Conducătorii României

Încep, după cu este şi normal cu lista conducătorilor României. Ţara noastră a avut două dinastii, Cuza şi Hohenzolern-Sigmaringen, două republici, una totalitară comunistă, alta deocratică, iar pentru scurt timp s-a aflat sub conducerea unei locotenenţe domneşti. Conducătorii fostelor provincii româneşti (Muntenia, Moldova, Dobrogea,etc) vor fi trataţi separat, aşa că am început lista de la 11 decebrie 1861, data de naştere a României ca stat cu acest nume. Acest articol îl voi afişa şi cu poze şi fără, doar lista.Aştept şi alte sugestii ale voastre, cât şi comentarii.

Conducătorii României

Dinastia Cuza (11 dec 1861-11 febr 1866)

Alexandru Ioan Cuza 11 dec 1861-11 febr 1866


Locotenenţă domnească (11 febr-10 mai 1866)

Lascăr Catargiu 11 febr-10 mai 1866

Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen (10 mai 1866-30 dec 1947)

Carol I 10 mai 1866-27 sept 1914
Ferdinand I 27 sept 1914-20 iul 1927
Mihai I (I) 20 iul 1927-8 iun 1930

Carol II 8 iun 1930-6 sept 1940
Mihai I (II) 6 sept 1940-30 dec 1947


Prima Republică (30 dec 1947-22 dec 1989)

Constantin Ion Parhon 30 dec 1947-12 iun 1952
Petru Groza 12 iun 1952-7 ian 1958
Ion Gheorghe Maurer 7 ian 1958-21 mart 1961
Gheorghe-Gheorghiu Dej 21 mart 1961-19 mart 1965
Chivu Stoica 19 mart 1965-9 dec 1967
Nicolae Ceauşescu 9 dec 1967-22 dec 1989


A doua Republică (22 dec 1989-)

Ion Iliescu (I) 22 dec 1989-17 noi 1996
Emil Constantinescu 17 noi 1996-10 dec 2000
Ion Iliescu (II) 10 dec 2000-20 dec 2004
Traian Băsescu (I) 20 dec 2004-20 apr 2007
Nicolae Văcăroiu 20 apr-23 mai 2007
Traian Băsescu (II) 23 mai 2007-


Dinastia Cuza (11 dec 1861-11 febr 1866)

Alexandru Ioan Cuza 11 dec 1861-11 febr 1866

Locotenenţă domnească (11 febr-10 mai 1866)

Lascăr Catargiu 11 febr-10 mai 1866

Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen (10 mai 1866-30 dec 1947)

Carol I 10 mai 1866-27 sept 1914
Ferdinand I 27 sept 1914-20 iul 1927
Mihai I (I) 20 iul 1927-8 iun 1930
Carol II 8 iun 1930-6 sept 1940
Mihai I (II) 6 sept 1940-30 dec 1947


Prima Republică (30 dec 1947-22 dec 1989)

Constantin Ion Parhon 30 dec 1947-12 iun 1952
Petru Groza 12 iun 1952-7 ian 1958
Ion Gheorghe Maurer 7 ian 1958-21 mart 1961
Gheorghe-Gheorghiu Dej 21 mart 1961-19 mart 1965
Chivu Stoica 19 mart 1965-9 dec 1967
Nicolae Ceauşescu 9 dec 1967-22 dec 1989


A doua Republică (22 dec 1989-)

Ion Iliescu (I) 22 dec 1989-17 noi 1996
Emil Constantinescu 17 noi 1996-10 dec 2000
Ion Iliescu (II) 10 dec 2000-20 dec 2004
Traian Băsescu (I) 20 dec 2004-20 apr 2007
Nicolae Văcăroiu 20 apr-23 mai 2007
Traian Băsescu (II) 23 mai 2007-

Liste de conducători

De astăzi voi afişa pe blogul meu liste cu conducători ai diferitelor stete care există sau au existat. Sper să fie utile şi altor persoane şi să vă folosiţi de ele. ajoritatea datelor provin de pe wikipedia. Fiecare listă va avea un titlu, să ştiţi despe ce stat e vorba, cu albastru literă are şi subliniat vor fi trecute dinastiile sau forele de guvernare, iar cu negru numele conducătorilor. Dacă aceştia au ai ult de o donie acestea vor fi trecute în paranteză cu litere romane.

O dovadă de calicie ieftină

Perioada : 1912-1913
Principalii vinovaţi : Membrii guvernului conseravator, în frunte cu primul ministru Titu Maiorescu
Greşeala : Alipirea Cadrilaterului prin Pacea de la Bucureşti din 1913
Motivaţia : Dorinţa guvernului conservator aflat la putere de a se legitima suplimentar în ochii electoratului român, cât şi a întregii clase politice româneşti de a obţine teritorii suplimentare pentru a le alipi României
Urmările : România şi-a stricat relaţiile diplomatice cu nou-apăruta Bulgarie, care va decide să se alăture Triplei Alianţe şi să lupte contra României în primul război mondial, iar mai apoi va provoca un război surd diplomatic în perioada interbelică între cele două state

După ce în 1878 România îşi obţinea independenţa prin Tratatul de la Berlin, ţara noastră va proceda la declararea regatului la 10 mai 1881, lucru ce ne aducea mult prestigiu în Europa şi mai apoi la dezvoltarea economică a tinerei ţări. Economia românească va reuşi surprinzător să fie pusă pe picioare într-un timp relativ scurt, astfel că în anii premergători primului război mondial, cu toate superficialităţile româneşti existente, cu toate formele fără fond prezente în societate, România se prezenta ca o ţară prosperă, cu o economie înfloritoare, o societate stabilă şi o armată pusă la punct. Omul bolnav al Europei, Imperiul Otoman continua progresiv să se destrame. După ce în 1908 o revoluţie a tinerilor liberali turci a destabilizat puternic din interior Imperiul, în anul 1912 ţările balcanice existente au decis să se alieze şi să lupte decisiv împotriva otomanilor cu scopul comun de a-i expulza din Europa. Imperiul Otoman este înfrânt şi pierde aproape toate posesiunile lui balcanice, dar între învingători se pornesc certuri legate de împărţirea teritoriilor cucerite. În acest nou conflict, stârnit în primăvara anului 1913 se implică şi ţara noastră care se declară de partea Serbiei şi Greciei contra Bulgariei. Intervenţia armatei române şi avansarea rapidă a armatei greceşti pe teritoriul bulgar îi vor face pe bulgari să ceară pace. La Bucureşti, în urma păcii Bulgaria primea un teritoriu foarte mic în comparaţie cu Grecia şi Serbia şi de asemenea era obligată să piardă un teritoriu care urma să fie atribuit României. Este vorba de două judeţe din sudul Dobrogei, în care se aflau importantul oraş Durostor, fostă cetate deţinută în Evul mediu de Mircea cel Bătrân şi magnificul oraş de litoral Balcic, o staţiune smulsă parcă din poveste, care va fi curând îndrăgit de artiştii români cât şi de Regina Maria.
Dacă stăm să punem în balanţă faptul că teritoriul strămoşilor noştri traci se întindea cu mult la sud de Dunăre putem declara că preluarea micului teritoriu ar fi justă, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Cadrilaterul fusese preluat de România doar din motive strict politice şi nu naţionale. Prin umilirea Bulgariei şi ajutorarea celorlalte state balcanice România obţinea astfel un rol de arbitru al Balcanilor. Era un semn către bhulgari cum să noi suntem mai puternici şi oricând îi putem înfrânge şi spre greci şi sârbi că noi suntem un aliat necesar pentru ei. De asemenea, în Balcani trăiau la începutul secolului XX peste 1000000 români. Cadrlaterul fusese mai degrabă un fel de plată la schimb în locul acelor teritorii locuite de români mult prea îndepărtate de ţară, teritorii pe care nu le puteam deci unifica. Era un schimb parşiv, deoarece acesta nu îmbunătăpţea deloc situaţia românilor sud-sunăreni, ci mai mult îi lăsa de izbelişte, ei erau vânduţi, folosiţi la schimb cu un teritoriu riveran ţării, mai util din punct de vedere economic şi turistic, deşi acesta deţinea o comunitate românească foarte redusă. Actul era văzut şi din perspective de politică internă şi nu numai externă. Partidul Conservator, sub conducerea căruia fusese înfăptuită acestă cucerire avea acum un atu în plus faţă de rivalii liberali, invidioşi dealtfel că n-au avut ei şansa să înfăptuiască acest lucru. Niciun politician al acelor vremuri nu s-a opus şi nu a văzut acest act ca unul distructiv. Cu toate astea, alipirea Cadrilaterului în 1913 rămâne o gravă eroare a politicii diplomatice româneşti. Cu toate că am obţinut simpatia Serbiei, cu care peste câţiva ani chiar vom încheia două alianţe regionale, cât şi a Greciei, prin actul din 1913 ne-am făcut un duşman înverşunat, care se simţea nedreptăţit de politica arogantă a Bucureştiului. În loc să încercăm să atragem Bulgaria într-o înţelegere, într-un tratat de pace, care să asigure o prietenie şi un ajutor reciproc între cele două state, care ar fi protejat ambele ţări, România şi-a creat un inamic care va deveni curând incomod, doar pentru un teritoriu de câteva mii de kilometri pătraţi, care avea dealtfel o populaţie românească slab reprezentată. Efectele negative imediate şi pe termen lung vor fi semnificativ mai mari decât cele pozitive. În acelaşi an, 1913 Bulgaria va adera la Tripla Alianţă, alături de care va participa în Primul Război Mondial şi va fi parte a trupelor care vor invada Câmpia Română în toamna anului 1916 (de la Turtucaia ne-a venit dezastrul) şi vor ocupa Bucureştiul, pentru ca mai apoi să îşi aroge prin pacea de la Buftea înteaga Dobroge. În urma victoriei Antentei, în tratatul semnat la Neuilly România reobţinea teritoriile pierdute prin pacea de la Buftea, dar nici în acest moment, chiar şi în urma evenimentelor recente care dovedeau greşeala din 1913 politicienii români nu vor renunţa la Cadrilater, ceea ce va provoca Bulgaria să refuze de-a lungul întregii perioade interbelice orice înţelegere amiabilă cu România. Cu toate încercările diplomatice ale miniştrilor de externe români de a atrage Bulgaria în Înţelegerea Balcanică, sau de semnare a cel puţin un tratat de neagresiune reciprocă şi de liberalizare a relaţiilor româno-bulgare, Bulgaria va refuza sistematic să colaboreze până când România nu va voi să returneze teritoriul care în concepţia lor le fusese furat în 1913. Abia după septembrie 1940 când România va decide într-un final renunţarea la Cadrilater, relaţiile româno-bulgare se vor ameliora, deşi vor rămâne până-n zilele noastre relativ reci, bulgarii neiertând nici până în ziua de astăzi acea ieşire de aroganţă ieftină a ţării naostre care în 1913 a ales să sacrifice diplomaţia pe un teritoriu mic, slab populat de români.
Datorită aroganţei şi intereselor meschine ale clasei politice de dinainte de prima conflagraţie mondială, România se va vedea nevoită să sufere atacurile dure ale unui vecin incomod, iar mai apoi răceala acestuia în orice tentativă a noastră de atragere a statului vecin în vreo alianţă sau înţelegere militară, economică sau politică. Este unul dintre nenumăratele greşeli diplomatice făcute de români în secolul XX, greşeală ce putea fi uşor evitată, dacă politicienii români ar fi fost mai înţelepţi şi ar fi judecat în perspectiva viitorului.

O ruşine naţională

Greşeala : Forţarea Domnului Unirii, principele Alexandru Ioan Cuza de a abdica, pe data de 11 februarie 1866
Vinovaţii : Clasa politică românească din acele timpuri
Motivaţia : Reformele luate de Cuza şi miniştrii săi loveau puternic în interesele personale şi de partid a principalilor politicieni români; dorinţa clasei politice româneşti de a pune în fruntea statutului un domn străin, care după părerea lor ar fi asigurat o neutralitate mai reală
Urmările : Abdicarea forţată a lui Cuza a însemnat o pată de dezonoare în istoria României. Acest gest ne-a învăţat ca şi popor cu oportunismul. Domnul care prin luptă personală şi diplomaţie reuşise să creeze România la 11 decembrie 1861, era acum părăsit şi dat la o parte, fără ca ţara sa să-şi arate recunoştinţa pe care ar fi trebuit să o aibă. În locul lui a fost adus un prinţ străin şi inoculată criminala idee în rândul românilor că noi nu suntem capabili să ne guvernăm singuri, că avem nevoie de străini să ne educe, să ne conducă

După ce secole întregi teritoriul românesc fusese împărţit în zeci de state şi stătuleţe, în 1856, în urma unui război purtat între marile puteri ale Europei, având ca miză dorinţa acestora de a stăpâni zona carpatică, ultimele două formaţiuni statale locuite de români, care-şi mai păstrau o oarecare libertate au decis, în spiritul naţionalist al vremii de a se uni, de a forma o singură ţară şi un singur popor. În urma întâlnirilor Marilor Puteri şi convenţiilor dintre ele, se va hotărî în 1858 ca cele două principate româneşti să se unească sub o formă federală, cu doi domni, două guverne, două parlamente, două ministere de finanţe, două armate, etc. Într-o Europă dominată de cele 7 mari puteri, România a ştiut să se folosească cu dibăcie de diplomaţie şi să ajungă în zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 să aleagă ca şi domn în ambele principate, pe acelaşi om, colonelul Alexandru Ioan Cuza, făcând un prim plan spre îndeplinirea unirii.
Dar 24 ianuarie 1859 nu a însemnat decât atât, o dublă alegere a unui singur om de a fi domn în 2 state diferite. Cuza era nevoit să se împartă între cele 2 capitale, cele 2 guverne şi parlamente, să dea legi separate şi să încaseze taxe separate în cele 2 state. După aproape 2 ani de muncă grea, în care Cuza şi politicienii din acea vreme au luptat în comun şi au convins diplomatic Europa de necesitatea unirii, la 11 decembrie 1861, România reuşea să se nască. La acea dată, data reală a naşterii României ca şi stat unitar, cuza dădea celebra proclamaţie : ,,Români, unirea este îndeplinită, naţiunea românească este întemeiată! În zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859 aţi depus a voastră încredere în alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur domn! Alesul vostru vă dă astăzi o singură ROMÂNIE! Vă iubiţi patria, vă ştiţi a o vă întări! Trăiască ROMÂNIA!!!"
Lupta generaţie lui Cuza nu s-a oprit aici. În următorii ani, sub guvernarea lui Mihail Kogălniceanu s-au insituit cele mai importante reforme, prima dintre ele fiind cea a secularizării vieţii politice româneşti. Pe data de 2 mai 1864 Cuza a dat o lovitură de stat şi şi-a însuşit prerogrative dictatoriale, deoarece reforma mergea foarte lent. În acelaşi an s-a dat prima constituţie a ţării, Statutul dezvoltător a Convenţiei de la Paris, s-a înfiinţat Parlamentul Bicameral (pe care unii din trădătorii de astăzi vor să-l desfiinţeze), s-au emis legile agrară, fiscală, etc, cât şi primele coduri civile, penale, economice, etc din ţara noastră, toate inspirate don viaţa socială şi politică a Franţei. Partidul Naţional Liberal, înfiinţat în 1864, condus de Brătianu şi gruparea politică a conservatorilor (vor deveni partid abia în 1872), condusă de Catargiu, deranjaţi de reformele foarte radicale impuse de regimul lui Cuza şi simţindu-se lezaţi pentru pierderea privilegiilor pe care le deţineau anterior vor constitui în 1865 Monstruasa Coaliţie şi vor unelti împotriva domnului. Dorinţa lor era de a-l detrona pe Cuza şi a pune în locul lui un prinţ străin dintr-o familie regală europeană. Motivele lor erau atât bune şi explicabile, un prinţ străin dintr-o familie renumită aducând mai mult prestigiu României şi ajutor diplomatic străin, dar în majoritate, motivaţiile lor erau meschine. Ei erau efectiv deranjaţi că un alt român îi conduce, un om care în scurt timp le anulaseră privilegiile şi conducea dictatorial. Ei doreau un om pe care să-l manipuleze, un străin anulând pt totdeauna orice alte duşmănii interne. Astfel a fost adus prinţul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen (al doilea fiu al prinţului Carl Anton - nu eram demni nici măcar de primul născut, a venit cel secund) şi a fost instaurat şef de stat în România un străin, inoculându-se ideea că noi suntem incapabil şi deci, doar conduşi şi manipulaţi de alţii putem evolua. Alţii să comande şi noi să executăm.
Regimul lui Cuza a adus mult bine României şi a fost primul pas spre modernizare. Chiar dacă a săvârşit şi greşeli în guvernarea sa, domnul Unirii a avut o conştiinţă naţională vie şi o dorinţă reală de a-şi conduce ţara pe drumul progresului. În timpul domniei sale s-au pus bazele a majorităţii instituţiilor statului român şi au fost elaborate printre primele legi de căpătâi ale unui stat modern. Gonirea lui pe 11 februarie 1866 şi totala ingratitudine a poporului pentru care el a luptat în toţi acei ani i-am adus multă tristeţe domnului unirii şi o pată urâtă pe onoarea ţării noastre. În urmă nu rămân decât regretele că acest om deosebit nu a avut la dispoziţie decât şapte ani pentru a-şi implementa reformele şi viziunile lui moderne şi progresiste, mai mult de jumătate din timp pierzându-l într-o luptă diplomatică de acceptare a unităţii şi suveranităţii noului stat. Dacă unirea a fost acceptată încă din timpul domniei sale şi definitivată în 1866 când toate puterile europene l-au acceptat pe noul principe Carol ca şi principe al României unite, suveranitatea şi independenţa vor fi obţinute abia în 1878, în urma Păcii de la Berlin. Mai presus de acestea rămâne ruşinea naţională de a apela la un străin pentru ca să ne conducă şi să ne ghideze, de parcă noi nu am fi fost capabili, de parcă un român nu demonstrase deja că are toate capacităţile să modernizeze România. Colonelul Alexandru Ioan Cuza rămâne unul dintre principalele figuri politice romnâneşti şi unul dintre marii eroi naţionali, unul dintre pionierii dezvoltării României, iar data de 11 decembrie rămâne adevărata dată a naşterii României, cu toate că astăzi nimeni numai vorbeşte de acestă dată.

La mulţi ani România!

A fi Român este un privilegiu!



La mulţi ani România! La mulţi ani Români! Azi se împlinesc 93 de ani de la fericitul eveniment care a condus la reîntregirea unei părţi a ţării noastre. Anul acesta evenimentul nu mai l-am trăit la Târgu Mureş, aşa cum am avut plăcerea în ultimii şase ani, ci la Brăila, în oraşul meu natal. Mă învăţasem cu acea atmosferă de sărbătoare care se simţea la Mureş, cu acele parade din centrul oraşului, cu acele concerte nebune care se dădeau anual. Recunosc cu tristeţe că am fost dezamăgit de ceea ce am văzut azi în Brăila. Nişte manifestaţii modeste, anemice, comparându-le cu cele trăite la Mureş. Poate că ardelenii sunt mai entuziaşti în această zi decât suntem noi muntenii., poate pentru ei ziua are o semnificaţie mai vie, decât pentru noi. E trist ... Cel puţin aici acasă n-am mai văzut scandările acelea de ură şi de conflict celebre Noii Drepte ... Nu i-am înţeles niciodată pe aceşti oameni de ce instigă la ură şi la neînţelegere între români şi maghiari. Chiar nu avem toţi loc în ţara asta? Chiar nu putem trăi împreună, ca nişte prieteni? În cei şase ani petrecuţi la Mureş am reuşit să-mi fac foarte mulţi prieteni maghiari, am avut chiar iubite unguroaice. M-am înţeles cu toţii foarte bine. Am fost permanent prieten cu ei, am fost tratat frumos, am fost înconjurat cu prietenie şi ajutat de fiecare dată. Pentru mine prietenii mei maghiari sunt la fel de importanţi şi la fel de apropiaţi ca şi cei români. Aceste conflicte nu sunt la nivel de cetăţeni normali, care judecă şi trăiesc normal, ci la nivel înalt, legate de interesele meschine ale parlamentarilor de la Bucureşti. Oameni precum Vadim, Bella sau Barna sunt vinovaţi pentru conflictele inter-etnice şi nu noi, oamenii de rând. Din ianuarie voi fi medic rezident la Bucureşti. Am părăsit oraşul Mureş deocamdată, dar nu voi uita prea curând clipele frumoase petrecute acolo şi bucuriile pe care le simţeam sărbătorind Ziua Naţională în acel colţ de Românie.
Am fost plăcut impresionat de campania lansată e curând de PRO TV numită : Şi eu iubesc România! M-am implicat, mi-am făcut profil de facebook cu poza tricolorului, am trimis mesaje, chiar dacă poate uneori am exagerat. Eu iubesc România! O iubesc pentru că pur şi simplu o iubesc. Fără motive deosebite. Nu o iubesc numai pentru că aici m-am născut, sau pentru că strămoşii mei au fost români cu toţii, n-o iubesc numai pentru că avem o istorie bogată şi oameni de cultură buni ... o iubesc pentru tot ce este ea, o iubesc pur şi simplu ... Fără motive ... Şi mă doare să o văd în starea în acre se află ... Mă doare să văd că ţara mea a ajuns un veceu în care pute de-a dreptul. Că din acel popor măreţ care am fost în istorie am ajuns un popor de supravieţuitori. Mă doare să citesc în istorie ce mari am fost cândva şi ce minusculi am ajuns azi. A cui este vina? A noastră a tuturor ... Am încredere însă că ţara asta îşi va reveni şi va reajunge pe culmile gloriei. Chiar şi după noaptea cea mai întunecată va răsări soarele la un moment dat! Şi când va răsări o va face mai strălucitor şi mai călduros ca în ziua precedentă. Orice ar fi ... nu trebuie să cedăm. Trebuie să luptăm mai departe, pentru ţara noastră! Trebuie să avem spirite şi minţi de învingători! Învingătorii nu renunţă niciodată, iar cei care renunţă nu sunt învingători! Sunt sigur că vom reuşi!Trăiască România! În drumul acesta anevoios spre reuşită trebuie să ne întoarcem din nou faţa către Dumnezeu şi să-i cerem protecţia şi ajutorul! În perioada de maximă înflorire a noastră, în perioada regală, aveam un motto : Nihil sine Deo! Să-l recuperăm, aşa cum trebuie să recuperăm şi ajutorul lui Dumnezeu cel Sfânt, căci ce putem face fără Dumnezeu?
Ieşiţi în stradă români, ieşiţi şi urlaţi de fericire, bucuraţi-vă de ziua noastră a tuturor! Ţara şi poporul nostru sunt de calitate, încercaţi măcar un minut să vă imaginaţi istoria, lumea, civilizaţia, dacă România şi românii n-ar fi existat. Ştiu că este greu să o faceţi cu atâtea probleme pe cap, fără bani şi cu nevoile de bază nesatisfăcute, ştiu că este frig afară dar ieşiţi în staradă şi strigaţi-vă mândria că sunteţi români! Poate că dacă Ziua Naţională ar fi Ziua Independenţei, 10 mai lucrurile ar sta altfel, dar asta e o altă discuţie ...
Eram acuzat ieri pe facebook că iubesc România doar acum, dar ce se va întâmpla dacă mi se va ivi oportunitatea să plec în străinătate pentru bani mai mulţi, situaţie mai bună, aş pleca? M-aş întoarce? Aş mai iubi România? Sunt proaspăt absolvent de medicină. Majoritatea colegilor mei de breaslă pleacă afară să muncească, sau intenţionează să plece în viitor. Toţi vor să fugă de salariile mici şi ingratitudinea cu care suntem înconjuraţi în ţara asta. Eu nu am plecat încă. Nu am fost un student slab ci dimpotrivă şi nu sunt nici un om fără calităţi, sunt sigur că dacă aş dori cu adevărat să plec afară aş reuşi, dar nu vreau! Indiferent cât de ciudat poate părea pentru unii eu vreau să rămân aici, să muncesc pentru acestă ţară. Pentru că o iubesc! Într-adevăr, nu aş refuza o ofertă de a pleca 3-5 ani în Occident pentru a-mi perfecţiona studiile, a face un rezidenţiat sau o specializare afară, unde poate aş cumula cunosştinţe superioare celor din ţară, dar în final sunt sigur că m-aş întoarce înapoi. Nu vreau să trăiesc altundeva decât în ţara mea, iar ţara mea este România! Aşa au făcut şi marii oameni de cultură şi ştiinţă în perioada dezvoltării României! Între 1840-1940 românii mergeau şi studiau la Paris, Berlin, Viena sau Roma şi apoi se întorceau cu cunoştinţele acumulate şi cu acel stil de viaţă învăţat şi le aplicau în România, aşa am clădit o ţară competitivă, aşa vom putea să o reclădim la loc! Dar trebuie să ne întoarcem, cu toţii! Oare ce rost vor avea averile strânse toată viaţa, dacă noi ne vom pierde credinţa în Dumnezeu şi în Patrie? Închei, nu înainte de a vă îndemna din nou să purtaţi în inimile voastre mândria de a fi români şi dorinţa de a face ceva pentru a schimba soarta acsetei ţări! A fi român este un privilegiu!
NIHIL SINE DEO!

La mulţi ani bărbaţi!

Azi, 5 mai, e ziua internaţională a bărbatului. Dacă ziua femeii e sărbătorită anual pe 8 martie şi toate posturile de televiziune vuiesc şi dau reportaje, azi e o linişte deplină. Şi se mai plâng femeile că cică ele sunt discriminate ... Ziua bărbatului a fost oficial introdusă în anul 2007 şi de atunci se sărbătoreşte anual pe data de 5 mai. Din păcate, media nu s-a adaptat încă la această nouă sărbătoare introdusă, sau nu i s-a permis să vorbească. Ştiu că în 2008 chiar se propusese în senat ca această zi să fie declarată liberă, dar până la urmă s-a renunţat la proiect. Femeile intraseră pe fir şi se ofticaseră că de ce nu e declarată şi ziua de 8 martie zi liberă. Ţine de noi, bărbaţii să facem loby şi să încetăţenim această zi a noastră ca şi sărbătoare. Haideţi să strigăm azi ziua noastră, să mergem în gaşcă undeva şi să ciocnim o halbă de bere, haideţi să facem din această zi una deosebită, haideţi să arătăm că suntem bărbaţi şi suntem mândri! Ridicaţi-vă bărbaţi! Să sărbătorim ziua noastră, a tuturor! La mulţi ani!

Osama Bin Laden a fost ucis ...

Osama Bin-Laden, conducătorul celei mai mari organizaţii teroriste din lume a murit. Am citit această ştire acum 5 minute. Apare pe toate saiturile . Se pare că ieri armata americană a atacat brusc Pakistanul unde se ascundea liderul şi a bombardat zona. Bin Laden a murit se pare împuşcat în cap. A fost ucis mişeleşte de către armata americană. După părerea mea era musai să fie ucis. Dacă era prins viu şi i se organiza un proces real şi corect, atunci exista pericolul să se dea pe faţă minciuna de la 11 septembrie 2001 când americanii şi-au deturnat singuri cele două turnuri gemene, doar ca să aibă motive să stăpânească lumea. Bin Laden trebuia să moară cândva. Americanii trebuiau să dovedească că-şi ,,fac treaba", că sunt încă capabili. Acum Obama va obţine sigur încă un mandat. Cine îl va mai putea opri? Văd pe toate saiturile că lumea se bucură că Bin Laden a murit. Puţini văd gravitatea momentului. În primul rând S.U.A. a ieşit de aici cu mândrie şi mai puternică decât oricând. Nici nu ne dăm seama cu ce aroganţă vom fi trataţi de acum încolo. Moartea lui Bin Laden va duce la creşterea fulminantă a dolarului şi implicit scăderea puterii monedei EURO! Statele Unite ale Europei, şi aşa bulversate şi cuprinse de crize economice şi politice, vor avea acum şi mai multe probleme. Există pericolul dizolvării Uniunii Europene şi sfârşitul visului european de rezistenţă în faţa Americii, Rusiei, a lumii arabe sau a puterilor asiatice care se ridică (Japonia, China, India). Oare care va fi reacţia lumii arabe, acum că un mare lider a lor a fost omorât atât de mişeleşte, atât de patetic pentru noi, europenii. Oare câte bombe şi atentate vor lovi Europa,a cum ca şi răspuns la nervozitatea arabilor? Nu vă bucuraţi fraţi europeni! Nu vă bucuraţi, că noi vom suporta greul! S.U.A. e la zeci de mii de kilometri distanţă ... Europa este chiar la o zvârlitură de băţ de ei. O bombă bine trimise poate rade orice oraş european. Credeţi că S.U.A. va suferi un eventual război? Vor suferi, atât cât au suferit după primul sau al doilea război mondial. Moartea lui Bin Laden nu aduce decât tristeţe pentru noi europenii. Este o mare tragedie, o mare înfrângere pentru noi. În timp ce S.U.A. îşi va reveni din toate ppunctele de vedere şi va redeveni o mare putere, Europa se va cufunda şi mai puternic în anonimat. Moartea lui Bin Laden reprezintă o nouă înfrângere a noastră. Nu se va mai afla niciodată adevărul despre 11 septembrie. Şi mulţi ani de acum, S.U.A. nu va mai putea să fie înfrântă, distrusă, pusă sub forţa UE. Aştept să văd care va fi reacţia autorităţilor române, că jurnaliştii e clar. Majoritatea se bucutră, fiind orbi la consecinţele ce vor fi asupra noastră. Acum aflu că trupul lui a fost aruncat în mare. Nici măcar un mormânt nu i se permite să aibă. Aât de mult se vrea să fie umilit. Atât de aroganţi sunt americanii. Şi nu oricum a fost ucis, ci cam în aceaşi periadă cu moartea lui Hitler (30 aprilie 1945), pentru a se putea pune o paraleleă între cei doi. Doamne ajută-ne şi protejează România! Aştept să văd ce se va întâmpla mai departe, dar nori negri se adună deasupra cerului european, nimic bun nu va urma pentru noi ...