoi va trece de partea lui Ferdinand de Austria, rupând relaţiile de prietenie cu Zapolya şi pregătind o campanie de ocupare şi alipire a Transilvaniei la Moldova. Decizia lui din 1535 de a invada Muntenia şi a-l proclama domn pe Radu Paisie, un domn total subjugat lui Rareş, care dealtfel gândea o soartă similară şi Munteniei,precum cea a Transilvaniei,îl vor provoca pe sultanul otoman Soliman Magnificul, ca în 1538,după ce a rezolvat toate problemele sale din Persia şi de la Dunăre, să pornească o campanie de pedepsire împotriva domnului moldovean. Situaţia lui Petru Rareş era critică.Intrând în conflict cu fiecare dintre vecinii săi, el se găsea în faţa campaniei otomane fără de niciun aliat pe care să se sprijine. În schimb,toate statele vecine se vor folosi de acest prilej pentru a-l ataca şi a-l deposeda de teritoriile cucerite. În disperare de cauză,Rareş încheie câte o înţelegere cu Polonia,căreia îi cedează pentru totdeauna Pocuţia şi cu Ungaria,căreia îi restituie toate posesiunile sale din Transilvania şi înfrânge la Ştefăneşti oastea tătară trmisă de otomani pentru a-l slăbi de domnul moldovean. Din păcate însă,trădat de boierii cei mari ai ţării şi presat de armata otomană,unită cu cea munteană, care se ridica la peste 150000 de oameni,Petru Rareş se vede nevoit să renunţe la tron şi să fugă în Transilvania. În locul lui turcii vor pune domn pe Ştefan V Lăcustă, vor dezlipi de la Moldova întreg litoralul şi Cetatea Tighina şi le vor transforma în raia şi vor impune Moldovei aceaşi situaţie ca cea existentă în Muntenia, aceea de stat vasal,plătitor de tribut. Petru Rareş va reuşi să-şi recupereze tronul în 1541,dar până la moartea sa în 1546 nu se va mai ridica împotriva turcilor şi nici nu va mai gândi campanii ample cu scopul centralizării celor trei state româneşti. Puţinele sale camanii, cele din Ardeal, se vor sfârşi cu un eşec în 1544,când Rareş nu reuşeşte să mai recupereze nicio parte a teritoriului pierdut în 1538.
Cu toate că dorinţele sale erau productive şi ar fia dus bunăstare şi forţă Ţărilor Române,care dacă s-ar fi centralizat ar fi devenit un stat important în regiune,stilul lui neatent şi iresponsabil de a-şi pune în aplicare ideile îl va duce la declanşarea unui conflict deschis cu toţi principii vecini lui şi la pierderea a tot ce construise timp de 11 ani! În urma eşecului său, Moldova va pierde întreaga sa ieşire la mare,teritoriile din Ardeal, Pocuţia, dar mai ales libertatea. Începând cu 1538 Moldova va fi aproape permanent în stare de vasalitate faţă de Imperiul Otoman şi va plăti un tribut care se va mări de la an la an. Un ideal măreţ, tipic perioadei istorice în care se afla, aceea de centralizare politică se va termina prin înrobirea ţării sale şi pierderea tuturor posesiunilor sale. În urma eşecului lui Petru Rareş Moldova nu se va mai ridica niciodată la un nivel superior care să-i permită să se impună în Europa.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Un front anti-otoman netranspus în centralizare politică

Anii : 1470-1481
Principalul vinovat : Ştefan cel Mare, domnul Moldovei
Greşeala : A încercat să creeze un front anti-otoman prin punerea de domni ,,ascultători" lui, în loc să ia decizia de a se proclama pe el domn şi al Munteniei şi prin această mutare să încerce centralizarea celor două state româneşti
Motivaţia : Nu a înţeles importanţa creării unui stat centralizat român sub conducerea unitarăa unui singur om şi puterea politică şi militară care ar fi generat-o ; lipsa sentimentului de coeziune, de centralizare la români
Urmările : Domnii puşi în Muntenia îl vor trăda fiecare pe Ştefan cel Mare, frontul anti-otoman gândit de eroul moldovean rămânând doar un vis ; rămase separate, mai întâi Muntenia, apoi mai târziu Moldova vor intra sub suzeranitatea din ce în ce mai puternică a Porţii, niciuna din ele nefiind capabilă să facă faţă puternicului vecin ; fără un stat român centralizat şi puternic pe care să se bazeze, Ungaria va fi cucerită în 1526, ultima şansă al românilor de a scăpa de jugul otoman fiind spulberată


