luni, 28 februarie 2011

Un sentiment religios mai puternic decât raţiunea de stat

Anii : 1683-1686
Principalul vinovat : Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei
Greşeala : A oferit sprijin militar şi material trupelor imperiale germane în lupta lor contra otomanilor
Motivaţia : Ca şi domn al unei ţări creştine, Şerban Cantacuzino s-a simţit obligat să ofere sprijin şi ajutor unui alt stat creştin în conflictul acestuia cu un stat musulman, punând raţiunea religioasă şi înfrăţirea creştină mai presus decât raţiunea de stat care impunea sprijinirea Imperiului Otoman
Urmările : Imperiul German va câştiga într-un târziu conflictul cu otomanii şi va ocupa pentru mai bine de două secole teritoriile Transilvaniei, Parţiumului şi ale Banatului, în coasta României apărând astfel un nou stat puternic, care va căuta să subjuge teritoriile româneşti şi populaţia românească.


Şerban Cantacuzino a fost domnul Munteniei între anii 1678-1688. El a ajuns domn printr-o revoltă a boierilor Cantacuzini, într-o perioadă când în principatele româneşti Moldova şi Muntenia astfel se obţinea coroana. În primii ani a fost un domn loial otomanilor şi chiar a întreprins unele jocuri diplomatice alături de ruşi şi veneţieni contra habzburgilor. În anul 1682, în urma unei neînţelegeri între sultanul otoman Mahomed IV şi împăratul german Leopold I, Imperiul Otoman declară război Imperiului German, până pe 14 iulie turcii ajungând la Viena pe care o vor supune unui îndelungat asediu. Ca vasal al otomanilor, domnul muntean a trebuit să contribuie la campanie cu 7000 de oameni şi cu materiale logistice aferente. Muntenii vor ajuta la construcţia unui pod peste Dunăre la nordul Vienei şi la atacarea aripei stângi a imperialilor. Simţindu-se ataşat moral şi religios de germani, care erau creştini ca şi el, domnul muntean va lua decizia boicotării armatelor otomane şi ajutarea în secret a habzburgilor să câştige asediul şi să-i respingă pe turci.
Astfel, sub pretextul trimiterii de spioni sub zidurile „inamice”, domnitorul român trimitea de fapt soli având ca scop informarea vienezilor despre mişcările din tabăra turcească, ba chiar mai mult, a dezvoltat un sistem secret de comunicaţii, pentru a nu trezi suspiciuni în rândul turcilor. În momentele în care armatele româneşti erau nevoite să bombardeze oraşul, acestea fie umpleau tunurile cu paie, fie foloseau ghiulele de fontă care produceau pagube minime zidurilor vieneze. Şerban Cantacuzino a întârziat cât mai mult construcţia podului care îi fusese aribuit lui, facilitând totodată distrugerea lucrărilor de către „duşmani”. În timpul bătăliei decisive, de pe dealul Kahlenberg, din 12 septembrie 1863 între regele polon Ioan III Sobieski şi marele vizir Kara Mustafa Paşa, românii au privit desfăşurarea evenimentelor cu pasivitate din tabăra lor. Acţiunile domnitorului muntean au contribuit într-o mare măsură la depresurarea Vienei, permiţând creştinilor să cunoască dinainte intenţiile turcilor şi oferindu-le răgazul pentru a-şi regrupa şi întări forţele. După victoria germanilor, aceştia s-au grăbit să-l laude pe domnitorul muntea şi să-i facă diverse promisiuni legate de teritorii şi titluri imepriale, dar toate se vor dovedi fără rost. În schimbul sprijinirii armate şi logistice contra otomanilor şi a cuceririi Constantinopolului, germanii se învoiau să predea întreg teritoriul românesc şi balcanic lui Şerban Cantacuzino care ar fi fost recunoscut ca şi urmaş al Imperiului Bizantin, cu drept de conducere asupra vechilor teritorii bizantine. Având în calcul propriile interese în regiune precum ocuparea Ungariei, a Transilvaniei şi a Serbiei, ne putem da seama cât de seci erau promisiunile germanilor către domnitorul muntean. Domnul muntean va fi otrăvit de boierii mari ai ţării, care vedeau geşelile din politica sa, de ajutorarea nemţilor, în anul 1686. În locul lui va sui pe tron Constantin Brâncoveanu care va căuta să păstreze o neutralitate între forţele otomane şi habzbirgice. Războiul între Imperiile German şi Otoman se va prelungi până în 1699, când, prin pacea de la Pasarowitz, habzburgii primesc de la turcii învinşi întreaga Ungarie, Transilvania, Parţiumul şi Maramureşul. Peste 19 ani germanii vor ocupa şi Banatul şi Oltenia în 1718 (Oltenia va fi retrocedată în 1739). Începând cu înfrângerea de la Viena din 1683 Imperiul Otoman va continua să decadă permanent, majoritatea teritoriilor lui intrând încet sub ocupaţia germană sau rusă. Inconştient de ceea ce făcea şi neurmând raţiunile de stat care dovedeau că suzeranitatea otomană era mult mai benefică românilor decât ocupaţia directă rusă sau nemţească, oricât ar fi fost ea de creştină, Şerban Cantacuzino va participa activ la înfrângerea şi destrămarea Imperiului Otoman şi implicit la eliberearea drumului Imperiilor German şi Ţarist de a ocupa şi ciopârţi teritoriul nostru naţional, acum că numai exista nicio armată capabilă să le stea împotrivă. Timp de peste 100 de ani cele două imperii ,,creştine" vor ocupa peste trei sferturi din teritoriul naţional românesc şi vor implementa regimuri mult mai opresive decât cel otoman. Cel ce va stopa acestă extindere şi va slăbi forţa celor două imperii va fi abia Napoleon I Bonaparte în secolul XIX. Deşi pornite din raţiuni logice şi purtând vise mari, precum cel al unui imperiu ortodox condus de români, deznodământul acţiunilor şi decoziilor domnului român din anii 1683-1686 va conduce la un dezastru naţional de proporţii care în deurs de 113 ani (1699-1812) va duce la pierderea a mai bine de trei sferturi din teritoriul naţional.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu