miercuri, 1 decembrie 2010

Ziua naţională a tuturor românilor

Motto : A fi român este un privilegiu!

Astăzi a fost ziua naţională a tuturor românilor. În oricare stat civilizat ziua naţională este un motiv de bucurie şi de mândrie naţională. Se organizează spectacole, se fac reuniuni şi toată lumea încearcă măcar pentru o zi să uite de supărările şi grijile cotidiene şi de elementele care îi dezbină şi să încerce să fie uniţi şi fericiţi împreună, măcar pentru o zi ... În România nu este aşa ... Punem la o parte că sentimentul de mândrie naţională aproape că nici nu mai există, că oricare dintre noi vrem să fim altceva, dar români nu ... Că ne batem joc de ziua naţională şi că mulţi dintre noi o considerăm o zi banală. Unii colegi de-ai mei astăzi au învăţat pentru facultate, alţii au dormit până la amiază, alţii au dfăcut lucrări pentru congrese iar alţii pur şi simplu jucau cărţi sau table ... De ziua naţională, de ziua lor, ei asta făceau. Iar cei care au făcut totuşi ceva deosebit de ziua naţională, au făcut orice, dar numai ce era civilizat şi demn să facă nu au făcut. Dimineaţa, pe la ora 10, s-a pornit un marş din Parcul Eroilor. Văzând eu că se fluturau multe steaguri şi că se cântau imnul naţional şi alte cântece patriotice româneşti mi-a săltat inima de bucurie şi m-am grăbit să mă alătur lor. Am fost curând dezamăgit însă. Marşul nu era unul natural, al unor români care să iasă bucuroşi de ziua lor afară cu steagul pe umeri, cândtând şi veselindu-se. Era un miting al grupării Noua Dreaptă, care s-a şi apucat să scandeze diverse fraze jicnitoare şi umilitoare la adresa uneia dintre populaţiile conlocuitoare ale ţării noastre. Părerea mea este că ziua naţională a României aparţine tuturor cetăţenilor care locuiesc în ea, indiferent de etnie şi nu numai celor care au rude pân la a n-a generaţie numai români ca şi naţionalitate. Scandările de astăzi contra ungurilor nu mi s-au părut normale, fireşti, într-un stat care se doreşte membru al UE. Nu aşa va deveni România un stat mai bun, mai mândru în lume. Nu aşa îi vom convinge pe unguri să înveţe să se simtă şi ei români şi să înţeleagă că aceasta este ţara lor şi că misiunea lor este de a se integra şi nu a rămâne dezbinaţi. Noi în loc să-i invităm la hora unirii şi să le zâmbim cu prietenie când ei vor începe să cânte alături de noi, noi îi gonim de la horă şi le aruncăm şi cuvinte ,,de dulce" în urmă. Nu aşa îi vom convinge şi pe ei să se simtă români şi să înţeleagă utilitatea şi normalitatea învăţării limbii române şi integrării. Ura naşte ură ... Noi suntem principalii vinovaţi că ungurii nu ne plac. Nu te poţi aştepta de la un om să îţi zâmbească şi să-ţi strângă mâna când tu îl înjuri şi-l jicneşti. Aşa nu vom face decât să le stârnim dorinţa normală de a se apăra de noi şi aşa se vor cufunda şi mai tare în a se încăpăţâna să vorbească ungureşte şi de a ne respinge. De unde vin eu, din Brăila, avem multe naţionalităţi în oraş, dar acolo, la mine există şi altă ideologie. Acolo nu contează ce fel de sânge ai ci contează că toţi aparţinem aceluiaşi stat. De 1 decembrie vezi lipoveni, ţigani, greci, francezi sau turci, braţ la braţ cu românii, cântând imnul naţional sau alte cântece româneşti. Acolo nu auzi fluierături şi huiduieli ci doar veselie. Acolo nu spune nimeni un cuvând contra ruşilor sau turcilor de ziua naţională, cu toate că nu putem spune că nu avem răni sufleteşti datorate acestor popoare. La Brăila toţi suntem români de 1 decembrie! De ce nu se poate şi în rest, în alte oraşe să ne comportăm la fel?
Una peste alta, ziua naţională mi s-a părut bine organizată şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi. De la ora 11, în centrul oraşului s-au ţinut câteva alocuţiuni cu privire la importanţa zilei de astăzi şi apoi s-au depus coroane şi au defilat toate trupele şi maşinile speciale din dotarea serviciilor militare şi civile din oraş. Apoi spectacolele organizate atât la Casa de Cultură cât şi la Palatul de Cultură m-au umplut din nou de mândria de a fi român. Am auzit cântece populare din toate colţurile ţării, cântece patriotice şi am urmărit jocuri populare minunate. A fost organizat şi un joc popular unguresc, lucru care m-a bucurat. Credeam că în sfârşit văd un exemplu de nornmalitate, dar am rămas dezamăgit când am aflat că cei care au jucat acel joc unguresc erau toţi români, care s-au îmbrăcat în ungureşte. Eu voia să văd unguri veritabili jucând pe scenă şi bucurându-se că azi e ziua naţională. De la ora 18.00 am mers împreună cu ai mei colegi din Liga Studenţilor în centru pentru a viziona manifestările de acolo, împreună cu steaguri tricolore şi cântece de ne dureau plămânii, dar din păcate a trebuit să ne retragem mai repede decât ne aşteptam. O ploaie rece şi măruntă care ne-a pătruns până în oase şi ne-a îngheţat pe toţi ne-a făcut să plecăm pe la 19.30 înapoi la cămine, fericiuţi însă că am fost împreună şi ne-am veselit de ziua noastră. Personal eu am considerat mereu că ziua naţională aRomâniei ar trebui să fie pe 10 mai, când sărbătorim independenţa naostră de stat şi când şi condiţiile naturale sunt mai bune pentru veselia noastră a tuturor, dar în fine, acesta este un subiect care îl voi dezbate în alt articol.
Mă bucur că am avut plăcerea să mai asist la o zi naţională distrându-mă şi mândrindu-mă că sunt român şi că aparţin unei naţiuni şi trag speranţa ca anul ce va veni să văd în hora unirii şi saşi şi secui, unguri sau ţigani, fără să mai aud huiduieli, căci toţi suntem fiii acestui pământ românesc! Doamne ajută şi Trăiască România!

