Se afișează postările cu eticheta Generalităţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Generalităţi. Afișați toate postările

duminică, 20 martie 2011

Un an de blog

Azi se împlineşte un an de când mi-am făcut blog. În tot acest timp am încercat să scriu cât mai multe lucruri şi cât mai deverse, dar de cele mai multe ori nerăbdarea sau alte motive m-au determinat să nu scriu perioade întregi. Din păcate, din iunie până-n toamnă n-am scris nimic. Sper ca în noua vară să îmi găsesc timp să scriu. Ceea ce e mai important acum e să-mi termin noul proiect început, cel cu Cele mai proaste decizii din istoria României. Doamne ajută!

joi, 30 decembrie 2010

Tragedia lui Şerban Huidu

Astăzi am primit o veste şocantă pentru mine. Am deschis televizorul şi pe toate posturile se prezenta accidentul teribil suferit de marele nostru actor şi comediant Şerban Huidu. Se pare că a suferit un accident grav pe o pârtie de ski din Austria, când încercând să evite un copil a pierdut controlul, a ieşit de pe pistă, a căzut în gol peste 10 metri şi s-a lovit la cap, suferind o fractură de craniu. Trebuie să recunosc că a fost o veste groaznică pentru mine. Personal îl simpatizez mult pe omul acesta şi îi urmăresc emisiunea Cronica Cârcotaşilor de câte ori am ocazia, cât de des pot. A mă gândi că nu voi mai vedea niciodată acestă emisiune, sau că o voi vedea în alt format decât acum e de neconceput pentru mine. Acest om a inventat Cronica Cârcotaşilor şi tot el este şi sufletul acestei emisiuni. Pe oricare dintre noi ne face să râdem în hohote săptămână de săptămână cu glumele lui şi cu felul lui de a lua peste picior orice greşeală din media sau societatea românească, aşa că sunt sigur că tuturor ne-ar lipsi acest mare om. Să ne rugăm toţi lui Dumnezeu să se facă bine şi să nu aibă nicio sechelă de ordin neurologic, pentru a putea să ne delecteze şi mai departe cu stilul lui inegalabil! Rog pe fiecare dintre voi, care a râs măcar odată la Cronica Cârcotaşilor şi îl simtatizează pe acest minunat om să spună o rugăciune către Dumnezeu să-l aibă în pază şi să aprindă o lumânare pentru însănătoşirea lui! Doamne ajută! Să te faci bine Şerbane, căci tuturor ne va fi dor de tine!

sâmbătă, 20 martie 2010

Mi-am făcut blog

Cum în zilele noastre moda s-a schimbat şi ca să fii cineva, trebuie întotdeauna să fii în pas cu moda, m-am gândit să fac şi eu acest mare pas, doar vreau să fiu şi eu un om mare! ;) Astăzi, ca să fii cineva, trebuie musai să ai un blog personal în care să scrii câte ceva. Nu contează ce, contează numai să scrii ceva … Aşa că ce mi-am spus? Trebuie musai să mă apuc şi eu de treabă dacă vreau să intru în lumea bună. Aşa că m-am decis ca să-mi creez acest blog personal. Nu ştiu încă ce voi scrie, dar în mare vreau să scriu despre orice, şi despre ce-mi face plăcere şi despre ce mă va supăra. Voi încerca să creez mai multe teme, mai multe categorii în care să-mi scriu părerile. În mod sigur una va fi legată de dragostea mea cea mare, istoria. I-am găsit şi un nume, Istorie adevărată se va numi. Exact ca şi numele blogului meu. Voi vorbi despre UMF, despre prietenie, despre subiectele arzătoare ale societăţii noastre. Curând spre să scriu câte ceva şi despre datele mele personale pentru ca toată lumea să mă cunoască. De câte ori voi posta, am să vă rog să intraţi , să cititţi şi să comentaţi despre ce părere veţi avea în legătură cu articolul meu. Am să admit toate comentariile, voi încerca să nu cenzurez niciunul, în spiritul corectitudinii şi al democraţiei, dar vă rog mult să nu trimiteţi comentarii jignitoare sau să atacaţi sau să vorbiţi urât, căci vreau să păstrez blogul meu curat! Vă mulţumesc! Vă aştept pe toţi să-mi spuneţi părerile voastre. Şi acum, cu ajutorul lui Dumnezeu să începem treaba, adică să scriem … Doamne ajută!