După ce şi-a rezolvat problemele cu Ungaria şi Hanatul Tătarilor, în anii precedenţi, în 1470 Ştefan cel Mare îşi îndreaptă privirile către ţara românească vecină, care se afla sub obedienţa Porţii Otomane. Dorinţa lui era de a porni război împotriva otomanilor şi a crea un front anti-otoman alături de Polonia, Ungaria, Transilvania şi Muntenia. Din păcate însă, pe tronul Munteniei se afla Radu cel Frumos, un conducător slab şi obedient otomanilor, pentru care Poarta putea oricând să pună în pericol existenţa Moldovei sau a neatârnării ei. Ştefan cel Mare pune la cale un plan îndrăzneţ, respectiv acela de a-l răsturna pe domnul muntean şi aducerea ţării vecine în alianţă cu statele creştine din regiune. Drept pentru care va duce două bătălii cu Radu cel Frumos, la Soci în 1470 şi la Râmnic în 1471, arzând şi Cetatea Brăilei, dar nu reuşeşte încă să-l înlăture pe domnul muntean. Abia peste 2 ani, în 1473 reuşeşte, în urma unei alte victorii strălucite, să-l gonească pe Radu şi să pună în locul lui pe Basarab III Laiotă, dar la scurt timp, Radu îşi reia tronul cu ajutor otoman. Din fericire, domul muntean moare în anul următor şi Ştefan cel Mare reuşeşte să-l impună pe Basarab III. această izbândă îl va înfuria pe sultan care va lansa două campanii contra Moldovei, în anii 1475-1476, la cea de-a doua atrăgându-l şi pe domnul muntean, ceea ce-l va provoca pe Ştefan cel Mare să treacă în toamna anului 1476 din nou în Muntenia şi să-l înlocuiască vremelnic, pentru două luni cu Vlad Ţepeş. Detronarea completă a lui Basarab III va avea loc abia în vara anului 1477, când domnul moldovean îl instaurează la Bucureşti pe Basarab IV Ţepeluş. Din păcate, nici noul domn muntean nu ea mai curajos sau mai dispus să lupte pentru cauza creştină, aşa că-l va trăda curând pe Ştefan, ceea ce-l va provoca pe domnul moldovean să mai recurgă la două campanii la sud de Milcov, pânând domni pe Mircea III în 1480 şi Vlad IV Călugărul în 1481. E de prisos să adaug că niciunul din ei nu se va dovedi până la urmă demn de încredere şi va trăda cauza creştină. Conflictul dintre Ştefan cel Mare şi Poartă se va prelungi până în 1484 când otomanii vor ocupa cele două cetăţi moldoveneşti Chilia şi Cetatea Albă şi-l vor sili pe domnul moldovean să încheie ostilităţile cu ei, dar Ştefan nu va mai intra în Muntenia pentru a schimba domnul. În urma unei campanii de 11 ani în care Ştefan cel Mare a schimbat 5 domni, Muntenia va ajunge tot sub obedienţa Porţii, iar Moldova va ieşi secătuită de puteri şi afectată economic şi demografic.

Cu toate că iniţiativa domnului moldovean este lăudabilă, stilul în care a gândit această campanie întinsă pe atâţia ani, a condus în cele din urmă la dezastru. Fără să înţeleagă importanţa unei centralizări politice şi crearea unui stat mai mare, mai puternic şi mai bogat, aşa cum făcuseră statele vest-europene în aceaşi perioadă cu el, Ştefan cel Mare a ales să schimbe pe tronul muntean 5 domni, în loc să încerce să se declare pe sine domn al Munteniei şi să încerce să creeze o uniune personală între cele două ţări române, o centralizare politică similară celei înfăptuite de Castilia şi Aragon, sau ducatele franceze. Se prea poate ca această uniune să nu fi fost agreată de otomani, care ar fi intervenit în forţă şi posibil l-ar fi constrâns pe Ştefan cel Mare să renunţe la idee, sau probabil Ungaria s-ar fi opus într-un final, de teamă să nu piardă Transilvania, care ar fi constituit următorul pas al centralizării politice româneşti, dar faptul că Ştefan cel Mare nici măcar nu a gândit un plan precum acesta este imputabil. Ar fi fost un plan îndrăzneţ, poate nerealizabil în acele momente ale istoriei, dar ar fi fost un început, ar fi fost un impuls care i-ar fi provocat pe domnii români care urmau să încerce şi ei şi aşa, poate, România ar fi reuşit cumva o centralizare în decursul secolelor XV-XVI. Din păcate, abia la 1599-1601, sub conducerea lui Mihai Viteazul, românii vor reuşi pentru scurtă vreme o centralizare politică, cu toate că e de menţionat că şi Petru IV Rareş va avea o tentativă la mijlocul anilor 30 din veacul XVI.
Cum ar fi arătat istoria românilor dacă Ştefan cel Mare ar fi decis să încerce să se declare domn şi al Munteniei nu vom şti niciodată, dar ceea ce ştim este că teritoriul românesc va mai rămâne divizat încă 400 de ani, din cauza acestei greşeli istorice din anii 1470-1481, când pe fondul marilor centralizări europene, românii nu şi-au încercat şi ei şansa.

luni, 24 ianuarie 2011

Dubla alegerea a lui Cuza - 152 ani

Astăzi se împlinesc 152 de ani de la dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca şi domn atât al Moldovei, cât şi al Munteniei. La mijlocul secolului XIX Marile Puteri ale Europei nu vedeau cu ochi buni creerea unei naţiuni unite a românilor, căci toate aveau interese în această zonă şi le era mai uşor să subjude aceste teritorii, dacă ele erau fărâmiţate. Dealtfel, în 1853 se va isca un întreg război pentru dominaţia acestor mici ţărişoare. În 1858, cu ajutorul Franţei românii vor primi dreptul de a se uni cumva sub o formulă foarte ciudată. Noul stat urma să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Munteniei şi urma să aibă 2 domni, 2 guverne, 2 parlamente, 2 armate, etc. Adică urma să fie un stat federal. Românii au ştiut în mod genial cum să fenteze ţările ce se opuneau şi să profite de această oportunitate care li se dădea şi au ales în ambele principate, la 5 şi respectiv 24 ianuarie 1859 acelaşi domn în ambele principate. Astfel, în următorii 2 ani se va pune temelia unui stat naţional unitar, refuzându-se ideea unui stat federal, care oricând ar fi putut fi fragmentat, aşa cum au păţit-o Cehoslovacia sau Iugoslavia. Actul de la 24 ianuarie 1859 rămâne unul din cele mai curajoase şi inteligente mişcări din istoria României şi a fost posibil doar pentru că pentru o scurtă perioadă de timp, clasa politică românească s-a unit şi a acţionat unitar. Ceea ce este de reţinut totuşi este că în această zi noi aniversăm dubla alegere a lui Cuza în ambele principate şi nu Unirea Munteniei şi Moldovei cum încearcă unii să prezinte acest act. Adevărata unire va avea loc abia la 11 decembrie 1861, când Cuza va da celebrul lui discurs către ţară : ,,Români, unirea este îndeplinită, naţiunea românească este întemeiată! În zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 aţi depus a voastră încredere în alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur domn! Alesul vostru vă dă astăzi o singură ROMÂNIE! Vă iubiţi patria, vă ştiţi a o vă întări! Trăiască ROMÂNIA!!!" Astăzi, pe întreg cuprinsul vechiului Regat, dar şi în unele oraşe transilvănene va fi încinsă Hora Unirii în amintirea a ceea ce au reuşit să realizeze strămoşii noştri acum 152 de ani şi încearcă astăzi politicienii contemporani să distrugă. Pentru toţi cei cărora le bate în piept o inimă de român şi se bucură şi trăiesc intens această zi le urez LA MULŢI ANI!!! Ieşiţi în stradă români, ieşiţi în stradă şi creaţi o horă a unirii atât de mare, încât să vadă tot mapamondul că mai există în acestă ţară un popor falnic, care nu va permite să fie călcat în picioare. Strămoşii noştri de la 1859 trăiau vremuri mult mai grele ca noi, vremuri mult mai neprielnice şi cu toate astea au avut curajul, îndrăzneala să-şi urmeze visurile şi să creeze o Românie! Să le urmăm curajul! Să fim noi cei care astăzi scriem istoria pentru patria noastră România! La mulţi ani Români, la mulţi ani România!!!

vineri, 21 ianuarie 2011

Un popor numeros şi puternic divizat în câteva zeci de state

Voi începe de astăzi să scriu articole la noul subiect propus : ,,Cele mai proaste decizii din istoria României". De fiecare dată voi scrie la început anul greşelii, greşala propriu-zisă, vinovatul sau vinovaţii, motivaţia greşelii şi urmările ei. Apoi voi detalia mai multe şi voi expune părerea mea legată de acel subiect. Evident, aştept criticile voastre şi sugestiile.


Anii : 100 î.Hr.-100 d.Hr.
Principalii vinovaţi : Conducătorii şi nobilii traci
Greşeala : Menţinerea divizată a teritoriilor tracice
Motivaţia : Lipsa dorinţelor lor de uniune şi faptul că le convenea această diviziune a statelor trace, în urma cărora ei se îmbogăţeau şi aveau putere personală sporită ; concepţia ancestrală a strămoşilor noştri de a nu se supune nimănui
Urmările : Ocuparea pe rând a peste trei sferturi din teritoriul trac de către Imperiul Roman sau popoarele barbare.



Din cele mai vechi timpuri pe teritoriul ţării noastre au locuit diverse populaţii. Cea mai veche atestată documentar şi prima care se pare pare a deţinut pionieratul civilizaţiei europene, a fost civilizaţia pelasgilor undeva în mileniile 3-5 î.Hr. De ei se leagă şi legenda potopului, cioplirea Sfinxului din Bucegi, scrierile de la Tărtăria sau emigrarea sumeriană. Dintre diversele popoare care s-au dezvoltat din pelasgi, se remarcă familia de triburi tracice, care vor forma spre sfârşitului mileniului 1 î.Hr. poporul trac, al cărui teritoriu se întindea între Carpaţii Păduroşi la Nord, Marea Egee şi Thesalia la Sud , Dunărea de Mijloc şi Câmpia Panoniei la Vest şi Râul Nipru la Est. Din păcate, acest popor trac, la fel ca şi restul popoarelor din antichitate (inzii, celţii, germanicii, nordicii , elenii sau italicii) era divizat în zeci de stătuleţe, fiecare funcţie de multitudinea de triburi care formau numerosul popor trac. Tragedia este că, spre deosebire de alte popoare europene, precum elenii sau italicii, tracii au rămas permanent divizaţi, în afară de regele Burebista, care va reuşi vremelnic să centralizeze un stat trac mai mărişor, niciun alt conducător trac nu va mai încerca să unească sub conducerea unitară toate triburile tracilor. Herodot ni-i prezintă pe strămoşii noştri destul de bine în descrierile sale şi tot el ne spune aşa : ,,Tracii sunt seminţia cea mai numeroasă după cea a inzilor. Ar putea fi de neînfrânt şi cu mult mai puternică decât toate seminţiile de pe pământ dacă ar fi uniţi." Da, ar fi putut fi cea mai puternică şi da, ar fi cucerit poate celelalte popoare şi ar fi durat un imperiu european, poate mai mare decât cel Roman şi poate ar fi dat ei civilizaţia europeană, dar acest lucru nu s-a prdus. De ce? Pentru că fiecare conducător trac şi orice nobil al aristocraţiei tracilor s-au opus acestei centralizări politice şi unirii tuturor tracilor într-o formaţiune politică comună. Singurul care v-a reuşi să creeze un stat mai mărişor va fi Burebista între 70-44 î.Hr. moment în care Tracia devenise chiar o ameninţare serioasă pentru celelalte popoare din jur, inclusiv pentru romani, care abia atunci se dezvoltau şi ei. Dar după moartea lui totul se va nărui şi triburile tracice se vor scinda iar. Am avut de-a lungul anilor conducători mari care au făcut istorie. Regina Tomiris a masageţilor (tracii dintre Nistru şi Nipru şi din Crimeea) a fost cea care l-a înfrânt în 519 î.Hr. pe regele Cyrus al perşilor. Apoi geţii din Dobrogea se vor opune cu succes lui Darius în anii 500-490 î.Hr. Alexandru Macedon, trac din regiunea macedoneană a Traciei va crea un imperiu colosal din Grecia până în India. Sitalces, regele odrişilor (tracii de la sud de Dunăre) se va opune cu succes încercărilor greceşti de a se extinde spre Dunăre. apoi geţii şi dacii se vor opune pentru mai bine de 150 de ani cuceririi romane, culminând cu domnia regelui dacilor (tracii din Banat şi Oltenia) Decebal, care se va opune împăratului Traian între 87-106 d.Hr. Peste tot conducători mari, peste tot victorii pe linie în istoria tracilor. Dar toate vor rămâne în van, pentru că tracii vor rămâne permanent divizaţi, ceea ce va avea ca şi consecinţă preluarea întregii peninsule Balcanice, a Statului Geţilor, a Statului Dacilor, Apulilor şi Carpilor de către Imperiul Roman între 146 î.Hr.-106 d.Hr. şi căderea sub ocupaţia barbară a restului teritoriului trac în secolele ce vor veni, când teritoriile vor fi invadate de goţi, huni, gepizi sau avari. O nebunie colectivă, cea a nobililor aristocraţi traci, care nu doreau să se închine nimănui şi preferau să se lupte între ei şi să-şi obţină beneficii minore personale şi psihoza unui întreg popor de a rămâne divizat a dus în final la ruina celui mai numeros popor european, după cel al inzilor, trecerea sub sclavie şi ocupaţie a peste 80% din teritoriul trac şi ruina unei istorii şi unei civilizaţii care a dispărut înainte de a se naşte, cu toate că avea toate calităţile şi oportunităţile necesare pentru a ajunge un imperiu de elită. Cel mai probabil altfel s-ar fi scris istoria Europei dacă statul lui Burebista nu numai că nu s-ar fi divizat la moartea lui, dar mai mult, s-ar fi extins pe întreg teritoriul locuit de către strămoşii noştri, TRACII!

P.S. : Într-un alt articol voi dezbate problema referitoare la adevăraţii strămoşi ai noştri, care au fost TRACII şi nu DACII (aceştia erau doar acei traci locuitori ai Banatului şi Olteniei).

joi, 20 ianuarie 2011

Un nou proiect istoric

Acum o săptămână am cumpărat cartea ,,Cele mai proaste decizii din istorie" scrisă de Stephen Wire. Mi-a plăcut foarte mult ce am citit în acestă carte şi am rămas plăcut impresionat şi de ideea de a structura unele evenimente în stilul în care a făcut-o autorul şi prezentarea către public a urmărilor dezastruase ce au provenit în urma acelor greşeli. Am fost destul de trist să observ că din păcate niciunul din evenimente nu era legat şi de istoria poporului nostru, deşi, din păcate şi noi am făcut o groază de greşeli în istoria noastră, multe din ele chiar în ultimii 100 de ani. Am decis dar, ca să încerc să înfiinţez eu pe blogul meu un nou subiect numit ,,Cele mai proaste decizii din istoria României" şi aici, de câte ori am timp să încerc să scriu câte un articol legat de ce consider eu că ar fi cele mai grave erori din istoria noastră. Aştept cu nerăbdare să-mi criticaţi articolele şi să-mi expuneţi ideile voastre şi de ce nu, dacă uit vreun eveniment important să-mi atrageţi atenţia şi să îl introduc şi pe acela. Sper că voi avea feed-back din partea voastră!

luni, 10 ianuarie 2011

Scrisoarea lui Ion Antonescu către Gheorghe Brătianu

Motto : ,,Prefer să mor în mocirla unei Românii Mari, decât să trăiesc în paradisul unei Românii mici!" Ion Antonescu

Astăzi, navigând pe net, am dat întâmplător peste un articol care transcrie exact scrisoarea trimisă de Mareşalul Ion Antonescu, în data de 29 octombrie 1942, către unul din şefii Partidului Naţional Liberal, respectiv Gheorghe Brătianu. Voi transcrie şi eu exact textul acelei scrisori, fără să fac vreo modificare la el şi vă voi lăsa pe voi să-l comentaţi. Vă voi da vouă ocazia să decideţi, după ce veţi citi aceste rânduri, dacă mareşalul a gândit corect luptând dincolo de linia Nistrului, sau dacă a înfăptuit o eroare.

"A mă fi oprit pe Nistru şi a retrage forţele din Rusia înseamnă pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-o dată totul, toate sacrificiile făcute la trecerea Prutului, acţiune în contra nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pe vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm şi avem datoria sacră să luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le mai lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi copiilor noştri; în sfârşit, însemnează din cauza nestabilităţii şi feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic - şi aceasta este cea mai mare crimă - a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care mi-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jidanii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinii, a liniştii, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului. Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare, al unui om de stat nu numai inconştient, dar nebun."
29 octombrie 1942

P.S. : Acest articol este preluat din cartea "Basarabia în timpul celui de-al doilea război mondial" de Anatol Petrencu