miercuri, 5 mai 2010

Aventura de la Congressis 2010

Anul acesta, ca şi anul trecut am decis să merg şi la congresul ştiinţific medical de la Iaşi. Bine, eu am voit a merge şi la Medicalis, la Cluj, da se pare că băieţii ăia veseli mi-au picat lucrarea, pesemne că cică nu era bună engleza mea care o foloseam în rezumat. De parcă mergeam la un congres de engleză şi nu unul de medicină! În fine, în februarie am decis să mă bag şi la Iaşi, aşa că de pe la mijlocul lui martie am luat legătura cu organizatorii de la iaşi, să le spun că vin şi să-i întreb cam ce paşi am de făcut pentru a mă înscrie. Comitetul de organizare de la Iaşi, imediat ce a auzit că vin şi-a pus mâinile în cap! :)) Nu de alta, da anul trecut le făcusem atâtea probleme, că erau cât se poate de sătuli. Persoana mea de contact de anul trecut, Cosmina dealtfel nici n-o mai vrut s-audă să fie iar contact la Mureş când o aflat că vin din nou! A trebuit să se sacrifice altcineva, Marcela, pentru ca şi Mureşul să aibă persoană de contact. Am discutat cu Marcela tot ce aveam nevoie, m-am înscris şi am tri mis rezumatul. Lucrarea mea era una bună şi experimentală, aşa că oricât de mult şi-au dorit să mi-o pice n-au reuşit şi au trebuit s-o accepte. N-am mai făcut greşeala de la Cluj şi am pus pe cineva care ştie bine engleza să-mi traducă atât rezumatul cât şi slaidurile de la lucrare, având ăn vedere că eu nu ştiu o boabă în engleză, iar limba oficială a congresului şi implicit a slaidurilor era engleza.
Pe 29 martie a sosit ziua cea mare şi m-am suit într-un microbuz cu destinaţia Iaşi. Mi-am luat cu mine cudărul îmblător cu sute de haine şi accesorii în el, plus laptopul, plus ghiozdanul de spate şi am purces spre Congressis 2010. Din păcate microbuzul a avut o întârziere de 40 minute când a ajuns în Mureş, din cauza unui accident de pe lângă Cluj, aşa că eram deja în mare întârziere faţă de ora la care trebuia să ajung. Drumul a fost fain, mai ales că am mers prin Lacu Roşu şi Cheile Bicazului, cu peisaje faine, dar din păcate nu am putut recupera timpul, aşa că am ajuns la Iaşi pe la 18.30. Festivitatea de deschidere a congresului începea la ora 19.00, aşa că Marcela n-a putut să mă aştepte şi a mers la ea să se schimbe ca să fie gătită. A trebuit să mă descurc singur să ajung la Hotel Moldova, unde eram cazat, să-mi las bagajele, să mă schimb cu viteza luminii şi să alerg într-un suflet, pe jos de-a lungul întregului bulevard Ştefan cel Mare şi Piaţa Unirii spre Casa de Cultură, unde era deschiderea.
Cum trăim în România, vă daţi seama că desciderea n-a avut loc la 19.00, ci a început cam cu 25 minute întârziere, deci am avut timp să ajung şi să mă instalez. Aici am avut plăcuta surpriză să o găsesc pe Cosmina, m-am aşezat lângă ea şi am urmărit festivitatea. Cursul decanului de la Iaşi a fost la fel de comic şi de interesant ca întotdeauna, iar cockteilul de după mi-a plăcut cum a fost organizat. Am mers mai apoi la hotel şi m-am schimbat în ceva mai lejer şi m-am întors în Dublin Irish Pub unde se ţinea cheful din prima seară. Aici am chefuit cu colegii mei de la Mureş, dar am stat mult timp şi cu colegii de la Iaşi din organizare. Am observat în foarte puţin timp că organizatorii congresului ieşean nu mă uitaseră de anul trecut (la ce probleme le cauzasem, cred şi eu) şi mă salutau cu toţii şi discutau cu mine. Georgică, şeful lor m-a interceptat, a dat noroc cu mine şi m-a întrebat râzând dacă am de gând să fiu o pacoste ca şi anul trecut. I-am răspuns că vreau să fiu cuminte, iar el a râs. Nici Marta (după părerea mea, urmaşa lui Georgică la şefie) nu mă putuse uita şi m-a salutat cu zâmbetul pe buze. No şi ce face românul când dă de băutură gratuis? Aţi ghicit! Bea până numai ştie de el. Apăi eu nu băui chiar aşa mult, dar am tras niţel la măsea, aşa că plecai cam pe trei cărări de acolo.
