Cum a decurs Marisiensisul de anul acesta

Salutare tuturor, ştiu că n-am mai scris de mult pe blog şi-mi pare nespus de rău, dar nu prea am mai avut timp! M-am decis acum să scriu câte ceva despre ultima ediţie Marisiensis care tocmai a trecut! Anul acesta chiar am fost şi organizator, aşa că experienţa trăită este chiar uşor mai bogată. Aventura a început încă din martie când am început să facem şedinţele de ligă pentru organizare! În memoria mea vor rămâne ca şi seri memorabile de care îmi voi aminti cu plăcere. Mai ales de spiritul de organizare şi glumele lui Alex Matei, de zbieretele comice ale lui Mişu, cu toate că n-a reuşit vreodată să se impună aşa, sau de aerul mereu misterios pe care-l degajă Corina. Aici, la aceste şedinţe am cunoscut mulţi prieteni şi în sfârşit am putut şi eu să mă infiltrez mai adânc în Ligă, cu acte în regulă. Cam târziu, ce-i drept, dar e bine şi acum. Lăsând la o parte chefurile date de ligă în tot acest timp, de la care nu am lipsit la vreunul, vreau să trec direct la istoria congresului de anul acesta. Joi eu mi-am luat de mine putere să lipsesc de la toate stagiile şi cursurile existente şi am purces la a-mi ajuta colegii să pregătim mai bine şi mai în amănunt terenul pentru cele 4 zile de congres ce soseau. Am mers cu Zolog şi alţii să punem banere, am mers la facultă să împart invitaţii pe la profi şi programul congresului, iar pe urmă m-am ataşat de Ioana Hanca în a avea plăcerea să întâmpinăm participanţii externi care soseau şi se cazau la hotel. Între noi fie vorba aşa am putut şi eu să admir fete frumoase şi să-mi mai fac prietenii. Festivitatea de deschidere a fost foarte scurtă şi anostă, însă oricum, Casa de Cultură nu se umpluse nici jumătate di cât voiam noi. După împărţirea la fel de dezorganizată ca şi anii trecuţi a ghiozdanelor de congres (anul ăsta Colgate ne-a sponsorizat cu nişte ghiozdane roz bombon, micute şi strâmte, de parcă erau adresate unor fetiţe de grădiniţă şi nu unor studenţi la medicină de peste 20 de ani! cum naiba să mergi cu aşa pe stradă, mai ales ca şi băiat! Nici nu te încap măcar, mă rog poate pe fete ca şi Ancuţa sau Marta le încap, dar pe mine nu, oricât de slab mă vedeţi voi pe mine! :-j ). De la ora 20 a început cockteilul, organizat la Dublin Irish Pub în care s-au prezentat destul de mulţi participanţi, spre bucuria noastră, a organizatorilor. Muzica pusă a fost bină aleasă şi a cuprins cam toate genurile, mai puţin nenorocitele de manele, alternând elegant atât melodii româneşti, cât şi din late limbi. Pentru mine surpriza cea mai mare şi pot să-i spun şi plăcută, este că am reuşit să interacţionez cu Marta, după mai bine de trei luni de aversitate între noi doi şi chiar am onorat două dansuri împreună. Din păcate participanţii au început a pleca după miezul nopţii, probabil temându-se să nu fie obosiţi a doua zi, aşa că spre ora 1 noaptea rămăseserăm numai noi, organizatorii. Astfel că ne-am strâns toţi, ne-am împărţit sarcinile pentru a doua zi şi am plecat fiecare la odihnă. Trebuie să precizez că eu fusesem numit încă de joi de la prânz fotograful oficial al congresului, aşa că am făcut şi în acea seară şi în rest peste 400 de poze.
A doua zi eu am fost repartizat să am grijă de coffe-break la sala 2 de la UMF, împreună cu Oana, sală în care dealtfel aveam şi lucrările mele de prezentat. Deşi trebuia să prezint numai o lucrare, totuşi am fost nevoit să prezint trei, două din colegele şi coleboratoarele mele neputând, din motive subiective sau obiective să-şi poată prezenta singure lucrările. În locul unde eram eu, la sala 2 comisia a fost uşoară, atât Toma cât şi Jung nefăcând probleme (chiar am fost iritat pot spune de pasivitatea lor ciudată. aveam impresia că nu ascultă, că nu le pasă, în afară de câteva lucrări unde au intervenit, în rest nu s-au purtat niciun fel de discuţii), dar în sala 1 a fost moarte curată, atât Enciulescu cât şi Borda tăind în acrne vie. A trebuit şi aici să prezint o lucrare şi s-a observat diferenţa, ca să nu mai spun că se găsise o fată, Nada, din Timişoara, să se apuce şi să atace şi să distrugă toate lucrările ce erau prezentate. Un fel de Borda în devenire! :)) Până la urmă ea va fi cea care va lua premiul 1 la Preclinic, mi se pare şi normal, după ce a dărâmat toate lucrăile contracandidaţilor! ;)
Din fericire, lucrările din sala mea s-au terminat până la ora 14.00, aşa că nu a mai fost nevoie să revenim după masă la UMF. După ce am servit masa, împreună cu colegii organizatori, am mers prin oraş cu o prietenă din Iaşi, care venise ca şi concurent. Seara, s-a organizat tot în Dublin un concurs de bancuri şi unul de karaoke. La cel de bancuri am participat şi eu, dar nu am reuşit să fiu printre primii trei, care au fost premiaţi. Tot aici am cunoscut două colege de la Cluj, cu care m-am şi împrietenit, două fete frumoase şi minunate, cât şi stabilirea unei prietenii, cu Raluca, o colegă organizator. După miezul nopţii am plecat în Evolution pentru chef, dar având în vedere că consumasem ceva mai mult alcool şi că erau obosit din cauza nopţilor trecute în care dormisem puţin, a trebuit să mă retrag mai înainte de finalul chefului, deja la ora 4 dimineaţa, aflându-mă în pat.
Sâmbătă totul a fost cam anost, am participat la ceva cursuri şi work-shopuri, dar nu a mai fost frumuseţea din ziua precedentă. Seara am petrecut-o la Teatrul 74 unde am văzut cea mai plictisitoare piesă de teatru din viaţa mea, apoi am mers şi am chefuit în Bastionul Dogarilor din Cetate, până pe la 4 dimineaţa. Am reîntâlnit-o pe Marta, dar şi alte fete frumoase, cu care am avut plăcerea să dansez şi să mă distrez, printre care trebuie să le amintesc mai ales pe iubitele mele amice de la Cluj.
La festivitatea de premiere de duminică am mers destul de optimist că voi obţine ceva, dar a trebuit să mă întorc foarte decepţionat. Nici eu şi nici vreunul din colaboratorii mei nu am reuşit să obţinem vreun premiu. Am fost impresionat de victoria Nadei şi fericit de victoria Mariei, prietena mea clujeancă. După premiere, am plecat cu colegii organizatori la KFC unde ne-am distrat şi am sărbătorit reuşita noastră de a organiza cu succes acest congres (după spusele Klarei Brânzaniuc a fost cea mai reuşită organizare din ultimii ani), am condus-o pe amica din Iaşi la autobuz şi m-am întors la cămin. Nu pentru mult timp, căci am plecat din nou o parte din noi pe malul Mureşului să ne destindem, iar apoi seara într-un restaurant rustic din oraş, pentru masa de seară.
Una peste alta, Marisiensisul de anul acesta m-a încântat peste măsură. Sunt fericit pentru că am fost organizator anul acesta şi am avut ocazia să mă împrietenesc cu atât de multă lume şi să mă reîmprietenesc cu alţii. Astăzi, la două zile după terminarea evenimentului, gândul meu stă tot acolo, parcă îmi pare rău că s-a terminat. Acum nu-mi rămâne decât să aştept congresul de la Iaşi şi evident, Medifunul, unde va trebui să mă distrez din nou!
Tuturor, o zi bună şi promit că voi reveni curând cu alte postări.