sâmbătă, 11 decembrie 2010

Adevărata zi a unirii Principatelor Române

11 decembrie 1861 reprezintă adevărata dată de naştere a României, adevărata dată în care cele două principate româneşti Moldova şi Muntenia au renunţat la statutul lor de state separate şi au decis să se unească sub un singur nume, cu un singur conducător, o singură capitală, un singur perlament, etc. Într-o Europă în care dor 7 state făceau legea, românii au fost destul de geniali şi au ştiut cum să-şi îndeplinească visul. Uniţi sub stindardul unirii, românii, atât în Moldova, cât şi în Muntenia, au înţeles necesitatea unirii şi au decis la 5, respectiv 24 ianuarie 1859 să aleagă ca şi domn un singur om, militarul şi juristul Alexandru Ioan Cuza. Prin alegerea a doi domni (condiţia Convenţiei de pace de la Paris 1858) în persoana unui singur om, românii au făcut primul pas în drumul lor către unire. Dar 24 ianuarie 1859 nu a însemnat decât atât, o dublă alegere a unui singur om de a fi domn în 2 state diferite. Cuza era nevoit să se împartă între cele 2 capitale, cele 2 guverne şi parlamente, să dea legi separate şi să încaseze taxe separate în cele 2 state. După aproape 2 ani de muncă grea, în care Cuza şi politicienii din acea vreme au luptat în comun şi au convins diplomatic Europa de necesitatea unirii, la 11 decembrie 1861, România reuşea să se nască. La acea dată, data reală a naşterii României ca şi stat unitar, cuza dădea celebra proclamaţie : ,,Români, unirea este îndeplinită, naţiunea românească este întemeiată! În zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 aţi depus a voastră încredere în alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur domn! Alesul vostru vă dă astăzi o singură ROMÂNIE! Vă iubiţi patria, vă ştiţi a o vă întări! Trăiască ROMÂNIA!!!" Aşadar România există de la 11 decembrie 1861! Până atunci se numea Principatele Unite ale Moldovei şi Munteniei, un stat federal în care românii au ştiut să nu creadă şi au luptat pentru crearea unui singur stat, unitar, naţional şi indivizibil. Altfel am fi avut şi noi până acum soarta statelor precum Cehoslovacia sau Regatul Sârbo-croato-sloven care acum îs bucăţi. Evident că lupta generaţiei lui Cuza nu s-a oprit aici şi că au fost multe alte lucruri de rezolvat, mai ales în ceea ce priveşte reforma internă (unirea de facto a tuturor instituţiilor celor două principate într-una singură , legile şi reformele date, codurile impuse, constituţia din 1864 apoi din 1866, etc) cât şi lupta diplomatică externă de recunoaştere a noului stat format, pe care Marile Puteri o vor face abia la 1 iulie 1878 la Pacea de la Berlin.
Istoria ţării noastre nu trebuie uitată şi trebuie prezentată aşa cum este ea, fără a fi falsificată. La aproape 150 de ani de la acea măreaţă reuşită a generaţiei lui Cuza, ziua de 11 decembrie rămâne şi astăzi o zi uitată în conştiinţa românilor, cu toate că este una dintre cele mai măreţe din istoria noastră. Oare de ce? Oare de ce nu sărbătorim ziua botezului ţării noastre. Atunci România a început să existe ca şi ţară unică, unitară şi naţională. E o zi mare! Să n-o uităm! Trăiască 11 decembrie 1861! Doamne ajută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu