Blestematul 23 august ...

Azi este una din cele mai negre date din istoria poporului nostru. Ziua în care s-a semnat undeva, în secret, acum 73 de ani sfârșitul României Mari. Orice popor are în istoria lui zile fatidice, zile care de-a lungul istoriei i-au influențat mult. Pentru  noi, o astfel de dată este 23 august. În 1595, la Călugăreni, Mihai Viteazul reușea să obțină o frumoasă și necesară victorie împotriva trupelor otomane conduse de Sinan Pașa. Prin acea victorie Muntenia scăpa de amenințarea de a deveni pașalâc turcesc și-i va face și pe otomani să aibă o atitudine mai binevoitoare cu domnul muntean, care îi va fi de folos în anii ce vor urma când a dorit să-și pună în aplicare intenția de a centraliza într-un singur spațiu comun regiunile locuite de români. Mai apoi, în 1944 va avea loc celebra arestare a lui Antonescu și preluarea puterii de regele Mihai I, eveniment care-l voi dezvolta cu altă ocazie. Dar probabil cel mai important moment din istorie, care se leagă de data de 23 august și de țara noastră este 23 august 1939 când la Moscova s-a semnat în secret pactul de (ne)agresiune Ribbentrop-Molotov între Germania și U.R.S.S. prin care cele două mari puteri europene urmau să-și împartă sferele de putere și influență în Europa. Polonia urma să fie ștearsă din nou de pe hartă, la fel ca și Finlanda și Țările Baltice (Finlanda a supraviețuit miraculos acestui plan tocmai pentru că a avut curajul de a se opune armat sovieticilor). legat de România protocolul adițional semnat prevedea la articolul 2 că U.R.S.S. are pretenții asupra părții de est a Moldovei, numită de ei Basarabia, care după spusele lor fusese ocupată abuziv de România în urma primului război mondial. Sovietele nu au recunoscut vreodată actul popular de la 27 martie 1918 și nici recunoașterea internațională a lui din octombrie 1920 dintre Franța, Anglia și Japonia, cu toate că în perioada interbelică au avut relații diplomatice cordiale cu Statul Român. În acea fatidică zi Germania sacrifica un teritoriu dintr-o țară care nu le aparținea doar pentru a câștiga bunăvoința de moment a sovieticilor. Ei știau deja că vor ataca U.R.S.S.-ul și că se vor alia cu România dar au decis să joace România ca o carte de schimb. Acest act josnic al germanilor va costa țara noastră nu numai Basarabia, ci și Bucovina de Nord și Herța, ocupate abuziv de sovietici, deși aceste teritorii nu aparținuseră niciodată rușilor. Germaniei nu i-a păsat că își trăda astfel un aliat pe care avea tot interesul să se bazeze. Au tupeul azi să ne acuze că i-am trădat la 23 august 1944 dar ei uită de trădările lor din 23 august 1939 și 30 august 1940, când prin două acte arbitrare ale lor România pierdea aproape jumate din țară. Putem spune că 23 august 1944 a fost răzbunarea actului comis cu 5 ani înainte. Oricum, avem și noi partea noastră de vină. Nu trebuia la 27 iunie 1940 când sovieticii ne-au înaintat acel ultimatum să cedăm. Trebuia să luptăm pentru apărarea oricărei bucăți din țară. Poate că am fi fost înfrânți, poate că în 2-3 luni rușii ar fi ocupat Moldova și ar fi ajuns poate și la București. Poate că armata română ar fi fost într-un final scoasă din luptă și țara împărțită între ruși, bulgari și unguri, exact cum a pățit Franța care a fost ocupată, dar măcar ne-am fi păstrat onoarea de a nu ceda fără luptă și am fi făcut parte la sfârșit din tabăra țărilor aliate care au luptat contra autoritarismului. Poate altfel ar fi arătat istoria noastră dacă nu am fi cedat pe 27 iunie 1940. Oricum, cred că germanii nu ar fi îngăduit rușilor să treacă spre capitală și Muntenia (unde era petrolul așa necesar nemților), cu toate că presupun că rușii s-ar fi oprit ei din proprie inițiativă pe Prut. Dar presupunând cel mai negru scenariu că rușii ar fi invadat inclusiv Muntenia și Oltenia, românii se puteam retrage liniștiți dincolo de munți în Transilvania pe care ar fi apărat-o ușor având ca ajutor crestele înalte ale Carpaților. Transilvania ar fi devenit în 1940-1941 pentru România ce fusese Moldova între 1916-1918. Despre acest subiect intenționez să povestesc mai mult în scurt timp, într-un articol detaliat, încadrat în ciclul celor mai mari greșeli din istoria României.
Ceea ce rămâne însă clar în urma acestui articol, este că data de 23 august 1939 rămâne una din cele mai fatidice și negative zile din istoria noastră. Actul când s-a semnat actul de deces al României Mari, actul când în secret două țări au bine-dispus să-și împartă arbitrat teritorii care nu erau ale lor. 23 august rămâne o dată de doliu pentru istoria noastră și e trist că autoritățile au uitat de ea și numai este amintită. Începem să ne uităm istoria ... păcat ... Dacă vrem să avem un viitor trebui să ne studiem corect și complet trecutul, să-i descoperim erorile și să învățăm din ele, să ne asigurăm că nu le mai repetăm.

