marți, 22 iunie 2010

Poporul de împăraţi din ţara nimănui

Scârbit până peste măsură de mizeria în care a ajuns poporul român, altădată un popor falnic, am decis să scriu acest articol, poate cei care îl vor citi vor lua aminte şi nu va fi prea târziu şi vom mai putea schimba ceva în ţara asta. Articolul acesta se adresează cu precădere generaţiilor tinere şi mai ales generaţiei mele, pe care o chem la luptă, o chem să facem ceva pentru a ridica această ţară, pentru a nu mai trăi mai departe în mizerie, pentru o viaţă mai bună, pentru onoare.
Azi, popoarele care au dăruit lumii marile civilizaţii, ori au dispărut (sumerienii, perşii, vechii egipteni, incaşii, mayaşii, etc), ori, comparativ cu gloria trecută, vegetează (grecii, italienii, olandezii, spaniolii, portughezii, englezii, francezii, turcii, arabii, etc). NOI, cei născuţi din ciocnirea a două civilizaţii antice, care au modelat faţa Lumii Vechi, civilizaţiile tracă şi romană, nu am cunoscut încă momentul nostru de strălucire. Ba parcă, cel puţin teritorial, trăim într-un regres continu! Suntem un popor ,,născut bătrân", sau ,,neterminat" spun unii, ,,popor vegetal" proclamă alţii! ,,Străinii sunt de vină" şi faptul că ne-am născut în ,,calea răutăţilor" proclamăm noi! Fiecare generaţie dă vina pe ,,greaua moştenire a trecutului" şi se lamentează cu fraze precum ,,nu sunt vremurile sub oameni, ci bietul om se află sub vreme", refuzând să priceapă că omul nu poate fi sub vremi, ci tot sub oameni! Sub alţi oameni care au avut tăria să-şi supună vremurile! Ne-am pus vreodată întrebarea de bun simţ : Dar NOI, noi chiar nu avem nicio vină? Străinii ne resping pentru că au ceva cu noi sau pentru că nu ne pot înţelege? Dar noi îi înţelegem oare? Am făcut ceva concret să-i înţelegem şi să ne facem înţeleşi? Se împacă vreunul din NOI cu ideea de a fi un simplu soldat al datoriei şi nu un Napoleon genial în toate, gata să găsească soluţii şi să dea sfaturi oricui, la orice, oricând şi în oricare împrejurare? Se simte vreunul din NOI capabil să primească lecţii şi nu numai să dea? Vrem cu adevărat să învăţăm despre şi de la alţii şi să-i învăţăm, la rândul nostru, câte ceva despre noi? Ştim, iar dacă ştim, recunoaştem oare cine suntem cu adevărat şi care este locul nostru în această lume?
Ne tragem seva, ca popor statornic, în această parte a Lumii Vechi, dintr-o seminţie care era pentru antici ,,cea mai numeroasă, după cea a inzilor"(Herodot). Ar fi putut fi de neînfrânt şi cu mult mai puternică decât toate seminţiile de pe pământ. Ar fi putut, dar nu a fost! De ce? Nu numai că înaintaşii noştri nu au durat un imperiu, care să supună lumea, dar şi-au pierdut treptat baştina! Spaţiul tracic, cuprins între Carpaţii Păduroşi şi Pind, la Marea Egee şi Dunărea de Mijloc (Panonia) şi râul Nipru s-a spart în sute de stătuleţe, iar când o parte infimă a acestora s-au adunat şi unit într-o formaţiune comună în 1918 (cam de 4 ori mai mică decât spaţiul real, locuit de români) NOI i-am spus acesteia ROMÂNIA MARE! Se vede pesemne că până şi simţul ridicolului l-am pierdut, odată cu acest titlu pompos, acordat, repet, unui teritoriu infim locuit de români. Şi erodarea a continuat! În câţiva ani am pierdut Tisa, cu Jula, Seghedinul şi Debrecen, Timocul cu Banatul Torontol în 1920, Moldova de Est (dintre Prut şi Nistru), Moldova de Nord (Cernăuţi, Strojineţ, Hotin), ţinutul Herţei şi Dobrogea de Sud în 1940! De ce, dacă vitejia nu ne-a contestat-o niciodată nimeni? Şi nici dreapta judecată? De ce dacă înaintaşii noştri erau ,,cei mai viteji şi drepţi"? În Evul Mediu, niciun proiect de cruciadă nu ne-a ocolit! Împăratul latin de Constantinopol, Henric de Hainaut (1206-1216) declara că românii sunt ,,oamenii cei mai temuţi şi mai tari ai întrgului imperiu, ba chiar ai pământului". Şi niciun papă, rege sau împărat catolic n-a imaginat vreo cruciadă anti-otomană vreodată fără Magna Valahia (Mapamondul Borgian, sec XV) sau Blocul Dacic (Barton, agentul englez de la Poartă, 1595). De ce dacă s-a temut însuşi Soliman Magnificul să ne atace în 1526 când a desfiinţat dintr-o suflare Ungaria, sau în 1529 când a asediat Viena? De ce, când în faţa Plevnei, în 1877 ruşii ne-au cerut disperaţi ajutor, căci fără români ar fi fost înfrânţi? De ce când după primul război mondial, Occidentul, prin vocea lui George Clemenceau, care declara ,,În faţa poporului român îmi scot respectuos pălăria", am pierdut aproape totul? De ce am câştigat atâtea bătălii, dar am pierdut de fiecare dată războiul? De ce vitejii traci şi-au pierdut rând pe rând mai mult de jumătate de teritorii între 146 î. Hr. şi 106 d. Hr, în faţa legiunilor romane? De ce dacă erau ,,superiori aproape tuturor popoarelor şi aproape egali cu grecii"(Cassius Dio), şi-au pierdut limba, mare parte din obiceiuri şi tradiţii, într-un cuvânt cultura, capotând în faţa civilizaţiei romane? Şi dacă tot şi-au şi-au împletit destinul cu al seminţiilor mediteraneene, de limbă şi cultură latină, de ce poporul rezultat din împletire nu a moştenit de la romani tenacitatea, disciplina, acceptarea oridinii şi supunerii faţă de porunci, care, racordate la calităţile lor naturale, i-ar fi făcut pe români stăpânii lumii? De ce i-au influenţat ei pe cuceritori, odată deveniţi cetăţeni ai republicii şi militari, legiune după legiune, proclamându-şi comandantul împărat şi îndreptându-se de la Dunăre spre Roma cu vechea ,,netemere de moarte" a ,,poporului nemuritor"! De ce n-am suportat ca germanicii ideea unui conducător unic pe care să-l urmăm? De ce inteligenţi fiind şi autori individuali de planuri perfecte, niciodată duse la bun sfârşit, nu am durat o putere care să înfrunte veacurile? De ce împăraţii basmelor noastre (Verde Împărat, Roş Împărat, etc) nu sunt decât simpli cnezi de sate în realitate, de ce Feţii noştri Frumoşi au alergat după himere şi ,,tinereţe fără bătrâneţe" sau ,,viaţă fără de moarte"? De ce nu au alergat după lucruri palpabile, ca alţii? De ce ţăranii noştri le-au spus pruncilor lor coconi, adică fii de împăraţi, iar femeilor lor cocoane? De ce voievozii noştri s-au numit ,,dominus=împărat", purtând mantia de purpură şi coroana imperială? Oare au fost ei neînsemnaţi, cum se spune, oare poporul nostru nu a fost măreţ, cum încearcă unii să ne inoculeze această idee idioată? Dacă românii au fost nimic, atunci care este explicaţia acestor idei imperiale care îi însoţea? De ce, având ca indivizi toate calităţile şi stăpânind un pământ atât de bogat, a cărui dulceaţă am preschimbat-o în Eden pentru ,,latrones gentium" din toate timpurile, am fost şi suntem condamnaţi să fim veşnic popor sărac în ţară bogată? De ce dârzi şi