duminică, 25 aprilie 2010

Katynul românesc - masacrul de la Fântâna Albă

Impresionaţi de vechile şi noile drame ale polonezilor, românii sunt parcă condamnaţi să-şi uite trecutul şi propriile lor tragedii. Un masacru petrecut acum aproape 70 de ani ne dă dreptul să spunem că a existat şi un Katyn românesc. Din păcate, el nu este comemorat de către autorităţi şi de către românii de rând aşa cum se cuvine. Dacă toţi ştim despre drama fraţilor noştri din Polonia şi cât au suferit ei în 1940-1944 din cauza ocupaţiei sovietice, doar puţin dintre noi cunoaştem că acum 69 de ani, în aprilie 1941, la Fântâna Albă, în Bucovina ocupată de URSS, 3000 de copii, tineri, bătrâni şi femei au fost ucişi cu mitraliera de către sovietici.Potrivit martorilor oculari răniţii au fost masacraţi cu săbiile, iar apoi îngropaţi de vii. Au fost asasinaţi cu sânge rece, pe când voiau să treacă în partea de Bucovină încă rămasă României.
În iunie 1940 România era forţată să cedeze URSS un teritoriu de peste 51000 km pătraţi, locuit de peste 3 milioane de locuitori, majoritatea români,ca o consecinţă a pactului Ribentrop-Molotov. Imediat ce armata romînă a fost evacuată trupele din armata sovietică şi NKVD au ocupat teritoriul. La 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni de pe Valea Siretului,Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Cupca, Colţeşti, Suceveni, purtând în faţa lor un steag alb şi însemne religioase,icoane, prapuri şi cruci de cetină, a format o grupare paşnică de peste 3000 de persoane ce se îndrepta spre noua graniţă sovieto-română. În Poiana Varniţa, la 3 km de graniţa română, militarii sovietici îi aşteptau ascunşi în pădure. Au tras din plin cu mitralierele, până au căzut toţi. Supravieţuitorii au fost urmăriţi călare şi spintecaţi cu sabia. După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi de vii, bătrâni, femei, tineri, sugari. Martorii spun că două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi până când toţi şi-au dat duhul. În zilele următoare mii de oameni au fost arestaţi de NKVD din Adâncata şi satele înconjurătoare. După câteva zile de torturi înfiorătoare au fost duşi în cimitirul evreiesc din apropiere şi aruncaţi de vii într-o groapă comună peste care s-a turnat şi s-a stins var. Alte crime similare au avut loc pe întregul teritoriu al Bucovinei şi Basarabiei ocupate de către sovietici. Sute de mii de români au fost exilaţi în Siberia şi Kazahstan.
Masacul de la Fântâna Albă nu poate fi singularizat însă, în intervalul iunie 1940-iulie 1941, când trupele române reuşesc să reocupe teritoriile româneşti pierdute, în teritoriul dintre Prut şi Nistru şi în nordul Bucovinei, s-a desfăşurat o adevărată dramă naţională. Ceea ce s-a întâmplat la Fântâna Albă a fost mediatizat în România acelor ani, funcţiona în România şi un organ de presă, Gazeta Refugiaţilor. Un alt episod tragic s-a desfăşurat la Seratov, în noiembrie 1940, unde sunt ucişi într-o singură zi peste 15.000 civili români, având singura vină că voiau să treacă graniţa în România şi să scape de ocupaţie. La Ocniţa, Tighina, Orehei, Strojineţ sau în Herţa vor avea loc episoade similare. De asemenea, tot la Fântâna Albă, la data de 8 septembrie 1940, după terminarea slujbei de Sf. Maria, peste 7000 de refugiaţi români care voiau să treacă graniţa spre Rădăuţi, erau prinşi, torturaţi şi apoi ucişi cu rafale de mitralieră.
În intervalul iunie 1940-iulie 1941, în teritoriile cedate URSS-ului, aveau să moară, să fie deportaţi sau să fie torturaţi între 200000-250000 de români, care aveau drept vină doar faptul că se simţeau români şi că voiau să plece din acel zone spre teritoriile care rămăseseră ţării. Aici nu vreau să vorbesc de alte sute de mii de români ce vor suferi după 1944 în teritoriile sovietice, sau de drama românilor aflaţi în NV Transilvaniei cedat Ungariei Hortyste, despre ele voi vorbi cu alte ocazii. Aici vreau doar să sensibilizez un pic lumea despre faptul că şi noi românii am avut de suferit mult în urma tragediilor din timpul războaielor, că a existat şi un Katyn al nostru, că putem să dovedim că am suferit şi noi un genocid, un holocaust al nostru. Cu simţ de răspundere mă înclin în faţa suferinţei fraţilor polonezi, ce au pierdut la Katyn toată crema intelectualităţii lor sau a evreilor, care au avut de suferit din cauza genocidului nazist, dar mă simt nevoit să aduc în discuţie şi suferinţa poporului meu, pesntru a arăta că şi noi am suportat tragedia acestui război. În mare, între 1940-1947 cred că au murit sau au fost exilaţi aproape un milion de români, în teritoriile cedate Ungariei sau URSS-ului.
Mă întreb însă, de ce aceste lucruri, aceste genociduri asupra românilor nu sunt scrise în manualele noastre de liceu, de ce se omite acest lucru? DE ce să nu ştim şi noi de suferinţa noastră? DE ce doar alţii să-şi strigă în lume iritarea despre ce li s-a întâmplat, de ce numai alţii să-şi plângă morţii şi să-i comemoreze? Oare noi românii nuavem acest drept? Oare fraţii noştri morţi la Fântâna Albă sau altundeva, din cauza ororilor practicate de ocupant, nu merită şi ei să fie amintiţi în memoria poporului nostru? Să li se facă o slujbă anual, să li se aprindă o lumânare şi să li se aducă o coroană de flori? Atât mai putem şi noi afce pentru ei astăzi, dacă în 1940 am fugit ca laşii şi i-am lăsat în mâinile ocupantului.
Îmi închei articolul aici, cu speranţa că cititorii mei s-au simţit sensibilizaţi de aceste informaţii şi cu speranţa că istoria adevărată a poporului român, oricât de dură ar fi şi oricât de mult ar durea, nu va fi uitată şi va fi scrisă aşa cum e ea. Doamne ajută!

2 comentarii:

  1. Foarte bine scris si documentat. Impresionant, felicitari

    RăspundețiȘtergere
  2. nu-si mai aminteste nimeni de drama asta pentru ca acum in romania (cu r mic pentru ca atat merita) se traieste o drama, romanii sunt prea ocupati cu grija zilei de maine sa isi mai aminteasca drame. ce este patriotismul, dragostea de tara? cuvantul in sine, patrie, reprezinta, o palma de pamant delimitata pe teritoriul careia te nasti, dar aici esti sfidat de niste ticalosi cu care teoretic ar trebui sa ai aceleasi drepturi.

    e ca si cum parintii tai nu te vor, si nu iti ramane de ales decat sa iti iubesti parintii adoptivi.

    numai bine, Geanina

    RăspundețiȘtergere