miercuri, 5 mai 2010

Ziua bărbatului

Femeile au ziua de 8 martie ca fiind ziua lor. Atunci ele se sărbătoresc şi se mândresc că sunt femei. Este ziua lor şi toată lumea o ia ca atare. Noi bărbaţii le urăm La mulţi ani, le cumpărăm flori, le ducem la cinema, teatru, în oraş, sau pur şi simplu le pregătim ceva frumos acasă. De, sunt partenerele noastre de viaţă şi trebuie să le răsfăţăm şi pe ele din când în când nu? Crearea unei zile internaţionale a tuturor femeilor undeva pe la mijlocul anilor 60 din secolul trecut a fost o idee foarte interesantă şi productivă. A fost înfiinţată de mişcările feministe din acea vreme şi se voia ca să sensibilizeze opinia publică că şi femeile sunt tot oameni, cetăţeni ai statutului, cu aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca şi bărbaţii şi că acestea merită o zi specială a lor. Dacă la început nu a fost decât o luptă a feministelor, în scurt timp s-a transformat într-o obişnuinţă această sărbătoare şi an de an femeile au fost giugiulite şi răsfăţate.
Dar cum egalitatea se vrea în tot, nu numai în anumite privinţe, bărbaţii secolului nostru, în anul 2007 au decis ca să se înfiinţeze şi o zi a bărbatului! Adică de ce numai femeile să aibă o zi a lor? Nu era corect, iar ideea i proiectul pionierilor din 2007 nu poate decât să fie salutat. Acesti bărbaţi s-au întâlnit în primăvara anului 2007 şi au deics ca în fiecare an ziua de 5 mai să fie sărbătorită ca şi Ziua Bărbatului, cu toate drepturile ce se cuvin acestei zile. Numai un an mai târziu, în 2008 se propunea în Parlamentul României (acţiune pur locală, nu ştiu şi dacă alte ţări au avut această idee) ca ziua de 5 mai să devină zi liberă pentru toţi bărbaţii din interiorul României. Legea trecuse de Senat şi urma să treacă şi de Camera Deputaţilor, dar din păcate au intervenit mişcările feministe autohtone care s-au împotrivit acestui demers şi au negat dreptul bărbaţilor de a primi liber de ziua de 5 mai. Până la urmă s-a renunţat la idee, 5 mai rămânând zi lucrătoare, dar ea continuă să fie sărbătorită anual ca şi Ziua Internaţională a Bărbatului, întocmai ca şi 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii.
Acest articol scurt scris azi nu are drept scopt decât sensibilizarea femeilor de a ne adresa şi nouă măcar un la mulţi ani de ziua noastră, aşa cum facem şi noi de ziua lor. Şi dacă noi le mai luăm şi cadouri şi le dezmierdăm, ele măcar să-şi amintească de ziua noastră şi să ne spună un simplu La mulţi ani! Ziua bărbatului există şi ea trebuie sărbătorită!
Din partea mea, un La mulţi ani tuturor bărbaţilor din lumea asta!

Un comentariu: