Un an de când am cunoscut-o pe Marta

Astăzi, 6 mai 2010 se împlineşte exact un an de când am întâlnit-o prima dată pe Marta. Îmi amintesc şi acum momentul. Ne aflam câţiva din noi pe banca din faţa căminului 5, ne chinuiam să strângem echipa, că eram încă puţini şi am făcut cunoştinţă cu persoanele noi care erau prezente. Marta m-a impresionat încă de la început prin statura ei foarte mică, zâmbetul ei fermecător şi faptul că îşi pusese onoarea la bătaie, în numele echipei, prin obţinerea sediului, în sala de lectură de la etajul ei. În acele secunde nici nu bănuiam ce efecte catastrofale va avea această micuţă fată asupra mea şi cât voi avea eu de suferit de pe urma ei şi a relaţiei de prietenie ce urmam să o leg cu ea. Pe moment, nu-mi surescita nimic deosebit.
Atât joi, cât şi vineri relaţiile dintre mine şi ea s-au păstrat neutre, ca între doi colegi de echipă.Abia de sâmbătă, a avut loc o apropiere între noi doi şi eu şi cu Marta am procedat la o strângere a relaţiilor dintre noi. Cum anul trecut nu aveam aparat foto digital, i-am cerut ei dreptul de a-i folosi aparatul ei. Marta mi l-a dat şi cu el voi face de sâmbătă până luni o grămadă de poze, unele din ele rămase celebre. Am luat-o cu mine în tabăra turcilor, ca şi una din cadânele mele, iar mai apoi am dansat cu ea în acea seară la chef. Duminică am stat împreună o mare parte din timp, cât s-au ţinut probele, iar după câştigarea concursului, tot cu ea mă întreţineam. De asemenea, pe sâmbătă şi duminică am mers şi stat cu ea des prin camera ei şi am pus chestii la cale. Luni seara, la petrecerea de după Medifun am stat împreună pe malul Mureşului, am făcut poze comune şi ne-am distrat de minune. Se crea astfel o prietenie strânsă între noi doi, o prietenie adevărată cum mai rar reuşeşti să găseşti. Săptămânile ce au urmat prietenia noastră s-a întărit, o vizitam des şi ne distram împreună.
Şi cum orice apropiere foarte mare între un băiat şi o fată, riscă să degenereze, inevitabilul s-a produs. Spre începutul lui iunie, am ajuns să mă îndrăgostesc de ea. Nici până azi nu am reuşit să aflu adevăratele sentimente de atunci ale Martei pentru mine, dar ideea e că, din păcate, eu am fost prea laş ca să-i spun la timp de sentimentele mele, am făcut-o prea târziu şi într-un mod prea puţin onorific. Marta era deja plecată acasă, urma să nu ne mai vedem 3 luni, iar tocmai această distanţă a făcut ca la urechile ei să ajungă o seamă de minciuni şi de calomnii la adresa mea, capcană în care Marta, din păcate a picat foarte uşor. A devenit brusc foarte distantă faţă de mine, rea, rece, ajungând să mă deteste şi să-mi arunce cuvinte jignitoare. Aflându-mă în imposibilitatea să mă apăr, am decis să suspend relaţiile cu ea şi să încerc să mă explic, în octombrie, la revenirea la facultate. Datorită acestui eşec îngrozitor, am avut parte în iulie de acel dezastru îngrozitor şi umilitaor, de care nu aş dori să discut, onoarea şi demnitatea mea având de suferit ireparabil.
Din păcate, Marta a continuat să asculte zvonuri defăimătoare la adresa mea şi să creadă în ele (dacă ar fi avut încredere în mine măcar 1% din cât am eu în ea şi-ar fi dat seama ce patetice şi mincinoase sunt acele acuze), aşa că la începutul lui octombrie, supărarea ei pe mine nu îi trecuse şi nu voia să restabilim prietenia. Având concursul larg al bunei ei prietene, Alina, am reuşit până la urmă să dărâm toate acuzaţiile false asupra mea, în care Marta credea, să-i dovedesc cum stau lucrurile în realitate şi să o conving să redevenim prieteni. Dar lucurile vor degenera din nou în ianuarie, anul acesta şi de atunci, din păcate Marta şi cu mine din nou nu ne mai vorbim şi nu mai suntem prieteni.
În urma întregii acestei poveşti, nu poate rămâne decât un gust foarte amar şi tristeţea decepţiei. O relaţie între doi oameni care începuse frumos şi promitea enorm, a ajuns să devină unul din cele mai mari dezastre pe care eu am avut ghinionul să le trăiesc. Asta datorită lipsei de încredere în ea şi în cei din jur pe care o are Marta. Acum nimic mai contează, nici că am petrecut momente extraordinar de frumoase împreună cândva, nici că ne-am distrat, nici că avem unele pasiuni comune, nici că eu am fost îndrăgostit de ea. Acum s-a ales praful de tot! Un mare văl de întuneric şi de nebuloasă s-a aşternut peste tot... Şi tristeţe, multă tristeţe ... Marta a ales să plece urechea la falsurile care se spuneau despre mine, considerând că e în folosul ei să îşi piardă un prieten bun şi de nădejde, care a ajutat-o mereu şi continuă să o ajute, decât să rămână prietenă cu el. Aveasta e viaţa, din păcate nedreaptă şi dură uneori.
Închei, declarând cu sinceritate că regret enorm că am pierdut o prietenă aşa faină cum este Marta şi că regret toate lucrurile pe care am fi putut să le săvârşim împreună ca şi prieteni. Nu pot decât să mă rog ca Marta să fie fericită, aşa cum crede ea de cuviinţă şi sper ca într-o zi să realizeze cât de mult a pierdut refuzând să continue relaţia de prietenie cu mine şi cât de mult rău i-au făcut persoanele care au împins-o să mă respingă.