războinici, ,,adevărată întruchipare a lui Marte"(Ovidiu), ne-am topit în popoarele moderne vecine, constituite pe pământul nostru, cu sângele nostru curgându-le prin vene, cu trăsăturile noastre, dar cu alte apucături în spatele pavezei? De ce suntem români, dar şi în parte unguri, secui, ceangăi, bulgari, sârbi, croaţi, sloveni, slovaci, cehi, hutuli, şvabi şi mai nou ucrainieni? De ce buciumurile şi doinele noastre plâng? De ce întotdeauna eroul moare acceptându-şi cu fatalism destinul? De ce, la trei români, doi se întorc împotriva celui de-al treilea? De ce NOI, urmaşii cetăţenilor Romei, care au clădit Europa, NOI, artefact al istoriei, suntem azi invitaţi să intrăm, alături de urmaşii barbarilor în ,,casa comună" care a fost de fapt CASA NOASTRĂ? Cine ne-a scos din ea, când şi cu ce drept, ca să se pună acum problema de a reintra în ea? De ce, din bagajul de înţelepciune moştenit, ne-am făcut lozinci doar din proverbele care acceptă fatalitatea? ,,Apa trece, pietrele rămân!" sau ,,Capul plecat sabia nu-l taie!", ,,Fă-te frate cu dracul până treci puntea!", sugrumându-ne astfel, în numele lor încă din faşă eroii? Fără să ne gândim că apa trecând roade piatra, care se tot micşorează, că nu e nevoie ca sabia să desprindă capul care va fi strivit de cizma străină pusă pe grumaz, că odată ajuns pe punte, diavolul ne va arunca de fiecare dată în hău? De ce ne-am împiedicat eroii să-şi urmeze destinul? Care a fost vina, pentru care Domnul Unirii a trebuit să plătească? De ce ne place să ne punem în frunte proşti, pentru a putea să-i batjocorim mai apoi cum ne vine pe la gură, arătându-ne superioritatea doar prin vorbe? De ce nu punem în fruntea noastră oameni capabili, de calitate, care să facă numai bine, ca să nu mai fie nevoie să-i criticăm, ci să-i lăudăm? Sau ne place aşa mult situaţia în care ne găsim, că ni s-ar părea anormal să avem conducători competenţi? Şi de ce vedem întotdeauna ,,paiul din ochii altora şi nu bârna din ochii noştri"? De ce la noi ,,prostul moare mereu de grija altuia"? De ce n-am acceptat niciodată principiul ,,omul potrivit la locul potrivit"? Ce ce clamăm nevoia de Ţepeş, dacă acceptăm că ,,hoţul neprins e negustor cinstit"? De ce admitem transformarea hoţilor în negustori cinstiţi şi a trădătorilor în eroi, gratulându-i cu invidie cu ,,bravo lui, băiat deştept!" sau ,,cine poate oase roade"? De ce nu ne împotrivim lor? De ce nu-i demascăm? De ce nu-i distrugem pe aceştia? De ce nu le stăm împotrivă? De ce generaţie după generaţie ne cufundăm în sărăcie din ce în ce mai mult,exact cu aceleaşi probleme şi refacem ca Sisif drumul la infinit, când soluţia era moştenită? De ce sfârşim la bătrâneţe prin a deveni exact ce uram mai mult la tinereţe, pentru ca generaţia următoare să o ia de la capăt, cu speranţa că, dacă ,,strânge un pic cureaua", o să-i fie mai bine cândva. ,,Vulturii nu vânează muşte!" ne-au lăsat vorbă strămoşii, iar noi tocmai asta facem, născându-ne şi murind, generaţie după generaţie, în una şi aceaşi veşnică reformă, care ne scoate periodic gunoaiele la suprafaţă! Pentru că mândria ne-a împiedicat de fiecare dată să începem cu începutul, cu acel strop de înţelepciune care spune ,,Cunoaşte-te pe tine însuţi!" Şi cunoscându-ne să ne fi dat seama că tragedia noastră încape în cinci vorbe : ,,Să moară şi capra vecinului"!
Avem tot ce ne trebuie să clădim piramide, dar conştiinţa noastră nu depăşeşte stadiul de plan, fiindcă de mii de ani ne amăgim cu minciuna ,,Pe-al nostru steag e scris unire/Unire-n cuget şi-n simţiri"! Noi cei care sărim cu uşurinţa nevăstuicii dintr-o extremă în alta! De ce scăpaţi de marxism, de patriotardism, ne aruncăm astăzi, cu bucuria prostului într-un alt tip de internaţionalism? Chiar nu mutem trăi fără ,,isme"? Ce ne lipseşte? Cheia insucceselor noastre din totdeauna nu stă în suma defectelor noastre care, trecând pe plan la elite, ne sabotează INTERESUL NAŢIONAL, aceleaşi defecte sesizate de Herodot în veacul V î. Hr. , de Mauricius în secolul VI d. Hr, de Kekaumenos în 1078, de mii de tineri reformatori ai naţiei, sau de observatori străini pe care ne grăbim să îi huiduim şi chiar de NOI înşine, atunci când anaşizăm la rece clasa, politice în cuvinte identice pe parcursul a două milenii şi jumătate? Un citat repezentativ : ,,Umblă pe toţi să-i înşele şi minte straşnic şi fură mult, jurându-ne zilnic cu jurăminte înfricoşate şi îşi calcă uşor jurămintele şi făcându-şi şi fraţi de cruce şi de cumetrii,închipuindu-şi că prin aceasta va înşela pe cei mai simpli!"(Herodot) Când a fost ultima dată când ne-am ţinut cuvântul dat sau când nu ne-am ghidat după cuvântul drag nouă ,,oportunism"? Tot Herodot a spus şi cheia succsului nostru : ,,Sub o conducere unitară" seminţia înaintaşilor lor şi a lor ar fi putut deveni de neînfrânt şi cu mult mai puternică decât toate seminţiile pământului!" Dar de câte ori au acceptat înaintaşii noştri şi noi înşine unirea în istorie? ,,-De ce ăla şi nu EU? EU mă pricep, nu EL!" N-am fost capabili, n-am vrut să acceptăm să ascultăm de ordinul unui singur om, n-am vrut o conducere unică, am vrut mereu ca NOI înşine să fim stăpâni noştri ai fiecăruia! Am iubit anarhia şi nu ordinea! De circumstanţă l-au acceptat pe Burebista în faţa atacului Romei! Şi când acest atac a încetat, Burebista a fost curăţat repede din peisaj. Chiar nu vedem că doar în momentele infime când din diverse motice am acceptat conducători puternici, care să dea ordine cu mână de fier, abia atunci ne mergea bine? (Burebista, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Regele Carol II)? Porniţi pe un drum uniţi, în interes naţional, s-au găsit întotdeauna, de a doua zi, unii cu idei proprii, care au acţionat independent şi contrar, din poziţie subalternă! Ce se întâmplă cu o căruţă trasă de 4 cai care merg fiecare în ce direcţie poftesc şi nu cu toţii în aceaşi direcţie, aceea dictată de vizitiu? Decebal trădat şi părăsit, Vitalian trădat şi ucis, Gelu părăsit şi uitat, etc. Vlad Dracul, Vlad Ţepeş, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Al. I. Cuza, Carol II, Ion Antonescu. Au rezistat până la capăt ca şi lideri la români cei foarte norocoşi şi cei care au ştiut să-i scurteze la timp cu un cap pe ,,hicleni"! Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu! Dar până şi acestora li s-a dus vestea de ,,degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat!" Ţara a rămas aceeaşi şi a îndurat mai departe, suportându-şi fatalist boierii, pe care Macarie îi definea la 1538, pentru eternitate, drept ,,minţi oarbe pentru cele ce vor veni, dornici doar să-şi însuşească averile altora, iar pe ale lor să le înmulţească cu mijloace nedrepte", prea rar săturându-se de o reformă care nu se mai termina şi sculându-se împotriva ,,balaurilor care ne înghit de vii!"(T. Vladimirescu) Ba chiar acceptând periculoasa idee că nu am fost şi nu suntem în stare să facem ceva decât sub ameninţarea biciului! Soarta noastră ar fi putut fi alta şi ar putea fi alta, dacă am fi înţeles ori vom înţelege că, în numele INTERESULUI NAŢIONAL, ar fi trebuit sau va trebui, odată decizia luată şi liderul ales, oricare ar fi acesta, să acţionăm uniţi, nu nu mai prin vorbe ,,de la vlădică la opincă", pentru ţelul propus, fără să acordăm prioritate intereselor personale sau să încercăm a-i submina autoritatea acestuia! Punem un om ca şef, îi dăm nişte sarcini şi dupaia respectăm toţi ordinele sale, oricare ar fi acestea! Şi treaba va merge! Faptul că de când ne ştim şi până azi am rezolvat nimic, stă în plângerea ,,reformiştilor" de la 1769, care-şi doreau exact ce ne dorim şi noi astăzi.