A doua zi, m-am trezit uşor mahmur, dar cu o sticlă bună de Fanta şi nişte dulciuri am reuşit să-mi revin. Am plecat spre workshopul unde eram înscris, la hipnoterapie cu speranţa că îl voi asculta în limba română. Din păcate anul trecut, s-a întâmplat ca unul din cele două cursuri pe care le-am frecventat să fie ţinut în limba engleză, iar cum eu nu înţeleg o boabă vă daţi seama că am priceput nimic din ce s-a vorbit. Ca să numai zic că am şi trăit sentimentul îngrozitor de a mă simţi străin în propria mea ţară. Din fericire workshopul s-a ţinut în română, profesorul a fost chiar super fain şi ne-a învăţat multe, de exemplu cum să trecem peste problemele noastre psihice, cum să intrăm în transă pentru a ne relaxa şi cum să abordăm din punct de vedere psihologic o problemă delicată, pentru a avea ca şi finalitate o victorie, pentru ca nimic să fie imposibil pentru noi. Apoi am mers în sala unde se ţineau prezentările de la Preclinic, cu speranţa că voi prezenta şi eu vineri (eram planificat sâmbătă, dar nu voiam deloc asta). A fost o surpriză plăcută să văd că până şi comisia mă ţinea minte de anul trecut şi i-am rugat să-mi permită să prezint de vineri. Au fost de acord, iar Marta mă trecuse în planul de zi, dar din păcate au fost mulţi care s-au întins cu prezentarea cât o zi de post, aşa că, din cauza depăşirii timpului alocat, Marta a trebuit să mă scoată din listă şi să încerce să mă treacă înapoi pe sâmbătă.
După ce am servit masa, la prânz, am plecat împreună cu colegul meu de cameră, Dorin, de la Cluj, prin oraş ca să facem poze. Am străbătut mare parte din centru şi am făcut poze, apoi am mers la masa de seară. De menţionat este reacţia pe care a avut-o Andreea, persoana de contact de pe Cluj când m-a văzut că eram în grupul ei. Având în vedere ce colegi fiţoşi am avut eu de la Mureş, vă daţi seama că n-am putut să mă cuplez cu ei şi m-am ataşat şi eu altui grup. Întâmplarea a fost Clujul. Anul trecut susese Braşovul. :)) Andreea, când m-a văzut m-a luat tare şi m-a întrebat că de unde sunt şi de ce nu stau pe lângă Marcela, dacă ea e persoana mea de contact. No, eu am crezut că deranjez aşa că am voit să mă retrag, dar pân la urmă treaba s-a rezolvat, iar eu am rămas în echipa de la Cluj.
Seara de vineri spre sâmbătă a fost una interesantă. Tema era să ne prezentăm fiecare avatarul care ne reprezintă. Trebuia să venim îmbrăcaţi în ceva interesant care să sară în ochi şi să ne individualizeze. Eu, evident, după cum mă ştiţi, am muşcat momeala, şi am luat în serios cerinţa organizatorilor şi am venit îmbrtăcat într-un tricou cu Dracula şi cu carioci colorate. Am rugat o colegă de acolo ca să mă ajute şi să mă macheze, astfel încât să mă transforme în Contele Dracula. Colega, mai nebună decât mine, pesemne, s-o apucat şi m-o desenat pe toată faţa, mi-o desenat sânge curgându-mi din gură şi m-a dat cu ruj pe buze, ca să imite că abia m-am înfruptat dintr-un gât suculent. Eu, ştiind că a doua zi trebuia să prezint lucrarea, m-am abţinut de la a mai bea mult alcool şi m-am limitat la a face numai poze şi a dansa. Pe la ora 2.30 noaptea, fiind obosit am hotărât a mă retrage la hotel.