3 comentarii:

  1. Bravo!!! Imi place gandirea ta optimista si poate multi dintre noi, daca am trai in spiritul a ceea ce ai scris mai sus, am reusi sa facem o Romanie mai buna! Sa nu ne alaturam celor care denigreaza numele de roman, ci sa fim aceia care stam pe front, care mergem impotriva curentului, luam numele Romaniei tarat in noroi, il spalam si il punem la loc de cinste! Dar cine va avea curajul sa se ridice si faca pasi practici inspre acest tel? Si totusi cred ca daca acest popor isi va recunoaste vina si isi va intoarce privirea catre Dumnezeu ( si nu doar duminica in timpul slujbei, sau cand trece pe langa o biserica si isi face cruce din automatism cateodata fara sa isi dea seama)soarele va rasari si pe la noi!

    RăspundețiȘtergere
  2. ..si da, ungurii sunt ai nostri, indiferent ce crede majoritatea! ei s-au nascut aici si au crescut aici! Nu seamana deloc cu fratii lor de dincolo, ba au chiar si divergente in ceea ce priveste limba maghiara!Ar trebui sa ne bucuram ca avem acces la 2 culturi diferite si nu sa ne comportam ca animalele care nu tolereaza in grupul lor alte animale!

    RăspundețiȘtergere
  3. CUM DR ODION MĂ AJUTĂ ÎNTRUCEȘTE-MĂ EX EXITIATOR ÎNAPOI.
    O MULȚUME FĂRĂ MULȚI DE DR ODION PENTRU RESTAURAREA FAPTĂȚII ÎN FAMILIA MEA. Sunt foarte recunoscător dr. ODION pentru munca deosebită pe care a făcut-o pentru mine și familia mea. Am fost căsătorită 19 ani până când o femeie a venit și mi-a distrus căsnicia și familia. Ultimii ani au fost tristi pentru mine fara sotul meu. Sunt foarte recunoscător și recunoscător pentru DR ODION. De când a lucrat pentru mine, soțul meu s-a întors la mine și la copiii noștri, rugându-ne să-l iertăm. Înainte de a contacta DR ODION, soțul meu mă ura în măsura în care nici măcar nu voia să mă mai vadă. Înainte de revenirea soțului meu eram foarte jos, frustrat și singur. Cealaltă femeie era întotdeauna în cale. DR ODION mi-a dezvăluit că această femeie îmi ținea soțul departe și chiar mă făcea să fiu bolnavă. Am găsit DR ODION prin recomandarea unui prieten. La început nu eram sigur pentru că mă îndoiam de turnarea vraja. După consultația DR ODION, mi-a spus că doamna a aruncat o vrajă soțului meu doar pentru a-l păstra doar pentru el și mi-a spus articolele pe care trebuie să le cumpăr. La 2 zile după ce DR ODION și-a aruncat vraja, soțul meu s-a întors la mine în genunchi și a început să mă roage iertare. Sotul meu imi spune si imi arata zilnic cat de mult ma iubeste si chiar vreau sa spun un lucru foarte mare multumiri lui DR ODION. Avem chiar un succes mare de bani. Viața mea despre care am crezut că s-a terminat este acum o viață fericită alături de soțul meu și de copiii noștri. Vă rog, dacă aveți o problemă ca și cum am avut chiar divorț, contactați imediat DR ODION. El îți va schimba viața pentru totdeauna, iar cea mai bună parte este că munca sa nu dăunează nimănui. Contactați-l imediat prin e-mail: (drodion60@yandex.com) sau sunați / Whattsapp numărul său de telefon mobil +2349060503921 contactați-l acum și problemele dvs. vor fi rezolvate pentru totdeauna. Vă mulțumim încă o dată DR ODION pentru marea ta muncă

    RăspundețiȘtergere