,,În cele patru părţi ale lumii
Prea numiţi erau românii
Că sunt ascuţiţi la fire
Dar n-au între ei unire.
Şi dintr-a lor neunire
Va veni a ţării pieire!"
Iar dacă cei ajunşi, cel mai adesea pe nimerite, în fruntea bucatelor, au subordonat întotdeauna INTERESUL NAŢIONAL, lăcomiei, setei de putere, ambiţiilor lor meschine, poporul s-a făcut în egală măsură vinovat de a se fi complăcut, adaptându-se, fără ambiţii, oricărei situaţii şi făcând din complăcere şi adaptabilitate un modus vivendi. De ce nu le-am dat peste mână, peste cap trădătorilor sau celor care subminau binele nostru comun? De ce i-am lăsat să ne facă rău? De ce continuăm să-i punem şi astăzi în fruntea ţării pe aceia care ne fac rău şi ne duc la pieire? N-ar fi mai bine să-i dăm jos şi să punem un om competent şi de încredere acolo? Din câte milioane de români trăiesc în lume nu găsim unul singur care să ne conducă cu profesionalism, conform INTERESULUI NAŢIONAL şi care să ne scoată la lumină? Este nevoie iar să apelăm la un străin (RUŞINE NAŢIONALĂ) ca în 1866 să ne arate drumul ce trebuie urmat? În 1736-1739, în timpul unuia dintre războaiele ruso-austro-turce, decise să rezolve Chestiunea Orientală, nerezolvată nici până astăzi, dovadă bombardamentele din Kossovo, ne-am însângerat pentru a mia oară ţara, excese deosebite petrecându-se în Banat, acolo unde românii luptam în armata germană, cât şi în armata turcă şi cei mai mulţi pe cont propriu, ca nişte haiduci împotriva coloniştilor catolici. Cu stupoare notau agenţii imperiali, că, la hore, duminica, jucau alături de ţărani, haiduci şi soldaţi români în uniforme nemţeşti sau otomane chiuind ,,Ţine Doamne tot aşa, nici cu turcul, nici cu neamţul"! Haosul devenise stare naturală, iar urmaşii ceritorilor Lumii Vechi, un popor de SUPRAVIEŢUITORI! Trădările şi ambiţiile personale, lipsa de unitate, au făcut ca planul unirii tuturor românilor, conceput atunci, la jumătatea veacului XVIII, să tot fie amânat, până când Europa s-a încăierat, miza fiind tocmai bogăţiile noastre, în Războiul Crimeii. Condusă de tineri cu pregătire militară, dar şi şcoliţi în revoluţiile europene, generaţia paşoptistă a reuşit să-şi impună voinţa vechilor boieri şi să realizeze dintr-o ficţiune numită ,,Pricipatele Unite ale Moldovei şi Valahiei", printr-o luptă tenace în perioada 24 ianuarie 1859-11 decembrie 1861, unirea reală într-un singur stat cu numele de ROMÂNIA! Ei n-au muşcat momeala otrăvită a unui stat federal de tipul Moldo-Vlahia, care să poată fi rupt oricând în bucăţi, cum au greşit alţi vecini ai noştri (Ceho-Slovacia, sau Regatul Sârbo-Croato-Sloven) şi care acum s-a ales praful de ele. România nu ai în ce s-o rupi! De aceea probabil şi astăzi le stă la unii acest nume ca osul de peşte în gâtlej, că nu ne pot face rău! Ne va dezvălui secretul scrisoarea din 13 ianuarie 1856 a lui Mihail Kogălniceanu către C.A. Rossetti : ,,am îndemnat pe toată lumea şi sper să fi reuşit, ca fiecare să lase deoparte orice duşmănie, orice părere de mâna a doua şi să ne ţinem hotărâţi şi uniţi sub marele şi nobilul steag al Unirii"! Deci acesta era secretul reuşitei, UNIREA! Altfel nu se putea atunci, altfel nu erau şanse de reuşită! Printr-un efort de voinţă surprinzător, care a dovedit că se poate, unirea socială şi politică a românilor a rezistat atunci până la îndeplinirea obiectivului Unirii! Aşa am reuşit să clădim România! Numai aşa! Dar a capotat ulterior, în faţa magicului cuvânt ,,Reformă"! Proiectul de reformă agrară din 1862 i-au făcut pe cei care purtau în suflet germenul parvenirii şi demonul lăcomiei, să devină peste noapte din marxişti, boieri! Este cazul lui I. C. Brătianu, sufletul Monstruasei Coaliţii, care a dus la răsturnarea ctitorului României moderne, Alexandru Ioan Cuza, punând sub semnul întrebării însăşi unirea între 11 februarie-10 mai 1866! Dar ţara fusese pusă aşa de bine pusă la punct, încât a supravieţuit fără conducător 88 zile, cu toate atacurile statelor vecine, care ne voiau dezmembraţi! În locul lui Cuza, care a acceptat sacrificiul în numele INTERESULUI NAŢIONAL, a fost adus un străin şi inoculată criminala idee că nu suntem în stare să ne guvernăm singuri. Că ne trebuie un mediator străin pentru a realiza ceva! Uităm datorită meritelor incontestabile a lui Brătianu, în continuarea operei cuziştilor, de modernizare a României, că la apusul carierei sale, el a stat alături de Carol I, acceptând şi supervizân semnarea tratatului de alianţă cu Austro-Ungaria, în 1883, îndreptat nu numai împotriva Franţei şi a Marii Britanii, ci a INTERESULUI NAŢIONAL! ca o ironie a sorţii, cel ce va relua munca lui Kogălniceanu şi Cuza, în perspectiva primei mari conflagraţii mondiale, avea să fie tocmai fiul său Ionel Brătianu, adevăratul artizan, alături de Regina Maria, a Marii Uniri din 1918. Cu diplomaţie, dar şi cu duritate, el a explicat generaţiei sale că ,,În chestiunile cele mari, în acele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi de naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate ca să te facă să le compromiţi, coborându-te de pe tărâmul înal şi sigur al principiilor. Oricare ar fi vicistitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine şi ora răsplătirii!" Dar de ce era necesară o astfel de punere la punct? Pentru că adevărul despre elita noastră politică din primele decenii ale secolului trecut, elita care este astăzi atât de idealizată, diferă ca Cerul de Iad faţă de ceea ce ni s-a inoculat nouă prin educaţie despre ea şi fără cunoaşterea acestui adevăr am ajuns să facem greşeala scump plătită din 1996, de a ne lăsa pe mâna celor ,,15000 de specialişti", adică propriilor noastre himere. În cuvinte cumplit de actuale, unul dintre analiştii politici lucizi, C. Argetoianu, făcea din interior radiografia elitei politice româneşti a anilor 1914-1919 definind-o drept Turn Babel ... în care cele mai scârboase ambiţii căutau să-şi facă locul la adăpostul declaraţiilor patriotice. Toată lumea făcea politică europeană, dar nimeni pe cea românească, adică toţi se preocupau de soarta Europei şi nimeni de cea a României! Petre Carp întreba indignat pe Ionel Brătianu : ,,Care este interesul nostru domnule? Să învingă panslavismul sau pangermanismul?" Eu mă întreb de ce nu românismul? În fine, alte ,,isme" ... Românii se împărţeau în francofili şi germanofili, ţineau ori cu Antanta, ori cu Puterile Centrale şi cereau intrarea României în război de partea celor pe care-i simpatizau, fără să le pese de interesele româneşti, de ceea ce ar fi fost mai util şi mai bine pentru ţară. Nimeni simţea româneşte în acele clipe. Europa nu a permis Unirii celei Mari, pentru care au murit un milion de oameni şi pentru care nici până azi nu le-am stabilit o zi pentru comemorare, să existe decât 20 de ani, după care, în anul marii trădări naţionale, 1940, când diplomaţii leşinau ca midinetele, când generalii se ascundeau ca laşii şi când afaceriştii români, interesanţi numai de interese proprii i-au semnat sfârşitul, toţi trădându-l pe regele Carol II şi acceptând ruşinea şi umilinţa supremă de a ceda o treime din teritoriul naţional fără să se tragă un singur foc de armă! Cu o singură excepţie, maiorul Valeriu Carp, simplu comandant de batalion, care s-a jertfit INTERESULUI NAŢIONAL, oprindu-i pe ruşi prin foc de mitraliere, în faţa Putnei, acolo unde se află şi astăzi graniţa dintre România şi Ucraina. Iar răsplata i-a fost pe măsură! Proclamat de Rusia ,,criminal de război", figurează şi astăzi pe lista infamiei, în ţara care, o justiţie chioară i-a declarat eroi pe spionii care vânzând secrete militare şi economice străinilor, nu l-au trădat pe Ceauşescu, ci ROMÂNIA!!!!!!!!!!!! În aceaşi situaţie se află ÎNTREGITORUL, militarul demn şi de carieră, care a reînviat virtutea românească, angajându-i pe români într-un RĂZBOI NAŢIONAL, fără aliaţi de ocazie consfinţiţi prin tratate! ,,Fii om, fii drept şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este PATRIA, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim întotdeauna, chiar dacă nu înţelegem de fiecare dată!"(Ion Antonescu) Pentru că nu unirea pământurilor noastre într-un întreg a fost ,,cheia de boltă" a edificiului nostru naţional, ci ,,unirea-n cuget şi-n simţiri"! Azi de ce orbiţi de colapsul spre care ne îndreptăm,ar trebui să ne punem întrebări ... AI VOIE? Ai voie, în dispreţul majorităţii, urmând doar propriul interes, să calci în picioare jertfa generaţiilor trecute şi viitorul generaţiilor viitoare? Ai voie să te substitui lui Dumnezeu, decizând unilateral că binele general nu ţine de voinţa majorităţii dispreţuite, ci de voinţa celor puţini şi (auto) ,,aleşi", despre a căror moralitate şi calităţi reale ar fi multe de spus? Ai voie să calci în picioare un întreg popor, visele şi idealurile lui? Ai voie să vinzi, în detrimentul INTERESULUI NAŢIONAL, suflete de români, pământ românesc, păduri, păşuni, ape, fabrici, holde, mine, drumuri, flote, bănci, etc, dacă acestea îţi aduc ţie câştig personal şi dacă tu vei trăi bine după aceste ,,tranzacţii"? Gândeşte-te, spunea Geniul Naţional şi el hulit astăzi de epigoni, că ,,Ţara este rodul muncii unor zeci de generaţii şi aparţine altor zeci de generaţii, care vor veni!"(Mihai Eminescu) iar ,,INTERESUL NAŢIONAL este liantul fără de care ne-am înceta existenţa ca fiinţă etnică, este coloana vertebrală, este ceea ce ne face demni şi egali în rândul celorlalte naţiuni, amintindu-ne că avem şi NOI, o misie de îndeplinit în lume!"(Nicolae Bălcescu) Toate acestea, evident, cu condiţia ne a ne ţine cu toţii ,,strânşi şi uniţi sub nobilul steag al unirii"!
Cine s-a săturat de România, este liber să plece unde o vedea cu ochii! Dar fără pământul şi avuţia morţilor noştri şi al pruncilor noştri nenăscuţi! Pentru că nimeni are dreptul să ia decizii pentru alţii! De mii de ani ne lamentăm! De mii de ani clădim scenarii şi ne ucidem, din indolenţă sau invidie visele! De mii de ani sperăm că, poate o nouă generaţie va avea curajul să se privească sincer în oglinda sufletului şi să extirpeze, în sfârşit cancerul din NOI! Românul ... duşmanul românului! Singurul etern ... De mii de ani adormim cu speranţa că poate generaţia copiilor noştri va fi poate cea aleasă, aceea care va găsi soluţia nu în ,,isme", nu pe pământ străin, ci în sine! Să fi sosit oare clipa? Să fim oare NOI acea generaţie care să răsturnăm toate vechile obiceiuri ale strămoşilor noştri şi să ne croim NOI altele, mai bune, mai corecte şi cu ajutorul cărora să reclădim o Românie mândră şi competitivă? Să fim NOI oare generaţia care nu ne va fi frică să luăm greutăţile în piept şi să facem ceea ce trebuia de secole? Să nu mai fugim în străinătate unde să luăm totul de-a gata, ci să rămânem aici şi să înfruntăm greutăţile? Să se fi născut în sfârşit o generaţie de soldaţi şi nu numai de Napoleoni, care vom aceepta să ne unim toţi sub comanda unui singur om şi să facem ceea ce trebuie făcut? O generaţie unită, capabil să-şi schimbe mentalul genetic moştenit, de ,,supravieţuitor" într-unul de ,,cuceritor"? Şi dacă da, această generaţie va înţelege ea oare că nu Canada trebuie cucerită, nu S.U.A., nu Germania, nu Italia, nu Franţa, ci ROMÂNIA? Mântuitorul Iisus Hristos ne îndemna : ,,Îndrăzniţi, eu am cucerit lumea!" Deci de ce nu îndrăznim?
În final, rog să-mi permiteţi să mă folosesc de câteva fraze frumoase, cântate de formaţia Nimeni Altul, care se potrivesc foarte mult cu acest articol : ,,Nici eu, nici tu nu suntem fii de senatori sau deputaţi, suntem fii ai bravilor soldaţi, care ne-au zis luptaţi! Nu vă mai temeţi, vom câştiga gloria în război! De ce să mă închin la bani când am de atâta timp un Dumnezeu, care mi-a fost aproape mereu, aproape la greu? Ce tot facem compromisuri dacă nimeni nu ne vrea? De ce să fim aşa? De ce să stăm noi cu capul plecat când suntem fii ai bravilor soldaţi care niciodată n-au îngenuncheat? Dar ştiu că nu e încă prea târziu să ne facem un alt viitor, ştiu că bătrânii vor să ridicăm sus sfântul nostru tricolor! Aşa că fraţilor, ridicaţi-vă în picioare pentru onoare, şi fiţi ROMÂNI ADEVĂRAŢI, chiar dacă doare cel mai tare!"
Am încheiat aici acest articol, sper ca cei acre-l citiţi să luaţi aminte la ce este scris în el şi să încercăm cu toţii să reclădim un nou destin pentru România! Doamne ajută!
Aştept comentariile şi ideile voastre ...

Bibliografie :
Fraze celebre şi îndemnuri ale eroilor români
Însemnări politice ale oamenilor politici interbelici sau cronicari medievali
Articolele istoricului militar Mircea Dogaru
Melodia ,,Fii ai bravilor soldaţi", trupa ,,Nimeni altul"