Osama Bin Laden a fost ucis ...

Osama Bin-Laden, conducătorul celei mai mari organizaţii teroriste din lume a murit. Am citit această ştire acum 5 minute. Apare pe toate saiturile . Se pare că ieri armata americană a atacat brusc Pakistanul unde se ascundea liderul şi a bombardat zona. Bin Laden a murit se pare împuşcat în cap. A fost ucis mişeleşte de către armata americană. După părerea mea era musai să fie ucis. Dacă era prins viu şi i se organiza un proces real şi corect, atunci exista pericolul să se dea pe faţă minciuna de la 11 septembrie 2001 când americanii şi-au deturnat singuri cele două turnuri gemene, doar ca să aibă motive să stăpânească lumea. Bin Laden trebuia să moară cândva. Americanii trebuiau să dovedească că-şi ,,fac treaba", că sunt încă capabili. Acum Obama va obţine sigur încă un mandat. Cine îl va mai putea opri? Văd pe toate saiturile că lumea se bucură că Bin Laden a murit. Puţini văd gravitatea momentului. În primul rând S.U.A. a ieşit de aici cu mândrie şi mai puternică decât oricând. Nici nu ne dăm seama cu ce aroganţă vom fi trataţi de acum încolo. Moartea lui Bin Laden va duce la creşterea fulminantă a dolarului şi implicit scăderea puterii monedei EURO! Statele Unite ale Europei, şi aşa bulversate şi cuprinse de crize economice şi politice, vor avea acum şi mai multe probleme. Există pericolul dizolvării Uniunii Europene şi sfârşitul visului european de rezistenţă în faţa Americii, Rusiei, a lumii arabe sau a puterilor asiatice care se ridică (Japonia, China, India). Oare care va fi reacţia lumii arabe, acum că un mare lider a lor a fost omorât atât de mişeleşte, atât de patetic pentru noi, europenii. Oare câte bombe şi atentate vor lovi Europa,a cum ca şi răspuns la nervozitatea arabilor? Nu vă bucuraţi fraţi europeni! Nu vă bucuraţi, că noi vom suporta greul! S.U.A. e la zeci de mii de kilometri distanţă ... Europa este chiar la o zvârlitură de băţ de ei. O bombă bine trimise poate rade orice oraş european. Credeţi că S.U.A. va suferi un eventual război? Vor suferi, atât cât au suferit după primul sau al doilea război mondial. Moartea lui Bin Laden nu aduce decât tristeţe pentru noi europenii. Este o mare tragedie, o mare înfrângere pentru noi. În timp ce S.U.A. îşi va reveni din toate ppunctele de vedere şi va redeveni o mare putere, Europa se va cufunda şi mai puternic în anonimat. Moartea lui Bin Laden reprezintă o nouă înfrângere a noastră. Nu se va mai afla niciodată adevărul despre 11 septembrie. Şi mulţi ani de acum, S.U.A. nu va mai putea să fie înfrântă, distrusă, pusă sub forţa UE. Aştept să văd care va fi reacţia autorităţilor române, că jurnaliştii e clar. Majoritatea se bucutră, fiind orbi la consecinţele ce vor fi asupra noastră. Acum aflu că trupul lui a fost aruncat în mare. Nici măcar un mormânt nu i se permite să aibă. Aât de mult se vrea să fie umilit. Atât de aroganţi sunt americanii. Şi nu oricum a fost ucis, ci cam în aceaşi periadă cu moartea lui Hitler (30 aprilie 1945), pentru a se putea pune o paraleleă între cei doi. Doamne ajută-ne şi protejează România! Aştept să văd ce se va întâmpla mai departe, dar nori negri se adună deasupra cerului european, nimic bun nu va urma pentru noi ...

Tragedia lui Şerban Huidu

Astăzi am primit o veste şocantă pentru mine. Am deschis televizorul şi pe toate posturile se prezenta accidentul teribil suferit de marele nostru actor şi comediant Şerban Huidu. Se pare că a suferit un accident grav pe o pârtie de ski din Austria, când încercând să evite un copil a pierdut controlul, a ieşit de pe pistă, a căzut în gol peste 10 metri şi s-a lovit la cap, suferind o fractură de craniu. Trebuie să recunosc că a fost o veste groaznică pentru mine. Personal îl simpatizez mult pe omul acesta şi îi urmăresc emisiunea Cronica Cârcotaşilor de câte ori am ocazia, cât de des pot. A mă gândi că nu voi mai vedea niciodată acestă emisiune, sau că o voi vedea în alt format decât acum e de neconceput pentru mine. Acest om a inventat Cronica Cârcotaşilor şi tot el este şi sufletul acestei emisiuni. Pe oricare dintre noi ne face să râdem în hohote săptămână de săptămână cu glumele lui şi cu felul lui de a lua peste picior orice greşeală din media sau societatea românească, aşa că sunt sigur că tuturor ne-ar lipsi acest mare om. Să ne rugăm toţi lui Dumnezeu să se facă bine şi să nu aibă nicio sechelă de ordin neurologic, pentru a putea să ne delecteze şi mai departe cu stilul lui inegalabil! Rog pe fiecare dintre voi, care a râs măcar odată la Cronica Cârcotaşilor şi îl simtatizează pe acest minunat om să spună o rugăciune către Dumnezeu să-l aibă în pază şi să aprindă o lumânare pentru însănătoşirea lui! Doamne ajută! Să te faci bine Şerbane, căci tuturor ne va fi dor de tine!

Katynul românesc - masacrul de la Fântâna Albă

Impresionaţi de vechile şi noile drame ale polonezilor, românii sunt parcă condamnaţi să-şi uite trecutul şi propriile lor tragedii. Un masacru petrecut acum aproape 70 de ani ne dă dreptul să spunem că a existat şi un Katyn românesc. Din păcate, el nu este comemorat de către autorităţi şi de către românii de rând aşa cum se cuvine. Dacă toţi ştim despre drama fraţilor noştri din Polonia şi cât au suferit ei în 1940-1944 din cauza ocupaţiei sovietice, doar puţin dintre noi cunoaştem că acum 69 de ani, în aprilie 1941, la Fântâna Albă, în Bucovina ocupată de URSS, 3000 de copii, tineri, bătrâni şi femei au fost ucişi cu mitraliera de către sovietici.Potrivit martorilor oculari răniţii au fost masacraţi cu săbiile, iar apoi îngropaţi de vii. Au fost asasinaţi cu sânge rece, pe când voiau să treacă în partea de Bucovină încă rămasă României.
În iunie 1940 România era forţată să cedeze URSS un teritoriu de peste 51000 km pătraţi, locuit de peste 3 milioane de locuitori, majoritatea români,ca o consecinţă a pactului Ribentrop-Molotov. Imediat ce armata romînă a fost evacuată trupele din armata sovietică şi NKVD au ocupat teritoriul. La 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni de pe Valea Siretului,Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Cupca, Colţeşti, Suceveni, purtând în faţa lor un steag alb şi însemne religioase,icoane, prapuri şi cruci de cetină, a format o grupare paşnică de peste 3000 de persoane ce se îndrepta spre noua graniţă sovieto-română. În Poiana Varniţa, la 3 km de graniţa română, militarii sovietici îi aşteptau ascunşi în pădure. Au tras din plin cu mitralierele, până au căzut toţi. Supravieţuitorii au fost urmăriţi călare şi spintecaţi cu sabia. După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi de vii, bătrâni, femei, tineri, sugari. Martorii spun că două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi până când toţi şi-au dat duhul. În zilele următoare mii de oameni au fost arestaţi de NKVD din Adâncata şi satele înconjurătoare. După câteva zile de torturi înfiorătoare au fost duşi în cimitirul evreiesc din apropiere şi aruncaţi de vii într-o groapă comună peste care s-a turnat şi s-a stins var. Alte crime similare au avut loc pe întregul teritoriu al Bucovinei şi Basarabiei ocupate de către sovietici. Sute de mii de români au fost exilaţi în Siberia şi Kazahstan.
Masacul de la Fântâna Albă nu poate fi singularizat însă, în intervalul iunie 1940-iulie 1941, când trupele române reuşesc să reocupe teritoriile româneşti pierdute, în teritoriul dintre Prut şi Nistru şi în nordul Bucovinei, s-a desfăşurat o adevărată dramă naţională. Ceea ce s-a întâmplat la Fântâna Albă a fost mediatizat în România acelor ani, funcţiona în România şi un organ de presă, Gazeta Refugiaţilor. Un alt episod tragic s-a desfăşurat la Seratov, în noiembrie 1940, unde sunt ucişi într-o singură zi peste 15.000 civili români, având singura vină că voiau să treacă graniţa în România şi să scape de ocupaţie. La Ocniţa, Tighina, Orehei, Strojineţ sau în Herţa vor avea loc episoade similare. De asemenea, tot la Fântâna Albă, la data de 8 septembrie 1940, după terminarea slujbei de Sf. Maria, peste 7000 de refugiaţi români care voiau să treacă graniţa spre Rădăuţi, erau prinşi, torturaţi şi apoi ucişi cu rafale de mitralieră.
În intervalul iunie 1940-iulie 1941, în teritoriile cedate URSS-ului, aveau să moară, să fie deportaţi sau să fie torturaţi între 200000-250000 de români, care aveau drept vină doar faptul că se simţeau români şi că voiau să plece din acel zone spre teritoriile care rămăseseră ţării. Aici nu vreau să vorbesc de alte sute de mii de români ce vor suferi după 1944 în teritoriile sovietice, sau de drama românilor aflaţi în NV Transilvaniei cedat Ungariei Hortyste, despre ele voi vorbi cu alte ocazii. Aici vreau doar să sensibilizez un pic lumea despre faptul că şi noi românii am avut de suferit mult în urma tragediilor din timpul războaielor, că a existat şi un Katyn al nostru, că putem să dovedim că am suferit şi noi un genocid, un holocaust al nostru. Cu simţ de răspundere mă înclin în faţa suferinţei fraţilor polonezi, ce au pierdut la Katyn toată crema intelectualităţii lor sau a evreilor, care au avut de suferit din cauza genocidului nazist, dar mă simt nevoit să aduc în discuţie şi suferinţa poporului meu, pesntru a arăta că şi noi am suportat tragedia acestui război. În mare, între 1940-1947 cred că au murit sau au fost exilaţi aproape un milion de români, în teritoriile cedate Ungariei sau URSS-ului.
Mă întreb însă, de ce aceste lucruri, aceste genociduri asupra românilor nu sunt scrise în manualele noastre de liceu, de ce se omite acest lucru? DE ce să nu ştim şi noi de suferinţa noastră? DE ce doar alţii să-şi strigă în lume iritarea despre ce li s-a întâmplat, de ce numai alţii să-şi plângă morţii şi să-i comemoreze? Oare noi românii nuavem acest drept? Oare fraţii noştri morţi la Fântâna Albă sau altundeva, din cauza ororilor practicate de ocupant, nu merită şi ei să fie amintiţi în memoria poporului nostru? Să li se facă o slujbă anual, să li se aprindă o lumânare şi să li se aducă o coroană de flori? Atât mai putem şi noi afce pentru ei astăzi, dacă în 1940 am fugit ca laşii şi i-am lăsat în mâinile ocupantului.
Îmi închei articolul aici, cu speranţa că cititorii mei s-au simţit sensibilizaţi de aceste informaţii şi cu speranţa că istoria adevărată a poporului român, oricât de dură ar fi şi oricât de mult ar durea, nu va fi uitată şi va fi scrisă aşa cum e ea. Doamne ajută!