A doua zi, de dimineaţă am luat micul dejun şi mai apoi am asistat la cursul de Pandemie ţinut de decanul facultăţii de la Iaşi. Din fericire a fost în română, ceea ce nu a putut decât să mă bucure. În ceea ce priveşte prezentările de lucrări lucrurile au stat interesant. Toată lumea a prezentat în engleză, înafară de, evident, subsemnatul. La ce engleză de super baltă cunosc eu aveam de ales între a mă bâlbâi şi a mă face de ruşine în engleză, eventual să citesc slaidurile şi să-mi fac praf lucrarea, şi de a vorbi fluent şi a-mi prezenta foarte frumos şi elegant lucrarea în limba română. Evident, eu am ales varianta a doua, nu de alta, dar am voit ca lucrarea să-mi iasă bine, ca să nu amintesc pentru a mia oară că suntem în România, ce Dumnezeu. Şi mai e ceva fraţilor. În a doua zi, la Preclinic eram în sală peste 60 de oameni, toţi romîni, şi am prezentat 34 studenţi toţi români. Personal mi s-a părut o dovadă de snobism a ne apuca cu toţii să ne ţigănim în engleză, numai ca să ne dăm noi mai rotunzi şi mai catolici decât papa. Nu de alta, da mulţi dintre ei nu ştiau nici bruma mea de engleză şi nu au făcut decât să se facă de râs şi să-şi distrugă lucrările. În fine, cu toate că comisia m-a ameninţat că mă va depuncta şi nu-mi va da premiu, eu am rămas ferm pe poziţie şi am fost singurul care mi-am găsit curajul să îi sfidez şi să-mi văd mai departe de princiile mele. Am prezentat în română şi cine a fost de faţă poate mărturisi cât de frumos mi-a ieşit. În fine, până vom învăţa şi noi românii să avem mai multă demnitate, va mai trece ceva timp. Trist, dar din păcate aceasta e realitatea.
După prânz, m-am lipit iar de colega şi prietena mea Cosmina (nici anul ăsta n-a scăpat de mine) şi de colegele de la Cluj şi am vizitat parcurile din Iaşi şi Sala Paşilor Mărunţi de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. M-am distrat enorm de mult şi nu am putut decât să fiu fericit că am revenit la Iaşi şi anul acesta şi m-am împrietenit cu atât de mulţi oameni. După cină, am făcut o vizită împreună cu colegele de la Cluj la Cosmina în cămin şi mai apoi prin oraş.
Ultima seară nu a fost foarte bine organizată anul acesta (anul trecut fusese foarte bine organizată, cu muzică bună), dar din fericire şansa mi-a surâs din nou. Foarte puţini colegi au venit în acea discotecă aşa că am fost nevoit să caut persoane noi. Şi aşa m-am întâlnit cu o fată super faină, Cris, cu care m-am împrietenit şi m-am distrat. În ultima zi am mers şi am vizitat Muzeul Unirii şi apoi am participat la festivitatea de încheiere, unde am cerut tuturor prietenilor făcuţi să-mi lase o amintire şi un autograf. Printre cele mai frumoase autografe au fost ale Andreei, Marcelei şi a lui Cris. Nu am luat premiu, aşa cum m-a ameninţat comisia, am luat numai diplomă de participare. Dar toată lumea m-a felicitat pentru curajul meu de a sfida comisia şi pentru originalitatea mea în toate. Mi s-a promis că nu voi fi uitat şi au ţinut toţi să îmi ceară să mai vin şi în 2011 pe la ei. Inclusiv Georgică, Marta sau Cosmina cărora le-am făcut în 2009 capul calendar mi-au adresat cuvinte frumoase.
M-am despărţit de toţi cu tristeţe şi regret că se termina sejurul la Iaşi şi m-am suit în maşina unui coleg de-al meu şi m-am întors la Mureş.
Şi aşa, o nouă pagină din viaţa mea s-a scris. Congressis 2010 s-a încheiat, va sosi curând Medifun 2010! Nu pot decât să mă bucur pentru pleiada de prieteni pe care mi i-am făcut şi abia aştept şia nul care va veni să merg din nou şi să le fac capul calendar la băieţii de la Cluj. Mai ales că anul viitor, s-ar putea Marta să mă suporte că Georgică va pleca. Tuturor, o zi bună.
Abia aştept comentariile voastre, mai ales ale colegilor de la Iaşi. Oricum, ţin să le mulţumesc mult colegilor organizatori de la Iaşi care s-au ocupat exemplar de mine şi m-au făcut să mă simt bine.

Un comentariu: